Raport de activitate octombrie 2023 – martie 2024: De-a Arhitectura, program cultural prioritar OAR

29/04/24 | De-a Arhitectura, OAR, Raport

j

Text: antropolog Gabriela Anghel

l

Editori: arh. Monica Popescu

Fotografii: realizate în cadrul activităților desfășurate de Asociaţia De-a Arhitectura și ale partenerilor

h

Timp de citire: 15 minute

Ne apropiem cu pași rapizi de finalul de an școlar și este momentul să trecem în revistă cum au evoluat proiectele și programele De-a arhitectura în ultimele 6 luni. Perioada octombrie 2023 – martie 2024 a venit cu activitate intensă atât pe plan național, cât și internațional.

Suntem mândri ca România să fie reprezentată pentru următorii trei ani, prin președintele Asociației De-a Arhitectura, arh. Mina Sava, la cârma Programului de lucru Arhitectura și copiii al Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA). Pe 14 decembrie 2023, secretarul general al UIA, Rui Leão, a confirmat într-o scrisoare numirea Minei Sava și a Carolinei Pizarro Hernández în calitate de co-directori ai Programului de lucru Architecture and Children pentru mandatul 2023-2026.

Din noiembrie 2023 De-a Arhitectura s-a alăturat Comitetului Local de Coordonare al „Inițiativei Localități Prietene ale Copiilor” din București, inițiativă UNICEF România, și în februarie 2024, la Conferința mondială UNESCO privind educația culturală și artistică din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, Mina Sava a prezentat Carta UIA pentru educația copiilor și tinerilor în domeniul mediului construit. 

Asociația De-a Arhitectura a lansat un nou proiect educațional, „Casa Ienăchiță” și un nou program, „Arhitrainer”, dedicat celor interesați să afle mai multe despre cum se pot implica în activitățile asociației. Iar „My School Can Be Cool”,  programul de diagnostic și design participativ al asociației, a fost selectat printre cele 7 proiecte câștigătoare ale ediției 2023 a programului de granturi „Adoptă un Proiect”, lansat și susținut de ING Bank România.

În septembrie 2023 am poposit în județul Timiș să aflăm de la dr. arh. Brîndușa Havași, coordonator local De-a Arhitectura Vest, cum a arătat expoziția claselor în orașul de pe Bega. În noiembrie, arh. Cristina Dumitrescu și arh. Aurelia Axente-Stan ne-au povestit cum a decurs finalul de an pentru elevii din zona București-Sud (județele Argeș, Călărași, Constanța, Dâmboviţa, Olt, Prahova), desfășurată în perioada 6-10 iunie 2023 în holul Centrului Expozițional Documentar al Muzeului Școlii de Arhitectură din Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București. Și tot în noiembrie prof. înv. primar Valentina Tanasciuc ne-a invitat într-un tur virtual al expoziției elevilor clasei a II-a E de la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați și ne-a împărtășit cum s-au simțit cei mici la atelierul „Căsuțe călătoare”, îndrumat de arh. Carmina Gheorghiță, coordonator local De-a Arhitectura Est.

Tot în octombrie am lansat proiectul educațional „Casa Ienăchiță” care și-a propus să aducă în atenția publicului larg un set de principii și informații utile despre renovarea caselor vechi, care nu fac parte din categoria clădirilor de patrimoniu. Pentru mai multe detalii vă invităm să urmăriți pagina dedicată proiectului.

„Cu acest proiect ne dorim să atragem atenția societății și a autorităților pentru a acționa împotriva acestui abuz care se face asupra a ceea ce este, de fapt, o moștenire valoroasă și, mai mult de atât, cel mai vizibil element al identității unui oraș – orașul construit. Sperăm să reușim să inspirăm oameni pentru o mai bună înțelegere și acționare adecvată și corectă asupra clădirilor.” – Eliza Yokina, membru fondator al Asociaţiei De-a Arhitectura și senior partner Cumulus.

„Casa Ienăchiță” se aliniază demersului „Noul Bauhaus European” care se axează pe trei principii importante ce definesc mediul construit: frumos, durabil, incluziv. Am povestit mai multe aici.

Continuând cu arhitectura caselor, de data aceasta a celor de la munte, în octombrie 2023 Brîndușa Havași ne-a povestit cum au decurs atelierele „A fost odată… căsuța din lemn!” (dedicat copiilor de 6-9 ani) și „Satul nostru de poveste” (dedicat copiilor de 9-12 ani) care s-au desfășurat pe 7, 8 august și 18 octombrie 2023 în județul Timiș. Atelierele de dialog patrimonial au fost organizate împreună cu Asociația Biserici Înlemnite în cadrul proiectului cultural „Oglinda de Lemn II”.

Iar finalul lunii l-am petrecut bucurându-ne de cele 129 de fotografii primite la concursul De-a arhitectura de Ziua Internaţională a Fotografiei desfășurat în perioada 19 august – 19 octombrie 2023. Intitulat „Look Up: un alt punct de vedere”, concursul cu premii și-a anunțat câștigătorii aleși de un juriu pe 31 octombrie.

Programul educațional „My School Can Be Cool” a fost selectat printre cele 7 proiecte câștigătoare ale ediției 2023 a programului de granturi „Adoptă un Proiect”, lansat și susținut de ING Bank România. În anul școlar 2023-2024, aproximativ 150 de elevi de gimnaziu și liceu din 5 clase din diverse regiuni ale țării vor avea oportunitatea să se implice activ în modelarea și îmbunătățirea spațiilor școlii conform propriilor nevoi și preferințe. Prin intermediul unui proces de design și diagnostic participativ, elevii vor fi încurajați să devină mai conștienți de mediul lor de învățare și să își asume responsabilitatea pentru crearea unui spațiu adecvat. Școlile și liceele care în 2023-2024 au dorit să se implice în reimaginarea școlii lor alături de Asociația De-a Arhitectura sunt: Școala Gimnazială Nr. 113 (Sector 4, București), Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” (Petrila, jud. Hunedoara), Liceul „Profesor Mihai Dumitriu” (Valea Lupului, jud. Iași), Școala Gimnazială Bucșoaia – Structura Doroteia, (Frasin, jud. Suceava), Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, (Bârlad, jud. Vaslui).

De la prof. Nicoleta Beliciu și arh. Roxana Pîrvu am aflat în octombrie cum s-a desfășurat proiectul „Take a break and read a book” („Ia o pauză și citește o carte”), al elevilor clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială Nr. 311 din București, sector 6, care au urmat programul educațional „My School Can Be Cool” în anul școlar 2022-2023.

Primul parteneriat cu o primărie locală semnat de Asociația De-a Arhitectura pentru derularea programului educațional „My School Can Be Cool” s-a finalizat la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, jud. Caraș-Severin, cu două proiecte de amenajare a spațiilor interioare și exterioare ale școlii. Cum a decurs acest parteneriat timp de doi ani ne-a povestit dr. arh. Brîndușa Havași, coordonatorul proiectului.

Despre experiența unui proiect de design participativ într-o clădire de patrimoniu a povestit Brîndușa la evenimentul „Zilele Culturii Urbane la Uzina de apă” aflat în 2023 la a X-a ediţie, cu tema „Educație prin patrimoniu”, care a avut loc în Suceava. Alături de ea, arh. Iulia Condrea (Cosovanu), îndrumătoarea elevilor clasei a VI-a de la Școala Gimnazială Bucșoaia – Structura Școlară Gimnazială Frasin, jud. Suceava, a vorbit despre „Școli și grădinițe – Patrimoniu pentru viitor” împreună cu Alexandru Oltean și a coordonat concursul de desen „Școala mea de vis” alături de Andrei-Florin Manole, oferind elevilor ocazia să prezinte, prin intermediul desenelor, viziunea lor despre cum ar trebui să arate instituția în care își petrec mare parte din timp.

Am continuat cu entuziasm programul „De-a arhitectura în orașul meu” la Montessori School of Bucharest (MSB). Despre transformările și specificul locurilor pe care le-au explorat în primele 3 luni ne-a povestit pe larg arh. int. Alina Andrei.

În noiembrie, ca în fiecare an, am lansat către profesori invitația de a-și înscrie clasele la unul dintre opţionalele integrate de educație de mediu construit din anul şcolar 2023-2024. Înscrierile s-au închis pe 15 martie, cu 101 cadre didactice și 78 arhitecți care ni s-au alăturat.

Iar în perioada 21 noiembrie 2023 – 23 ianuarie 2024 am invitat profesorii de gimnaziu din țară să se înscrie în call-ul nostru de idei „Interdisciplinaritate (re)construită”, ajuns la ediția a doua, într-un demers ce caută să arate puterea colaborării dintre diferite discipline din educație ilustrând-o prin aplicare și contextualizare în mediul construit. La această ediție s-au înscris 27 de profesori și au fost selecționate 7 idei care exemplifică și aplică în mediul construit noțiuni studiate de elevi legate de: compoziție vizuală (Educație plastică), divizibilitate (Matematică), termoconducție (Fizică), plan și scară (Educație tehnologică), sunet (Educație muzicală), proporții (Matematică), compuși chimici (Chimie). Redactarea finală a acestora, precum și clipul video – trailer care prezintă noțiunea teoretică ilustrată prin mediul construit – vor fi realizate de către Asociația De-a Arhitectura după ce activitățile sunt pilotate la clasă de către autori în acest an școlar.

Tot în noiembrie, la invitația Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), De-a Arhitectura, prin arh. Mina Sava, s-a alăturat Comitetului Local de Coordonare al „Inițiativei Localități Prietene ale Copiilor” (ILPC), inițiativă UNICEF România, care își propune să îmbunătățească respectarea drepturilor copiilor din București.

Finalul anului 2023 ne-a adus bucuria de a ne reuni fizic la Adunarea Generală Anuală De-a Arhitectura care a avut loc pe 25 noiembrie la sediul Fundației OTP Bank în București. După 3 ani de întâlniri online, evenimentul a fost un prilej să ne regăsim și să ne revedem și altfel, față în față, și să facem retrospectiva anului ce se încheia, dar și să dezvoltăm noile direcții pentru anul următor.

Întâlnirea a fost precedată de un curs intensiv de comunicare și Public Speaking pentru începători, în format fizic, cu speaker Teodora Mețiu, care s-a desfășurat pe 23 și 24 noiembrie, cu o zi dedicată membrilor din București și una dedicată celor din țară. Desfășurarea cursului a fost posibilă datorită sponsorului nostru de încredere, Siniat România, care ne sprijină activitatea de 11 ani. 34 de membri din rețeaua De-a arhitectura au avut oportunitatea să învețe despre importanța vocii, despre modul în care dezvoltăm un discurs și cum îl livrăm, și despre tehnici prin care captivăm audiența.

„Într-o societate în continuă dinamică și transformare, De-a Arhitectura și-a adaptat direcțiile la schimbările în curs, extinzându-și gama de ateliere și programe, reevaluând activități existente și inițiind altele noi. Toate aceste eforturi sunt făcute cu scopul de a fi cât mai relevanți și actuali pentru beneficiarii noștri. Ne străduim să îndeplinim obiectivele noastre în modalități diverse, actualizate conform timpurilor și abordând subiectele și provocările actuale.” – a spus arh. Mina Sava, președinte De-a Arhitectura

La 4 luni distanță, în aprilie 2024, ne-am reunit la o nouă Adunare Generală, online de această dată, pe platforma Zoom, unde am discutat starea asociației și proiectele pentru 2024, precum și execuția bugetară pentru anul 2023, aprobarea bilanțului contabil și gestiunea pentru anul 2023.

În decembrie 2023 și în aprilie 2024 De-a Arhitectura a invitat liceenii interesați de poveștile și straturile de istorie care se ascund în orașul lor să le exploreze la atelierele „Patrimoniu Oriunde” desfășurate la sediul Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România. Atelierele coordonate de arh. Laura Tomșa și antropolog Alexandra Lulache au făcut parte din Erasmus plusPalimpsest Cities: Gamification and Storytelling for Architectural History and Cultural Heritage Awareness” („Palimpsest Cities: Gamificare și storytelling pentru istoria arhitecturală și conștientizarea patrimoniului cultural”) desfășurat de Asociația De-a Arhitectura, în calitate de partener, în perioada decembrie 2022 – aprilie 2025.

Și tot în ultima lună din an a avut loc cea de-a VII-a ediție a proiectului „Scrisori între clase”, cel mai așteptat de către elevii înscriși în programele asociației. Ediția a venit cu forțe proaspete să susțină o tradiție solidă în rândul comunităților școlare unde ne desfășurăm programele de câțiva ani încoace. Dezvoltat inițial din dorința de a stimula explorarea specificului și memoriei locului într-un mod ludic, proiectul a evoluat în ultimii ani, creând un context de conectare, împărtășire și relaționare între copiii implicați în opționalele asociației. Despre schimbul de scrisori dintre cele 42 de clase înscrise ne-a povestit arh. Ioana Rizea, coordonatoarea acestui proiect.

În ianuarie 2024, Uniunea Internațională a Arhitecților (UIA) le-a numit pe Mina Sava și Carolina Pizarro Hernández în rolul de noi co-directori ai Programului de lucru Arhitectura și copiii pentru următorii trei ani. Noua echipă va aduce o experiență bogată și perspective inovatoare la conducerea grupului, în misiunea acestuia de a susține educația de arhitectură și mediu construit (Built Environment Education – BEE) care are un impact pozitiv asupra vieții copiilor din întreaga lume.

Co-directorii elaborează strategia Programului de lucru și reprezintă Programul de lucru în relațiile cu alte instituții, organizații și persoane din întreaga lume. Aceștia coordonează activitatea membrilor grupului și organizarea de seminarii, ateliere de lucru, conferințe, expoziții, premii etc.

Programul de lucru Arhitectura și copiii funcționează în cadrul inițiativelor globale ale UIA, dedicate influențării politicilor publice și avansării arhitecturii în slujba nevoilor societății. Programul de lucru are membri de pe toate cele cinci continente și a construit o rețea mondială de peste 100 de profesioniști implicați în acest domeniu.

Și tot în luna ianuarie am avut bucuria să lansăm noul site De-a arhitectura într-o variantă nouă, mai ușor accesibilă și mai dinamică.

Pe 14 februarie a avut loc Conferința mondială UNESCO privind educația culturală și artistică 2024 la Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, în cadrul căreia Programul de lucru Arhitectura și copiii (Architecture and Children – UIA Built Environment Education Network) al Uniunii Internaționale a Arhitecților (Union Internationale des Architectes (UIA)) a găzduit un eveniment. În fața unei săli pline, arh. Mina Sava, împreună cu Krisztina Somogyi din Ungaria, membră a programului de lucru, și Heba Safey Eldeen din Egipt, fost co-director al programului de lucru, a prezentat publicului divers al conferinței UNESCO Carta UIA pentru educația copiilor și tinerilor în domeniul mediului construit. Prezentarea a reflectat asupra a numeroase studii de caz din întreaga lume.

În luna martie am inițiat programul „Arhitrainer” cu un prim eveniment care face parte din modulul M (Motivațional). Desfășurată pe 6 aprilie 2024 la Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România (OARB), întâlnirea le-a fost destinată celor interesați să afle mai multe despre cum se pot implica în activitățile asociației și deci cum pot sprijini astfel înțelegerea valorilor mediului construit în școli, licee și în comunitățile lor. 

În contextul dezbaterii generale cu privire la modul cel mai bun de abordare a problemelor legate de reprezentarea, recunoașterea și egalitatea de gen în domeniul arhitecturii, De-a Arhitectura a lansat în martie 2024 o serie nouă pe blog, „Perspective în echilibru de Ziua Internațională a Femeii”. Seria și-a propus să aducă în prim plan viziunea membrele fondatoare și ale consiliului de administrație ale asociației.

Pe 14 martie a avut loc Energy Forum organizat de Freedom House România, eveniment la care au participat autorități naționale și europene, reprezentanți ai companiilor din domeniu, comunitate, jurnaliști, sociologi și arhitecți, aducând astfel împreună toate părțile interesate pentru crearea unei platforme de schimb de experiență și cunoștințe, formare a parteneriatelor de lungă durată și explorare a colaborărilor. Colega noastră arh. urb. Vera Marin, membru fondator și vicepreședinte De-a Arhitectura, a fost printre invitați și a contribuit la discuții cu expertiza și experiența sa în domeniu, vorbind despre energie în relație cu educaţia de mediu construit. Evenimentul a adus discuții despre creșterea numărului de prosumatori, evoluția către surse regenerabile, dar și provocările și oportunitățile din acest domeniu.

Pentru al doilea an suntem parteneri alături de Filiala Teritorială Argeș a Ordinului Arhitecților din România (OAR Argeș) în proiectul „Voice Your Place”, inițiat și coordonat de colega noastră arh. Iarina Tavă. Proiectul invită tinerii să descopere lucruri noi despre arhitectura din Curtea de Argeș în cadrul atelierelor ținute de traineri din domenii creative pe temele: arhitectură, scriere creativă, soundscape și interpretare și să elaboreze un audioghid în limba engleză.

Atelierele organizate la Club de De-a Arhitectura sau în parteneriat ne-au plimbat prin toată țara oferind copiilor posibilitatea de a porni în explorări creative ale mediului construit. Din nevoia de a-i familiarize pe cei mici cu principiile și strategiile prin care casele pasive se pot încălzi de la soare și cum se pot ventila într-un mod sustenabil am creat atelierul „Ce este o casă pasivă?” dedicat copiilor de 9-12 ani. Despre modul în care a fost primit acesta ne-a povestit arh. Simona Șerban.

Lunile octombrie și noiembrie 2023 ne-au prins organizând ultimele ateliere din proiectul „Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii” desfășurat alături de Filiala Teritorială Iași a Ordinului Arhitecților din România (OAR Iași) și Muzeul Național al Literaturii Române Iași (MNLR): „Memoria ferestrei” (1 octombrie), „Ce poveste spune o fațadă” (1 octombrie  și 7 octombrie), Orașul prin povești (8 octombrie), „Iașul ca poveste trăită” (4 noiembrie). Proiectul s-a finalizat în ianuarie 2024 cu un vernisaj la Casa Muzeelor din Iași.

Iar pe 7 și 8 octombrie 2023, cu ocazia programului City Celebration din cadrul proiectului LIDO creat de Anna Gallego în parteneriat cu BETA – Bienala timișoreană de arhitectură, prin intermediul platformei LINA, am invitat copiii de 9-12 ani să își reimagineze Piața Victoriei din Timișoara.

Întorși la București am explorat alături de copiii de 9-12 ani două muzee dragi nouă în cadrul atelierelor „Arta de a locui… în Muzeul Zambaccian” și „Arta de a locui… în casa Melik” organizate în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Și pentru că micilor curioși le-a plăcut atât de mult am reluat vizitele și în 2024, pe 11 februarie și 16 martie.

Pe 28 octombrie și 11 noiembrie am descoperit rețeaua de trasee ascunse care se întind prin pasaje, curți interioare, grădini și mici parcuri în cadrul atelierului „Amzei ascuns” organizat în parteneriat cu The Institute și Cartierul Creativ Amzei.  Și pentru a marca Ziua Mondială a Educației/Educatorului am provocat adolescenții de 12-18 ani să își imagineze școala lor de vis, o școală complet transformată, pornind de la activitățile și modul lor de a fi.

În decembrie, ca să intrăm în spiritul de sărbători, am invitat copiii în mansarda Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România să construiască un calendar arhibucuros și să împodobească un brad de Crăciun inedit, un brad arhitecturos! Iar în ianuarie ne-am imaginat cum ar arăta un oraș viu, în 3 perioade de timp diferite, dar și ce forme, culori și… meserii ar avea o planetă construită de noi.

Despre modul în care se pot transforma poveștile preferate în aventuri neînchipuite am aflat la atelierul de scenografie din februarie și în martie când ne-am plimbat prin orașele străbătute de muuuuulte canale de apă.

Tot în luna lui mărțișor am explorat clădirea Muzeului de Artă Recentă – MARe unde am creat propria noastră expoziție de artă modernă și am experimentat spațiul, cu configurația și vibrația lui.

Din 2021 „Doza De-a arhitectura”, newsletter-ul nostru lunar, are o rubrică nouă, „Arhemoticon”, o secțiune de opinie cu invitați. Ne bucurăm să vedem cum crește de la an la an și ne face plăcere să citim ce au de spus „oaspeții” noștri lunari. În octombrie, Ion Neculai ne-a povestit despre eematico și conexiunile dintre arhitectură și programele educaționale ale organizației. În februarie, Alexandra Lulache, specialist în dezvoltare, cu pregătire în antropologie, fellow în proiectul „Urban Up Fellowship – Let’s help Urban Up Grow Up” și inițiatoarea atelierului „Patrimoniu Oriunde”, a vorbit despre modul în care văd liceenii poveștile și straturile de istorie care se ascund în orașul lor.

Ca în fiecare an de la lansarea sa în 2016 am continuat seria interviurilor „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc” cu arh. Andreea Micșa și arh. Laura Cotoban, ajungând la cincizeci în prezent. Prin intermediul acestei serii ne-am propus să vă familiarizăm cu activitățile membrilor Rețelei De-a arhitectura, atât din domeniile în care profesează, cât şi cu alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. De asemenea, noua serie „Iată cine suntem acum” lansată în septembrie 2023 pentru a marca borna de zece ani de De-a Arhitectura s-a îmbogățit cu 7 noi interviuri: arh. Eliza Jurcaarh. Loredana Stasisin, arh. Oana Pavăl, arh. Deea Ursachi, arh. Alexandru Mexi, arh. Dragoș Epure, arh. Diana Galoș.

Pentru a înţelege mai bine modul în care colegii noştri internaţionali implementează activităţile de educaţie de mediu construit, care este viziunea şi abordarea lor în setul lor specific de circumstanţe şi ce putem învăţa din acestea, în martie 2024 am stat de vorbă cu Carolina Pizarro Hernández. Seria de interviuri cu membrii Grupului de lucru ai Programului de lucru UIA (Uniunea Internaţională a Arhitecţilor) – Arhitectura şi copiii este coordonată de arh. Monica Popescu și a fost inițiată în 2020.

Asociaţia De-a Arhitectura este o organizaţie culturală formată din profesioniști ai mediului construit şi profesori care dezvoltă, implementează şi promovează educaţia de arhitectură şi mediu construit pentru publicul larg, în vederea conştientizării şi a cunoaşterii valorilor arhitecturii, design-ului şi ale urbanismului. Programele educaţionale se desfăşoară cu precădere în şcoli sub forma cursurilor opţionale, dar şi în muzee şi în cadrul evenimentelor de arhitectură şi design.

Într-un deceniu programele şi activităţile asociației au ajuns la peste 35.000 de elevi din şcolile de stat, de la ciclul primar la liceu, implicând peste 1300 de profesori și 1200 de arhitecți voluntari.

Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) finanţează o parte a programelor Asociaţiei De-a Arhitectura prin „Timbrul Arhitecturii”, partener strategic căruia îi mulțumim pe această cale. Programul cultural De-a arhitectura a fost iniţiat în 2011, iar din anul 2016 OAR a decis ca acest program să devină program cultural prioritar deoarece răspunde celor cinci criterii ale programelor culturale prioritare: amploarea, singularitatea, unicitatea, complexitatea şi calitatea.

Mulțumim sponsorilor pentru susținere: AFI Cotroceni, Digital SpiritHANSEN ergonomics studio, Lam Studio Aritecți SRL, Next Room Management Systems, POWER & LIGHTING TEHNOROB, Siniat România, ZOISS Home Design, Qualtecha.