De-a Arhitectura la Brașov 2022-2023: programe educaționale și expoziție

Iulie la De-a Arhitectura este o lună extrem de ocupată, chiar dacă anul școlar s-a încheiat și copiii au plecat în vacanța mare. Ne pregătim deja pentru anul școlar 2023-2024: peste vară desfășurăm programele de formare pentru echipele de profesori și arhitecți care din toamnă vor pleca alături de cei mici într-o călătorie exploratorie în lumea mediului construit. Dar până la poveștile despre anul școlar ce vine, o să vă spunem cum am încheiat anul De-a arhitectura 2022-2023 la Brașov, unde două clase au urmat programele educaționale oferite gratuit de asociație în școli.

De-a arhitectura în camera mea – Brașov 2022

Ajuns la ediția a VI-a, proiectul „De-a arhitectura în camera mea” adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 12 ani a avut loc în acest an în perioada 21-23 iunie în Turnul Poarta Ecaterinei din Brașov. Cristina Vechiu, unul dintre arhitecții îndrumători ai proiectului la Brașov, ne-a transmis povestea celor trei zile ale seriei de ateliere susținută de Cotroceni Park S.A. și Filiala Teritorială Brașov-Covasna-Harghita a Ordinului Arhitecților din România.

Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Cristina Țurcanu

Cristina Țurcanu a venit în familia De-a Arhitectura la Brașov, în 2015, ca îndrumător la cursul „De-a arhitectura mini” și la activitățile de la grădiniță. Din 2019 Cristina este membru în asociație, iar ce a motivat-o să se implice este dorința ei de a da ceva înapoi societății, de a ajuta. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.

Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Ioana Aldea

Ioana Aldea a venit în familia De-a Arhitectura la Brașov, în 2015, în cadrul Clubului De-a arhitectura. Ioana a participat, împreună cu echipa brașoveană, la majoriatatea activităților și proiecteleor De-a arhitectura, de la îndrumarea atelierelor de club, la coordonarea proiectului „De-a arhitectura în școala mea”, iar cel mai recent ca și creatoare a provocărilor #DeaArhitecturaAcasa. Iubește interacțiunea cu copiii și experiența de la clasă alături de dascăli minunați și îi îndrumă pe cei mici cu blândețe și răbdare. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.

„De-a arhitectura în camera mea”: în vizită în camerele câștigătorilor

Inițiat în 2017, „De-a arhitectura în camera mea” pune la dispoziția copiilor un Ghid practic de informaţii şi inspiraţii care să îi ajute să îşi reamenajeze camera pentru a fi în acord cu nevoile și dorințelor lor, familiarizându-i cu lumea arhitecturii şi design-ului de interior. Cea de-a treia ediţie a concursului a avut loc în perioada 9-11 iulie 2019 sub forma unui camp, la Biblioteca de materiale MATER din Bucureşti, cu sprijinul partenerilor: AFI Cotroceni, Holcim România, MATER, Nod Makerspace și Siniat România. […]

De-a arhitectura de-acasă: construcții în vreme de pandemie

Traversăm o perioadă dificilă în care realitatea noastră imediată se schimbă și se restructurează. Avem mai mult timp ca niciodată să ne reevaluăm nevoile, valorile, să învățăm lucruri noi sau să ne relaxăm, să profităm de tehnologie pentru a ne conecta cu prietenii, cu familia, cu colegii, să planificăm, să construim comunități reziliente, să ne readaptăm.  […]

Atelierele „De-a arhitectura în camera mea” la Braşov – serie de 6 ateliere

În perioada mai-iunie 2019 echipa din Braşov a Asociaţiei De-a Arhitectura a organizat la Galeria Ora0 şase ateliere „De-a arhitectura în camera mea” dedicate copiilor de 9-13 ani.

Proiectul, organizat sub forma unui concurs-atelier până acum, a fost dezvoltat sub forma unei serii de ateliere de colegele noastre care şi-au dorit să le ofere copiilor posibilitatea de a ilustra pe machete viziunea lor despre camera ideală, sub îndrumarea arh. Ioana-Mădălina Bârsăşteanu şi având ca sursă de inspiraţie „Ghidul De-a arhitectura în camera mea” dezvoltat în proiectul cu acelaşi nume. […]