De-a Arhitectura a avut bucuria de a desfășura 5 ateliere pentru copii în 5 orașe din țară cu ocazia Bienalei de Arhitectură Transilvania – BATRA care s-a desfășurat în perioada 15-30 octombrie 2021. Cei mici au jurizat proiectele depuse în competiție, proiectul votat primind „Premiul copiilor De-a arhitectura” la festivitatea de premiere.
Gabriela Anghel
Obstacole și impulsuri pe Street(s)
Pe 18 septembrie 2021, în cadrul celei de-a 16-a ediții a evenimentului Street Delivery 2021, Asociația De-a Arhitectura a invitat copiii să se deplaseze conștient pe trotuarele oraşului cu un obiect pe roți (troller, scaun cu rotile, cărucior, etc.) și să înregistreze obstacolele întâlnite în drumul lor. Atelierul „Cursa cu obstacole și impulsuri” a adunat 8 exploratori cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani care au povestit despre schimbările pe care le-ar aduce ei pentru a face orașul accesibil pentru toți și toate.
„Arhitecții Cartierului” – un nou atelier De-a arhitectura
De-a Arhitectura Sibiu a organizat pe 18 septembrie 2021 atelierul „Arhitecții Cartierului” dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani în cadrul proiectului cultural „IDentitate: arhitecți pentru Cartierul Arhitecților”. Sub îndrumarea arh. Anca Bordean, arh. Diana Constantinescu și arh. Carmen Șandru atelierul și-a propus să răspundă la întrebarea: „Cine sunt arhitecții care dau numele străzilor cartierului?”.
Raport de activitate august-septembrie 2021: De-a Arhitectura, program cultural prioritar al OAR
La final de vară și început de an școlar, pe lângă programele de formare pentru îndrumători, am reorganizat și actualizat pentru predarea online cursul „De-a arhitectura mini”, am chestionat la atelierul de „Design Thinking” modul în care putem dezvolta conținut relevant pentru beneficiarii adolescenți ai asociației și ne-am reamintit de proiectul „De-a arhitectura în camera mea – Timișoara”. OAR finanţează o parte a programelor Asociaţiei De-a Arhitectura prin „Timbrul Arhitecturii”.
Atelier „Design Thinking” la De-a Arhitectura
La început de septembrie, echipa și membrii rețelei De-a arhitectura au avut oportunitatea și bucuria de a se reuni la sediul Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România în cadrul unui atelier de „Design Thinking” facilitat de Tudor Juravlea, co-fondator Design Thinking Society. Atelierul a fost un prilej de a ne reconecta ca echipă, de a lucra într-o manieră colaborativă și de a învăța să facem lucrurile mai simplu si mai bine, într-un mod nou, diferit.
De-a Arhitectura la Swimathon 2021: Pentru ca tinerii să aibă o voce!
De-a Arhitectura a participat anul acesta, pentru a șasea oară, la Swimathon București, cu un proiect adresat tinerilor: „Urban Up Grows Up – Tineri cetățeni pentru mediul construit”. Prin intermediul proiectului ne dorim să selectăm 30 de studenți interesați de spațiul public/politici publice/administrație locală pe care să îi formăm pentru a servi drept ambasadori/mentori, alături de profesioniștii De-a arhitectura, în proiecte locale pentru implicarea liceenilor în dezvoltarea locală a mediului construit.
De-a arhitectura în camera mea – Timișoara 2021
Cea de-a V-a ediție a proiectului „De-a arhitectura în camera mea” avut loc în perioada 10-18 iulie 2021 în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara (FAUT), cu susținerea Atelier 21 și DS Smith Packaging Romania, sub forma unei serii de ateliere de vară. Îndrumați și inspirați de arhitecții din echipa De-a arhitectura cei mici au ilustrat pe machete viziunea lor despre camera ideală, au făcut propunerea de amenajare şi filmul de prezentare a ideii lor și l-au expus în final în fața tuturor participanților.
Noi facem orașele: Verdexia – un oraș vesel, înconjurat de natură
Vă invităm să descoperiți „Orașul Verdexia” realizat de elevii clasei a IV-a B de la Școala Gimnazială Nr. 25 din Timișoara. Povestea face parte din seria de articole „Noi facem orașele”, un demers care, sperăm noi, pe lângă faptul că o să vă facă părtași la lumea plină de fantezie a celor mici, o să vă inspire și o să vă îndemne să vă creați orașele în care vă doriți să trăiți.
Atelier De-a detectivii urbani în Cotroceni
La început de iulie, cu ocazia evenimentului organizat de Zoiss Home Design, De-a Arhitectrura a organizat două ateliere „De-a detectivii urbani în Cotroceni” adresate copiilor de 6-9 ani și respectiv 9-12 ani. Arh. Ioana Cristina Ion și arh. Ioana Rizea, cu sprijinul voluntarilor arh. Diana Stancu Jinaru, arh. Sergiu-Mihai Banciu-Calu, arh. Elena-Isabelle Tomescu și arh. Luca Daniela au explorat timp de 2 ore jumătate clădirile și străduțele încărcate de istorie ale bătrânului Cotroceni
Atelier De-a detectivii urbani la MNAR
Pe 2 iulie 2021, am sărbătorit începutul vacanței de vară jucându-ne de-a detectivii urbani în cadrul celor cele două ateliere organizate în parteneriat cu Muzeul Național de Artă a României (MNAR), ateliere dedicate copiilor de 6-9 ani și respectiv 9-12 ani. Sub îndrumarea arh. Viorica Popescu şi cu ajutorul voluntarilor arh. Diana Blînda, arh. Bucura Constantinide, doamna Daniela Lazăr, muzeograf Georgiana Iacob, cei mici au descoperit bogățiile artistice și arhitecturale ale fostului Palat Regal și au explorat împrejurimile.








