Challenge 12 #DeaArhitecturaAcasa: afișe creative cu case de film

Între 19 martie și 7 mai 2021, De-a Arhitectura, în parteneriat cu UrbanEye Film Festival, a lansat pentru entuziaști ai filmelor și arhitecturii, de la 13 ani în sus, „Challenge 12 #DeaArhitecturaAcasa: Case de film”. La finalul provocării, Cristina Dumitrescu și Monica Popescu, creatoarele provocării, alături de Monica Sebestyen, co-directoarea UrbanEye Film Festival, și Maria Șalaru, regizoare, au invitat publicul larg și pe participanții la provocarea De-a arhitectura la o proiecție specială online a unui film de festival, urmată de o discuție ca între pasionați de cinema, arhitectură sau oraș pe marginea filmului prezentat. Cristina și Monica vă spun mai departe povestea încă unui challenge marca De-a arhitectura.

Noi facem orașele: Verdexia – un oraș vesel, înconjurat de natură

Vă invităm să descoperiți „Orașul Verdexia” realizat de elevii clasei a IV-a B de la Școala Gimnazială Nr. 25 din Timișoara. Povestea face parte din seria de articole „Noi facem orașele”, un demers care, sperăm noi, pe lângă faptul că o să vă facă părtași la lumea plină de fantezie a celor mici, o să vă inspire și o să vă îndemne să vă creați orașele în care vă doriți să trăiți.

Raport de activitate ianuarie-iulie 2021: De-a Arhitectura, program cultural prioritar al OAR

Prima jumătate a anului 2021 ne-a prins angrenați în activități mai vechi sau mai noi, continuând provocările #DeaArhitecturaAcasa, culegând roadele proiectelor de design participativ din cadrul programului „My School Can Be Cool”, elaborând conținuturi și instrumente noi, bucurându-ne de ateliere față-în-față, posibile odată cu relaxarea restricțiilor, îndreptându-ne atenția spre tineri și dezvoltând conceptul de interdisciplinaritate care stă la baza programelor noastre.

Noi facem orașele: Orașul plutitor

Vă invităm să descoperiți „Orașul plutitor” realizat de elevii clasei a V-a B de la Școala Gimanizială „Herăstrău” din București. Cu această ocazie lansăm și seria de articole „Noi facem orașele”, un demers care, sperăm noi, pe lângă faptul că o să vă facă părtași la lumea plină de fantezie a celor mici, o să vă inspire și o să vă îndemne să vă creați orașele în care vă doriți să trăiți.

Inaugurare „My School Can Be Cool 2020” – un nou început

Pe 10 iunie 2021, elevii clasei a VIII-a a Liceului Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara, sub îndrumarea dirigintei Veronica Bakoș, profesor de matematică și fizică, și a dr. arh. Brîndușa Havași, au inaugurat proiectul „My School Can Be Cool 2020”. Departe de a fi un final de proiect, acesta este mai degrabă un nou început. „Ne dorim ca toate școlile din România să devină «cool» prin implicarea elevilor și profesorilor într-un proces de design participativ! Dorim să sprijinim primăriile să își poată construi o viziune contemporană și europeană pentru școlile existente și viitoare. Mulțumim sponsorilor, Fundația Alber prin City of Mara, și dl primar Dominic Fritz că a înțeles scopul educativ al proiectului și că i-a încurajat pe elevi și pe toți cei implicați să ducem programul «My School Can Be Cool» mai departe! Timișoara must be cool!” – dr. arh. Brîndușa Havași

Challenge 10 #DeaArhitecturaAcasa: la taclale despre Șirul lui Fibonacci

În perioada 15 ianuarie – 12 februarie 2021 am lansat cel de-al zecelea challenge #DeaArhitecturaAcasa, „Benzi desenate cu personaje umflate… ah, și dezumflate”, pentru cei care se visează creatori de benzi desenate și pentru cei care sunt curioși să afle secretele naturii care îi înconjoară! Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani au fost invitați să creeze o bandă desenată și să descopere secretele pe care natura ni le arată la orice pas. Am primit 18 benzi desenate cu personaje de toate feluri, atent măsurate și dimensionate, pe care vă invităm să le descoperiți și voi.

Challenge 11 #DeaArhitecturaAcasa: Monumentele și poveștile lor

La început de primăvară, dornici să reluăm la pas explorările prin oraș suspendate pe parcursul lunilor de iarnă, am invitat copiii, părinții și bunicii să se ia de mână și să redescopere orașul. Cele peste 180 de lucrări adunate de la copii ne-au oferit ocazia de a vedea cum le „vorbesc” casele celor ce știu să le asculte. Creatoarele provocării, arh. Ioana Aldea, arh. Aurelia Axente-Stan, arh. Cristina Dumitrescu și arh. Ioana Rizea, ne-au povestit în cele ce urmează despre incursiunea magică pe care au făcut-o și ce au aflat în cadrul ei.

Challenge 8 #DeaArhitecturaAcasa: Turul orașelor cu străzi pe ape

În perioada 20 noiembrie – 18 decembrie 2020 echipa „Challenge 8 #DeaArhitecturaAcasa: „Orașele cu străzi pe ape” a invitat copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani să își imagineze propriul oraș îmbrățișat de ape în care le-ar plăcea să locuiască, i-a invitat să deseneze hartă turistică a orașului lor și să scrie povestea orașului așa cum ar fi vrut să îl prezinte unui prieten venit în vizită.