Ne apropiem cu pași rapizi de finalul de an școlar și este momentul să trecem în revistă cum au evoluat proiectele și programele De-a arhitectura în ultimele 6 luni. Perioada octombrie 2023 – martie 2024 a venit cu activitate intensă atât pe plan național, cât și internațional.
OAR
Ediția pilot a Modulului M (Motivațional) din programul „Arhitrainer” s-a încheiat
Primul modul din programul „Arhitrainer”, organizat de Asociația De-a Arhitectura în aprilie 2024, a fost o oportunitate captivantă pentru profesioniștii mediului construit să-și arate interesul față de programele noastre.
De-a Arhitectura invită publicul interesat de educația de mediu construit la „Arhitrainer – modul M (Motivațional)”
Asociația De-a Arhitectura lansează programul „Arhitrainer” cu un prim eveniment care face parte din modulul M (Motivațional). Desfășurată pe 6 aprilie 2024 la Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România (OARB), întâlnirea le este destinată celor interesați să afle mai multe despre cum se pot implica în activitățile asociației și deci cum pot sprijini astfel înțelegerea valorilor mediului construit în școli, licee și în comunitățile lor.
La Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, „My School Can Be Cool” se încheie cu 2 proiecte de amenajare
Primul parteneriat cu o primărie locală semnat de Asociația De-a Arhitectura pentru derularea programului educațional „My School Can Be Cool” se finalizează la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, jud. Caraș-Severin, cu două proiecte de amenajare a spațiilor interioare și exterioare ale școlii.
Programul de lucru Arhitectura și copiii al UIA salută noii co-directori din România și Costa Rica
Uniunea Internațională a Arhitecților (UIA) le salută pe Mina Sava și Carolina Pizarro Hernández în calitate de noi co-directori ai Programului de lucru Arhitectura și copiii pentru următorii trei ani. Noua echipă va aduce o experiență bogată și perspective inovatoare la conducerea grupului, în misiunea acestuia de a susține arhitectura și educația de mediu construit (Built Environment Education – BEE) care are un impact pozitiv asupra vieții copiilor din întreaga lume.
Expoziție de final de an De-a arhitectura la Galați
Continuăm să vă prezentăm expozițiile care au avut loc la final de an școlar 2022-2023 în diferite orașe din țară. După ce am fost la Brașov, Timișoara și București, a venit rândul să vizităm lucrările claselor din estul țării. Pe 12 iunie 2023 am mers în Galați la invitația elevilor clasei a II-a E de la Școala Gimnazială Nr. 28, care au urmat programul educațional „De-a arhitectura mini”, îndrumați de prof. înv. primar Valentina Tanasciuc și arh. Carmina Gheorghiță. Pe parcursul celor trei ore ne-am delectat cu programul artistic oferit de cei mici, am avut oportunitatea să admirăm machetele realizate de ei pe parcursul anului școlar și le-am oferit „un cadou” de „la revedere”: un ultim atelier marca De-a Arhitectura, „Căsuțe călătoare”, îndrumat de arhitectul de la clasă, Carmina Gheorghiță, coordonator local De-a arhitectura Est, venită tocmai de la Iași pentru acest moment special. În cele ce urmează Carmina și Valentina ne-au povestit cum a fost primit cursul de cei mici și cum s-a simțit finalul de an școlar.
Expoziție de final de an De-a arhitectura la București
Continuăm să vă prezentăm expozițiile claselor care au urmat programele educaționale „De-a arhitectura mini” și „De-a arhitectura în oraşul meu” în anul școlar 2022-2023. După ce am fost la Brașov și la Timișoara, a venit rândul să aflăm cum a decurs expoziția claselor De-a arhitectura din zona București Sud (Argeș, Călărași, Constanța, Dâmboviţa, Olt, Prahova), desfășurată în perioada 6-10 iunie 2023 în Holul Centrului Expozițional Documentar – Muzeul Școlii de Arhitectură de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București. Ne-au povestit pe larg despre bucuria din acele zile arh. Cristina Dumitrescu și arh. Aurelia Axente-Stan.
Programul de formare „De-a arhitectura în orașul meu” 2023
Dacă data trecută v-am povestit cum a decurs programul de formare pentru echipele de îndrumători ale cursului „De-a arhitectura mini” în anul școlar 2023-2024, astăzi am revenit cu vești despre atelierele de formare organizate pentru programul educațional „De-a arhitectura în orașul meu”, desfășurate în perioada iulie – septembrie 2023 cu sprijinul partenerului strategic Ordinul Arhitecților din România prin „Timbrul Arhitecturii”.
Concursul de ziua fotografiei 2023 „Look Up: un alt punct de vedere” și-a anunțat câștigătorii
Fiecare dintre noi are o perspectivă diferită asupra lumii înconjurătoare. Cel mai banal element cotidian poate reprezenta o sursă de inspirație și poate avea o simbolistică aparte. Din 2017, la De-a Arhitectura căutăm povești de arhitectură și mediu construit, spuse prin intermediul fotografiei. Aflat la a patra ediție, concursul De-a arhitectura de Ziua Internaţională a Fotografiei, 19 august, a invitat publicul tânăr să ne trimită un moment capturat în timp, o amintire a bucuriei, o imagine care spune o poveste ce poate inspira comunităţi întregi, de la cel mai mic la cel mai mare, momente trecătoare surprinse pentru a celebra şi a aduce mai aproape oameni de peste tot și care să ne facă să ne oprim din cursa nebună din fiecare zi.
Casa Ienăchiță – proiectul educațional care îți arată modul potrivit în care poți interveni pe o casă veche
Asociația De-a Arhitectura lansează proiectul educațional „Casa Ienăchiță” care își propune să aducă în atenția publicului larg un set de principii și informații utile despre renovarea caselor vechi, care nu fac parte din categoria clădirilor de patrimoniu.









