Atelier De-a detectivii urbani în Cotroceni

La început de iulie, cu ocazia evenimentului organizat de Zoiss Home Design, De-a Arhitectrura a organizat două ateliere „De-a detectivii urbani în Cotroceni” adresate copiilor de 6-9 ani și respectiv 9-12 ani. Arh. Ioana Cristina Ion și arh. Ioana Rizea, cu sprijinul voluntarilor arh. Diana Stancu Jinaru, arh. Sergiu-Mihai Banciu-Calu , arh. Elena-Isabelle Tomescu și arh. Luca Daniela au explorat timp de 2 ore jumătate clădirile și străduțele încărcate de istorie ale bătrânului Cotroceni

Atelier De-a detectivii urbani la MNAR

Pe 2 iulie 2021, am sărbătorit începutul vacanței de vară jucându-ne de-a detectivii urbani în cadrul celor cele două ateliere organizate în parteneriat cu Muzeul Național de Artă a României (MNAR), ateliere dedicate copiilor de 6-9 ani și respectiv 9-12 ani. Sub îndrumarea arh. Viorica Popescu şi cu ajutorul voluntarilor arh. Diana Blînda, arh. Bucura Constantinide, doamna Daniela Lazăr, muzeograf Georgiana Iacob, cei mici au descoperit bogățiile artistice și arhitecturale ale fostului Palat Regal și au explorat împrejurimile.

Căsuțele călătoare s-au plimbat online

Pe 30-31 ianuarie 2021 am invitat copiii de 6-9 ani și părinții acestora să ne însoțească în călătorie alături de căsuța lor în cadrul atelierului „Căsuțe călătoare”. Copiii au descoperit și exersat conceptul de specific al locului, modalitățile prin care cadrul natural influențează mediul construit și „transformă” clădirile, au învățat despre rolul pe care îl au locuitorii și comunitatea în modelarea orașelor și a satelor/așezărilor, toate acestea într-un mod ludic și distractiv, potrivit vârstei lor.

#GivingTuesday: Scrisori între clase, ediția a IV-a

Cu ce locuri din orașele sau satele voastre vă mândriți cel mai mult, ce obiective turistice sau locuri mai puțin cunoscute ați descoperit, cu o însemnătate aparte pentru voi, care piațete sau străduțe sau parcuri v-au rămas în suflet, ce vă place, dar și ce vă displace la comunitățile în care locuiți? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care au fost invitați să răspundă elevii claselor I-IV înscriși în programele De-a arhitectura, în cadrul proiectului anual „Scrisori între clase” desfășurat în perioada 1-21 decembrie 2020 sub umbrela #GivingTuesday.