Expoziție de final de an De-a arhitectura la Galați

j

Text: prof. înv. primar Valentina Tanasciuc

l

Editor: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu, arh. Simona Șerban

Fotografii: antropolog Gabriela Anghel, arh. Carmina Gheorghiță

h

Timp de citire: 5 minute

Continuăm să vă prezentăm expozițiile care au avut loc la final de an școlar 2022-2023 în diferite orașe din țară. După ce am fost la Brașov, Timișoara și București, a venit rândul să vizităm lucrările claselor din estul țării. Pe 12 iunie 2023 am mers în Galați la invitația elevilor clasei a II-a E de la Școala Gimnazială Nr. 28, care au urmat programul educațional „De-a arhitectura mini”, îndrumați de prof. înv. primar Valentina Tanasciuc și arh. Carmina Gheorghiță. Pe parcursul celor trei ore ne-am delectat cu programul artistic oferit de cei mici, am avut oportunitatea să admirăm machetele realizate de ei pe parcursul anului școlar și le-am oferit „un cadou” de „la revedere”: un ultim atelier marca De-a Arhitectura, „Căsuțe călătoare”, îndrumat de arhitectul de la clasă, Carmina Gheorghiță, coordonator local De-a arhitectura Est, venită tocmai de la Iași pentru acest moment special. În cele ce urmează Valentina ne-a povestit cum a fost primit cursul de cei mici și cum s-a simțit finalul de an școlar.

Deși titlul sună complicat, cursul opțional „De-a arhitectura mini” creează pentru școlarii mici oportunități în care creativitatea și imaginația sunt ingredientele principale pentru reușita unei activități de învățare nonformale. Sub îndrumarea unui arhitect voluntar, ei fac cunoștință cu elemente și termeni din domeniul arhitecturii, dar într-o variantă prietenoasă: sub formă de călătorii în lumi imaginare, locuite cu personaje care mai de care mai interesante.

Primele personaje foarte îndrăgite de copii au fost Grifonel și Semințica, doi zmei care i-au însoțit pe cei mici în lumi locuite de Molicioși, Plimbăcioși, Plăntăcioși, Jucăucioși, Învățăcioși sau Animălicioși. Fiecare copil a avut la dispoziție materiale diverse pe care noi, adulții, de cele mai multe ori le pregătim pentru sacii de colectare selectivă. În cadrul activităților derulate, copiii dau o nouă întrebuințare acestor materiale, astfel încât creează personaje, construcții, amplasamente care să corespundă cu descrierile făcute de îndrumătorii arhitecți. De exemplu, pentru Molicioși impresia de moale este dată de forma rotundă și, pornind de aici, copiii au creat multe din construcții raportându-se la acest detaliu. Pentru Plimbăcioși, care umblau toată ziua și lăsau fire, s-a optat pentru a construi cât mai multe drumuri, poduri, trasee.

Toate aceste activități organizate la final de săptămână au stârnit bucuria și entuziasmul copiilor deoarece din mâinile lor ieșeau construcții care mai de care mai interesante și care, organizate în forma unei machete, redau de fapt un oraș, o țară în miniatură. Toată această stare de bine a fost dusă și acasă, unde copiii și părinții au imaginat, au construit și au organizat elemente arhitecturale în ton cu țara și locuitorii pe care zmeișorii și copiii le vizitau.

Întrebarea „Unde vom călători în săptămâna aceasta?” a fost laitmotivul celor doi ani în care ne-am ocupat de acest curs, atât din partea copiilor, dar și a părinților. Lucrând pentru fiecare țară câte o machetă am realizat în final o lume nouă care a corespuns cu lumea din imaginația fiecăruia dintre cei implicați. Copiii au ales materialele care s-au potrivit cel mai bine pentru elementele construite (de exemplu: cofraje de ouă sau role de hârtie igienică pentru personaje, cutii de carton sau pietre sau bețe pentru construcții), dar s-au folosit și de instrumente mai noi pentru a crea impresia de construcție în spațiu (3D pen). La toate acestea se adaugă și „teme dulci”, precum „Castelul dulce”, teme care au creat ocazia de a construi cu materiale mai puțin convenționale (bezele, boabe de struguri) clădiri durabile.

Dacă ar fi să rezum ce este „De-a arhitectura mini”, aș zice așa: un prilej de învățare pe gustul și interesele școlarilor vremurilor noastre atrași de culoare, preocupați de a face ei înșiși, cu propriile mâini, de a pune mâna și de a inventa ceea ce nu există, dar care ar putea deveni realitate… și chiar una funcțională.

Arh. Carmina Gheorghiță ne-a relatat cum i s-a părut această aventură de un an:

„Mă bucur mult că anul acesta De-a Arhitectura a fost prezentă și la Galați. Deși ne-am întâlnit doar de câteva ori online consider că pentru cei mici întâlnirea cu un specialist care să îi îndrume în descifrarea tainelor mediului construit și care să îi ajute să înțeleagă cum pot corela informații din arhitectură cu cele de la alte discipline este o experiență valoroasă ce le poate stimula creativitatea și gândirea critică într-un mod holistic și integrat. Activitățile De-a arhitectura sunt extraordinare dacă ne gândim la interdisciplinaritatea cu care operează.

În fiecare săptămână, sub îndrumarea doamnei prof. înv. primar Valentina Tanasciuc, copiii au călătorit în lumi imaginare, cu ajutorul poveștii lui Grifonel și a Semințicăi, construind și experimentând într-un mod captivant. Aceștia au avut oportunitatea să lucreze în echipă și să își prezinte cu entuziasm creațiile.

Pentru mine a fost o adevărată bucurie și onoare să particip la expoziția de final de an a elevilor care au urmat cursul «De-a arhitectura mini». Machetele create de copii au fost cu adevărat surprinzătoare, evidențiind creativitatea și fantezia lor neîngrădită. Țările imaginate de ei au fost o dovadă a inventivității și a dorinței lor de a crea tărâmuri magice și unice. Fiecare loc și fiecare căsuță a avut o poveste specială, iar împreună ele au dat viață unui univers plin de surprize și imaginație. Acest curs a oferit, cu siguranță, un spațiu în care copiii au putut să-și dezvolte abilitățile, să-și exploreze pasiunile și să-și pună imaginația în acțiune. Sper că vom avea mai multe ocazii de a lucra împreună în viitor!”

În încheiere vă lăsăm cu gândurile elevilor de la clasa a II-a, care au ținut să ne transmită cum a fost această incursiune pentru ei:

În cadrul atelierului «Căsuțe Călătoare» de la Galați am avut ocazia să ne exprimăm imaginația și să descoperim lumea fascinantă a arhitecturii «mini». A fost o experiență plină de bucurie și învățare, unde am descoperit că fiecare căsuță are o poveste și o personalitate proprie, la fel ca noi. Aș recomanda cu căldură oricărui copil să participe la astfel de ateliere pentru că arhitectura ne învață să visăm cu ochii deschiși.

Mulțumim și noi pentru implicare și devotament doamnei prof. înv. primar Valentina Tanasciuc, pentru energie și dedicare arh. Carmina Gheorghiță, și pentru creativitatea și curiozitatea lor nesfârșită copiilor, pecum și părinților care i-au susținut în această călătorie.