Pe 2 iulie 2021, am sărbătorit începutul vacanței de vară jucându-ne de-a detectivii urbani în cadrul celor cele două ateliere organizate în parteneriat cu Muzeul Național de Artă a României (MNAR), ateliere dedicate copiilor de 6-9 ani și respectiv 9-12 ani. Sub îndrumarea arh. Viorica Popescu şi cu ajutorul voluntarilor arh. Diana Blînda, arh. Bucura Constantinide, doamna Daniela Lazăr, muzeograf Georgiana Iacob, cei mici au descoperit bogățiile artistice și arhitecturale ale fostului Palat Regal și au explorat împrejurimile.
Club
Raport de activitate ianuarie-iulie 2021: De-a Arhitectura, program cultural prioritar al OAR
Prima jumătate a anului 2021 ne-a prins angrenați în activități mai vechi sau mai noi, continuând provocările #DeaArhitecturaAcasa, culegând roadele proiectelor de design participativ din cadrul programului „My School Can Be Cool”, elaborând conținuturi și instrumente noi, bucurându-ne de ateliere față-în-față, posibile odată cu relaxarea restricțiilor, îndreptându-ne atenția spre tineri și dezvoltând conceptul de interdisciplinaritate care stă la baza programelor noastre.
Piranesi – de-a arhitecturi și fantasme
Un muzeu, o expoziție spectaculoasă, un artist desăvârșit și o grupă de copii curioși. Acesta este cadrul în care s-a desfășurat atelierul „De-a arhitecturile și fantasmele lui Piranesi” dedicat copiilor de 12-15 ani de la Muzeul Național de Artă al României. Timp de trei ore, plecând de la lucrările faimosului maestru italian, cei mici au desenat propriile compoziții de spațiu fantastic. Atelierul a fost creat și îndrumat de arh. Cristina Dumitrescu și arh. Mina Sava. Cum a decurs evenimentul față-în-față ne-au povestit în cele ce urmează Cristina și arh. Diana Stancu, voluntar la atelier alături de arh. Georgiana Iacob.
Căsuțele călătoare s-au plimbat online
Pe 30-31 ianuarie 2021 am invitat copiii de 6-9 ani și părinții acestora să ne însoțească în călătorie alături de căsuța lor în cadrul atelierului „Căsuțe călătoare”. Copiii au descoperit și exersat conceptul de specific al locului, modalitățile prin care cadrul natural influențează mediul construit și „transformă” clădirile, au învățat despre rolul pe care îl au locuitorii și comunitatea în modelarea orașelor și a satelor/așezărilor, toate acestea într-un mod ludic și distractiv, potrivit vârstei lor.
Atelier online „Orașele dintre coperți” – partea I și II
Pe 31 octombrie și pe 28 noiembrie 2020 Asociaţia De-a Arhitectura a invitat copiii de 9-12 ani într-o călătorie în timp în cadrul atelierului online „Orașele dintre coperți”. Pornind de la descrierile unor orașe imaginare descoperite în pagini din literatura pentru copii, cei 10 participanți au materializat grafic imaginea orașului, urmărindu-i particularitățile descrise în carte, întruchipând chiar ei un personaj care călătorește în timp și își alege o perioadă din evoluția orașului. Odată ajunși în acel punct, cei mici au căutat un loc în care să se așeze și, fie au creat un spațiu nou, potrivit cu cele existente, fie au adaptat unul, dintre cele care i-au vrăjit. Dacă sunteți curioși ce ar face Sofia și Alexandra în Orașul de Smaralad sau cum poți să zbori în Orașul Zmeielor al Marei, vă invităm să aflați în continuare din povestea spusă de cele două îndrumătoare, arh. Aurelia Axente-Stan și arh. Cristina Dumitrescu.





