Atelier „Cele 9 vieți ale unei clădiri” în cadul BETA – Bienala timișoreană de arhitectură

În perioada 25 septembrie – 25 octombrie 2020 Filiala Teritorială Timiș a Ordinului Arhitecților din România a organizat cea de-a III-a ediție a Bienalei timișorene de arhitectură – BETA 2020. Având ca temă generală responsabilitatea – față de mediul construit și față de ceea ce nu am construit încă, ediția din 2020 și-a propus să interogheze modul în care putem îmbunătăți procesele prin care ne construim orașele.

Ca în fiecare an din agendă nu au lipsit atelierele dedicate micilor cetățeni, cei care la rândul lor au un cuvânt important de spus în procesele de planificare a orașelor. Având expertiză în crearea de conținut despre mediul construit, pentru copii, Asociația De-a arhitectura a fost rugată să propună un nou Atelier, a cărui temă să urmărească conceptul curatorial al Expoziției BETA 2020. Designul acestei activități a fost ales în urma unui concurs de idei intern, adresat arhitecților din Rețeaua De-a Arhitectura, care a avut loc în luna august și al cărui câștigător a fost arh. Cristina Dumitrescu.

Astfel, pe 3 octombrie 2020 Asociația De-a Arhitectura, în parteneriat cu OAR Timiș și BETA, a creat și desfășurat atelierul „Cele 9 vieți ale unei clădiri” în cadrul expoziției „Enough IS Enough”, la Muzeul Tramvaielor „Corneliu Mikloși” din Timișoara.

Sub îndrumarea arh. Cristina Dumitrescu și a prof. înv. primar Felicia Popovici, cu sprijinul arh. drd. Brîndușa Havași, arh. Dariana Pau și al voluntarilor: arh. Adelin Pîtea, stud. arh. Alex Naghiu, stud. Diana Chifan și ec. Maria Chifan, cei 20 de copii de 9-12 ani au explorat timp de 3 ore posibilele vieți viitoare ale unei clădiri sau ale părților ei, selectându-le și recompunându-le după criteriile și prioritățile lor.

Dacă și voi sunteți curioși să aflați în câte feluri trăiește o casă, de câte ori și pentru cine, vă lăsăm în compania celor două creatoare de atelier și îndrumătoare care ne-au povestit cum a decurs atelierul de sâmbătă și ce și cum au construit copiii.

„Câte vieți are o casă?” Nu știm sigur, dar cercetarea echipei noastre de douăzeci de copii a arătat că putem vorbi categoric de la nouă în sus! Spre exemplificare, am ales întocmai construcția în care ne aflam. A fost vorba despre fostul depou de tramvaie „Corneliu Mikloși” din Timișoara, unde se desfășura expoziția „Enough IS Enough” organizată în cadrul BETA City.

Am pornit în demersul nostru cu o discuție legată de materialele pe care le folosim în fiecare zi acasă și pe care învățăm să le colectăm și reciclăm. Ne-am cam speriat citind despre volumul uriaș de plastic generat până azi, care echivalează cu volumul unui miliard de elefanți sau al peste 800.000 de Turnuri Eiffel…

Și dacă (doar) plasticul poate lăsa o asemenea urmă, ce facem cu lucrurile cu adevărat mari, cum sunt clădirile, când nu mai avem nevoie de ele? Construcțiile vechi (unele foarte valoroase în sine, dar și celelalte, poate doar bine așezate sau bine cunoscute în oraș), nefolosite sau, mai rău, demolate și evacuate, nu înseamnă și ele o pierdere și o risipă a resurselor?

Câteva exemple de conversii funcționale le-au arătat copiilor cum o clădire poate fi transformată, nu doar prin modificări constructive, ci și prin schimbarea scopului ei, prin modificarea rolului acesteia astfel încât să corespundă timpului în care trăiește. Și ce exemplu introductiv mai bun putea fi găsit aici decât cel al Bastionului Theresia, chiar din Timișoara, astăzi centru cultural multifuncțional?

Dar mai există o posibilă cale de refolosire a unei clădiri, mai fragmentată și parțială, dar și mult mai flexibilă. Alte câteva exemple au ilustrat cum materiale vechi pot fi recondiționate și reutilizate în construcții noi. Cărămida, țigla, elemente de tâmplărie, țevi recuperate și colectate de la case demolate sau chiar șarpantele acoperișurilor unui sat întreg pot fi transfigurate prin refolosire în moduri din cele mai surprinzătoare.

Am aflat astfel că și casele pot avea mai multe vieți, tot așa cum… pisicile au nouă vieți. După preferințele și dinamica fiecăruia, ne-am împărțit în două grupe. Cei care au ținut să fie păstrată întreaga clădire au format echipa pisicilor de casă, în timp ce copiii care au ales să mențină doar anumite elemente constructive au constituit echipa pisicilor comunitare.

Pentru o zi copiii au devenit moștenitorii fostului depou de tramvaie și și-au pus în gând să-și convingă frații că ideea lor de valorificare pentru public a casei e cea mai specială, astfel încât să merite a fi adoptată și prezentată de către toți, să spunem, primăriei.

Aveam pregătite multe replici ale elementelor constructive importante ale clădirii (fermele metalice, ușile din lemn, luminatoarele), dar și închideri din carton pentru pereții traveilor separate de hală. Și, desigur, tot felul de decorațiuni colorate. Echipelor de pisici, deja înzestrate cu nouă vieți, le-au fost împărțite acum și materialele de construcție.

Întreaga casă, și-a imaginat primul grup de copii, trăiește mai departe vesel, plină de culoare, de mișcare, de prieteni. Poate fi convertită în spațiu pentru jocuri sau pentru sporturi diferite. Ba mai mult, cu atâta soare de la luminatoare, dar și inspirați de expoziția BETA, depoul s-ar putea transforma și într-o gradină botanică, unde găsești chiar și vată de zahăr. Printre atâtea funcțiuni (mai ales) pentru copii își află locul și o gradiniță. Machetele tuturor traveilor de clădire au fost alăturate la final și întregul fost depou s-a umplut deodată de viață.

Dar dacă totuși dispare clădirea? Al doilea grup de copii a lucrat doar cu elemente constitutive ale halei, pe care le-a recompus și combinat după ideile lor, în compoziții individuale. Soluțiile de refolosire au adus cel puțin încă opt vieți în plus față de cea a halei (multi) convertite de prima echipă. În afara amenajărilor pentru sporturi de tot felul, numai bune de instalat atât în centru, cât și la marginea orașului, chiar și pentru recuperări lângă spital, am reținut foișorul de pus „la liniște”, ștrandul cu nămol „vindecător” și grădina de vizitat… cu trenul, pe șinele montate de jur împrejur.

Așadar, în câte feluri trăiește o casă, de câte ori și pentru cine?

Dezbaterea și susținerile de final ne-au impresionat și nu am reușit să stabilim care soluție este mai bună decât celelalte. În plus, ne-au arătat că în timp ce noi eram cu ochii (doar) după elemente de arhitectură, copiii au văzut, ca de fiecare dată, esențialul. O casă plină de viață e una deschisă explorării și jocului cu prietenii. Fragmente ale clădirii se pot refolosi în instalații care să anime tot orașul, iar cele mai speciale – sau specifice – elemente ale unui fost depou de tramvaie sunt, desigur… șinele.

Mulțumim celor două îndrumătoare, arh. Cristina Dumitrescu și prof. înv. primar Felicia Popovici, arh. drd. Brîndușa Havași, organizatorilor BETA pentru invitație, arh. Dariana Pau, voluntarilor care ne-au susținut: arh. Adelin Pîtea, stud. arh. Alex Naghiu,  ec. Maria Chifan, stud. Diana Chifan, precum și celor 20 de copii curioși și responsabili.

Text: arh. Cristina Dumitrescu, prof. înv. primar Felicia Popovici
Editor: antropolog Gabriela Anghel
Fotografii: arh. Bianca Azap, arh. Cristina Dumitrescu, arh. drd. Brîndușa Havași, arh. Dariana Pau, prof. înv. primar Felicia Popovici, arh. Dan Purice

1