Piranesi – de-a arhitecturi și fantasme

Text: arh. Cristina Dumitrescu, arh. Diana Stancu
Editori: antropolog Gabriela Anghel. arh. Monica Popescu
Fotografii: arh. Cristina Dumitrescu, muzeograf Georgiana Iacob, arh. Mina Sava, arh. Diana Stancu
Timp de citire: 5 minute


Pe 20 martie 2021 Asociaţia De-a Arhitectura în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României (MNAR) a organizat atelierul „De-a arhitecturile și fantasmele lui Piranesi” dedicat copiilor de 12-15 ani. Timp de trei ore, plecând de la lucrările faimosului maestru italian, cei mici au desenat propriile compoziții de spațiu fantastic. Atelierul a fost creat și îndrumat de arh. Cristina Dumitrescu și arh. Mina Sava. Cum a decurs evenimentul față-în-față ne-au povestit în cele ce urmează Cristina, Mina și arh. Diana Stancu, voluntar la atelier alături de muzeograful Georgiana Iacob.

Un muzeu, o expoziție spectaculoasă, un artist desăvârșit și o grupă de copii curioși. Acesta este cadrul în care s-a desfășurat atelierul de la Muzeul Național de Artă al României. Expoziția care ne-a fost punct de pornire în acest atelier conține o selecție de gravuri de Piranesi, grupate în trei serii: Grotteschi, Carceri d’invenzione și Vedute di Roma.

Desenele lui Piranesi sunt, înainte de toate, un prilej de uimire și de admirație (și cu atât mai mult pentru arhitecți) în fața compozițiilor, a viziunii și a unei tehnici extraordinar stăpânite.

În prima parte a atelierului le-am propus celor mici să descifrăm împreună lucrările din expoziție, acordând atenție în mod special câtorva dintre piesele din seria Vedutelor și, apoi, câtorva dintre cele din seria Fantasmelor. Am ales aceste două serii pentru că exemplificau două moduri foarte diferite de a privi spațiul. Odată spațiul real, exterior, al Romei și pe de altă parte spații imaginare, mai ales interioare, mult mai personale.

Traseul a început prin prezentarea câtorva informații despre Piranesi, despre viața și activitatea sa. Vedutele au fost primele abordate. La ce vă duce cu gândul cuvântul „vedută”? Stiți ce este o vedere? La aceste întrebări ne-am răspuns pentru a putea descifra modul de reprezentare al lui Piranesi. Vedutele erau reprezentări ale unor zone din Roma, clădiri și peisaje. În urma achiziționării lor, turiștii rămâneau cu un suvenir din Italia. Cei care aveau ocazia să viziteze Roma după ce admirau vedutele recunoșteau că realitatea nu se ridica la nivelul operelor lui Piranesi.

Am observat, astfel, cum în Vedute Piranesi realizează portrete ale Romei timpului său (cca. 1750). În ele, arhitectul a desenat Roma construită dar, mai mult, i-a surprins și personalitatea, specificul, mișcarea. Iar detaliile sunt copleșitoare, nu doar numeric, cât și ca precizie și diversitate. Le-am descoperit cel mai bine cu lupa telefoanelor mobile, sub care se deschideau parcă alte și alte straturi. Am căutat să identificăm și „artificiile” folosite – fie de contrast și lumină, remarcând inclusiv direcția ei particulară, conferind mai mult dramatism, fie de dimensionare și ieșire voită din scară pentru a accentua importanța unor elemente, fie de perspectivă intenționat deformată din considerente compoziționale.

Iar dacă Vedutele, cu toate detaliile lor ascunse, ne-au impresionat și prin desenul atât de ordonat, stăpânit, calculat, când am ajuns la seria Fantasmelor primul lucru remarcat a fost cum s-a schimbat maniera de a „hașura”. Am remarcat aici cum contrastul era și mai puternic, desenul mai „învolburat”, iar compozițiile fantastice erau imaginate în jurul câtorva elemente majore (arce, rampe de scară, stâlpi) repetate în poziții și profunzimi diferite, uneori ireale, ducându-ne imediat cu gândul la lucrările de mai târziu ale lui M.C. Escher.

În aceste „închisori imaginare”, opere pentru care Piranesi a fost faimos, sunt imaginate spații halucinante, interiorul și exteriorul se întrepătrund, iar încăperile se înlănțuie labirintic. Elementele care pot fi identificate se repetă și generează imagini spectaculoase, cu o intensitate accentuată și prin care se transmite zbuciumul interior și senzații claustrofobice. Structurile arhitecturale create prin coloane imense, ziduri, arce, scări și ferestre par să fi fost văzute de un artist cu mintea tulburată, din domeniul fantasticului, care creează spații încâlcite, din care nu reușea să scape, așa cum nu reușea să se descătușeze de propriile idei. Lui Piranesi i-a plăcut să experimenteze și, de-a lungul carierei sale, a dezvoltat o serie de tehnici inovative, reușind să aducă detalii uimitoare în operele sale. Cu toate că reprezentările sunt monocrome, utilizarea dibace a luminii și a texturilor adaugă profunzime.

Copiii au avut ocazia să exploreze expoziția și să studieze mai îndeaproape tehnicile utilizate prin intermediul unui obiect la îndemână și actual, telefonul mobil. Apropiindu-se de fiecare operă, au fost încurajați să folosească lupa (zoom-ul) pentru a descoperi straturile ce se aștern în fiecare imagine. Fiecare a fotografiat lucrările și detaliile care i-a impresionat, pregătindu-se astfel pentru partea a doua a întâlnirii noastre, cea practică.

Însă, abia ajunși în atelierul muzeului au înțeles maniera de a desena a lui Piranesi (și implicit dificultatea acesteia), vizionând un clip video despre metoda acvaforte. Tehnica aceasta fascinantă presupunea gravarea cu linii succesive a stratului de lac sau ceară aplicat în prealabil peste o placă metalică, apoi scufundarea plăcii într-o baie de acid care să corodeze placa suport de-a lungul liniilor gravate, urmată de acoperirea plăcii cu cerneală, tamponarea atent controlată a acesteia și, la final, imprimarea sub o presă masivă. Apropiată într-un fel de tehnica veche a fotografiei, rezultatul se revela abia la finalul acestui proces foarte laborios, în care stăpânirea liniei trasate era esențială (o corectură a acesteia fiind practic imposibilă). Însă tot ca la fotografie, avantajul era acela al replicabilității lucrării. Noi am utilizat următorul film [n.r. în limba engleză] pentru a explica acestă tehnică.

Nu le-am propus copiilor chiar să graveze, ci doar să lucreze cu creioane cu grafit de tării diferite (de la HB la 8B), pentru a simți și controla mai ușor contrastul. Iar subiectul lucrărilor a fost generarea unui spațiu, după algoritmul Fantasmelor, folosind câteva elemente constructive observate în expoziție. Un procedeu de generare de volume care seamănă, în fapt, cu unele jocuri (sau moduri ale acestora) de pe calculator.

Fiecare a ales un element: arc, scări, fântână sau fereastră și a căutat să îl pună în valoare prin intermediul unei tehnici deja discutate – contrast, hașură de diverse intensități, alăturarea spectaculoasă a unor obiecte sau deformarea perspectivei. Au existat povești, scenarii și fire de urmat pentru a înțelege rațiunea din spatele desenelor. Interesant a fost că toți copiii au ales să-și configureze spațiul cu elemente din seria Vedutelor. Probabil au fost mai ușor de înțeles în sine și de aici mai facil de integrat. De altfel, cele mai multe dintre compozițiile copiilor au păstrat referința la spații posibil reale.

Unele dintre acestea aveau chiar un scenariu, o poveste în spate. Oricât de îndrăznețe au fost (ca cea în care elementul coloană antică e desenat tocmai când începe a fi dezvăluit de sub straturile groase de pământ care l-au acoperit sute de ani, sau cea în care orașul e dezmembrat și niște personaje suspecte sustrag niște stâlpi :-)), erau totuși plauzibile. Abstractul sau geometria pură nu i-au tentat, copiii au avut nevoie să „vadă” ce desenau.

Din fotografiile făcute în expoziție copiii au folosit, ca elemente generatoare ale compozițiilor, arcade, poduri, ancadramente, coloane și scări, dar nu au uitat nici de colinele de pe care vin cursuri de apă, de statuile antichității sau de fântâni. Au testat linii și hașuri, au explorat contrastul, repetiția, au intuit dominante sau puncte centrale, au simțit adâncimea spațiului sau perspectiva.

La sfârșitul atelierului fiecare a împărtășit ideea de la care a pornit și cum aceasta s-a dezvoltat pe parcurs și a dat naștere unui spațiu imaginat. Pentru un moment, cu toții am fost transpuși într-o lume fantastică. Doar că „Fantasmele” copiilor au fost pozitive, credibile și cu umor. Alăturate, desenele expuse și prezentate la final de către fiecare copil participant au format un fel de Roma alternativă, paralelă. Le-am recunoscut pe fiecare, parcă, le-am înțeles, aproape le-am crezut.

Mulțumim Muzeului Național de Artă al României (MNAR) pentru găzduire în acest scurt intermezzo între două perioade de restricții impuse de pandemie, benefic atât pentru muzeu, cât și pentru copii – nu am mai văzut de multă vreme o expoziție plină de vizitatori la ora 12:00, sâmbăta, și ne-am bucurat să lucrăm cu un grup minunat de copii dornici să exploreze și să deseneze.