În luna februarie 2020, Asociaţia De-a Arhitectura a organizat în parteneriat cu Filiala Teritorială Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România seria de patru ateliere „De-a arhitectura mini – 4 cetăţi”.
Pe parcursul celor patru întâlniri (8, 15, 22, 29 februarie 2020) care au avut loc în mansarda OAR București, copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani s-au plimbat, cu ajutorul imaginației, prin „Oraşul norilor de gheaţă”, au ajuns apoi în „Oraşul cuvintelor”, au poposit în „Cetatea albinelor” şi s-au oprit, într-un final, la „Castelul dulce”.
Echipa de arhitecți formată din Diana Stancu, arhitectul îndrumător al atelierului, împreună cu voluntarele arh. Ioana Capota, arh. Iulia Panait, arh. Mădălina Râmniceanu și arh. Mădălina Bold, a creat o atmosferă de povești în care i-a introdus pe micii călători. Diana ne-a povestit cum, odată cu trecerea prin fiecare oraș, cei mici și-au creat navete spaţiale, case din literele unui cuvânt, case hexagonale și structuri pe cât de dulci, pe atât de rezistente.
Iarna aceasta zăpada s-a lăsat așteptată, însă a creat prilejul perfect pentru desfășurarea primului atelier din serie, „Oraşul norilor de gheaţă”, care a avut loc într-o friguroasă zi de sâmbătă. Prima întâlnire ne-a ajutat să ne cunoaștem. Am discutat despre ce ne place, despre lucrurile pe care știm să le facem și despre abilitățile pe care le avem. Am aflat ce este arhitectura, cu ce se ocupă și, apoi, am povestit despre Plimbăcioși, personajele preferate care au poposit în „Orașul norilor de gheață”.
– „Cum este acolo?”, am întrebat.
– „Este frig și nu există pământ, ci numai gheață.”
– „Cum se poate construi?”
– „Cu materiale care ar putea rezista la acest mediu special.”
– „Cine poate locui acolo?”
– „Oricine, atâta timp cât i se creează condiții prielnice.”
– „Cum se poate ajunge acolo?”
– „Cu navete spațiale care pot deveni case pentru cei care se găsesc înăuntrul lor.”
Pornind de la aceste întrebări, răspunsurile s-au materializat în machetele create pentru ca, la sfârșitul primului atelier, să ne reunim pentru a ne povesti unii altora ce am gândit cu privire la modul de viață în „Orașul norilor de gheață” și cum arată concret acesta.
Călătoria a continuat sâmbăta următoare, pe 15 februarie, când am poposit în „Orașul Cuvintelor” și am încercat să le dăm un sens, un mod de identificare personal. Am văzut cum unele litere pot deveni imagini și cum pot da semnificație cuvântului din care fac parte. Am căutat să ne cunoaștem mai bine, am aflat ce ne place și la ce suntem pricepuți. Astfel, am identificat elemente care ne definesc și am extras din fiecare cuvânt o literă care ar putea să devină reprezentativă pentru noțiune. Mai departe, am transformat literele în elemente de construcție și acestea au căpătat roluri precum: ferestre, uși, pereți, stâlpi, acoperiș.
– „Ce înseamnă acasă pentru tine?”
Răspunsurile au fost diverse și surprinzătoare: animale de companie, pisoi, gâze, dar și jucării, ușiță, gărduleț sau chiar gară – tren. Din literele fiecărui cuvânt copiii au realizat o machetă prin care să transmită sentimentul de „acasă”. Fiecare literă a primit un sens, o reprezentare vizuală, tridimensională și, astfel, creatoare de obiecte. La final, lucrările au fost aduse împreună, ca într-un cartier al atelierului, un cartier din orașul cuvintelor.
În cadrul celui de-al treilea atelier am poposit în „Cetatea albinelor” și ne-am imaginat cum am putea să o construim. Am pornit și de data aceasta cu câteva întrebări care să îi ajute pe cei mici să identifice elemntele necesare pentru această construcție. „Ce nevoi ai tu, ca locuitor al unui oraș?”, „Unde îți desfășori activitatea?”, „Ce are nevoie un oraș pentru a funcționa?”, „Unde se întâlnesc locuitorii?”, „Unde învață?”, „Unde lucrează?”
Am discutat despre nevoile fiecăruia dintre noi și am identificat funcțiunile esențiale dintr-un oraș. Adaptând acest principiu pentru cetatea în care locuiesc albinele, fiecare copil a stabilit ce va reprezenta hexagonul/ansamblul de hexagoane pe care l-a meșterit: locuință, restaurant, fabrică de miere, școală, bucătărie cu cămară, seră pentru plantele pe care albinele le polenizează, bibliotecă sau cameră de oaspeți (pentru o buburuză).
Am avut la dispoziție foi cu fagurii ce ulterior s-au asamblat. Unii dintre copii s-au axat pe detalierea unei singure celule, pe când alții au vrut sa își extindă ideea, fie pe orizontală, prin crearea unor anexe la construcția principală (exemplu cămară la bucătărie), fie pe verticală. Materialele utilizate au fost diverse: de la foi albe și colorate, lipici, hârtie creponată la bețe de frigărui /scobitori și vată. La final am adus toate lucrările împreună și am povestit despre ce am realizat.
Ultima oprire din călătoria noastră a fost în țara mâncăcioșilor, la „Castelul dulce”, unde Flămânzilă era împărat, iar dorința lui era să existe pe teritoriul său cel mai înalt și cel mai delicios turn.
Am început atelierul cu un joc de căutare a comorilor, adevărata descoperire fiind materialele pe care le-am folosit la atelier: pufuleți dulci și scobitori. Am lucrat în echipe, astfel încât fiecare construcție individuală a avut povestea ei, însă provocarea a fost ca rezultatul echipei să aibă sens și să formeze un întreg. Scobitorile au fost folosite pentru elementele structurale, iar pufuleții pe post de noduri. Pentru suplimentare, dar mai ales pentru ancorare, s-au folosit și bucățele de mere.
Fiecare dintre micii constructori s-a dovedit a fi foarte inventiv și îndrăzneț și fiecare structură a primit o funcțiune: un castel pentru o prințesă, o locuință a gâzelor, un loc pentru animalele de companie, un tunel secret, un turn foarte înalt de 20 etaje. Fiecare a avut o poveste. Toate structurile au fost rezistente și autoportante.
La final ne-am felicitat pentru inventivitatea și stabilitatea structurilor, dar și pentru creativitatea poveștilor care au stat la baza acestora. Acest atelier, ultimul dintre cele patru ale seriei, a fost cel mai dulce și cu implicarea cea mai mare.
Ce am învățat la această serie de patru ateliere? În primul atelier am aflat că toate construcțiile se raportează la condițiile existente (Orașul norilor de gheață), apoi am descoperit că explicația este în ochii privitorului (Orașul cuvintelor), că fiecare locuitor are propriile nevoi și că, într-un oraș, trebuie să se regăsească toate funcțiunile necesare vieții (Cetatea albinelor) și, nu în ultimul rând, că toate construcțiile trebuie să fie stabile (Castelul dulce).
Mulțumim Filialei Teritoriale Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România, arhitectului îndrumător Diana Stancu şi voluntarillor arhitecţi Ioana Capota, Iulia Panait, Mădălina Râmniceanu și Mădălina Bold, precum și copiilor curioși care ne-au fost aproape pe parcursul celor patru întâlniri.
*
Ca urmare a pandemiei de coronavirus (COVID-19) și a măsurilor luate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), Asociația De-a Arhitectura a anunțat încă de pe 10 martie 2020 suspendarea tuturor activităților [directe cu copiii] în această perioadă. Suntem convinşi că avem nevoie să ţinem fiecare aproape de comunităţile de care aparţinem, iar din această provocare, oricât de grea se va dovedi a fi, vom ieşi doar împreună. Rezilienţa e o trăsătură pe care vrem să ne concentrăm în următoarea perioadă şi veţi vedea pe canalele de comunicare ale Asociaţiei De-a Arhitectura, că ne adaptăm pentru a vă susţine, prin mijloacele noastre. Reţeaua De-a arhitectura din întreaga ţară lucrează (la distanţă) la conţinuturi noi, adaptate acestor zile, pe care le veți găsi pe website și pe Facebook De-a arhitectura cu hashtag-ul #DeaArhitecturaAcasa.
*Arhitecţii noştri fac tot posibilul să fotografieze doar copiii ai căror părinţi şi-au dat acordul scris pentru aceasta. Totuşi, dacă dintr-o eroare copilul dumneavoastră apare în vreuna dintre imagini şi nu vă doriţi aceasta, ne puteţi scrie la office [at] de-a-arhitectura [punct] ro şi vom remedia eroarea.
Text: arh. Diana Stancu
Editor: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografi: arh. Diana Stancu, arh. Ioana Capota, arh. Iulia Panait, arh. Mădălina Râmniceanu, arh. Mădălina Bold