Text: arh. Ioana Aldea, arh. Cristina Dumitrescu, arh. Aurelia Axente-Stan, arh. Ioana Rizea
Editori: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografii: părinții copiilor care au participat la „Challenge-ului 11 #DeaArhitecturaAcasa: Monument, cine ești?”
Timp de citire: 10 minute
La început de primăvară, în perioada 12 februarie – 12 martie 2021, dornici să reluăm la pas explorările prin oraș suspendate pe parcursul lunilor de iarnă, am invitat copiii, părinții și bunicii să se ia de mână și să redescopere orașul. Și ca să facem explorarea cât mai interesantă și privirea cât mai vigilentă, i-am provocat să caute și să aleagă o clădire monument cât mai aproape de zona unde locuiesc și să îi facă o carte de vizită.
Scenariul de la care am plecat în realizarea „Challenge-ului 11 #DeaArhitecturaAcasa: Monument, cine ești?” a fost gândit în anul 2019 de arh. Ioana Rizea pentru programul „Urban Up! Mediu construit pentru liceeni” și urmărea descoperirea și analiza unor astfel de clădiri situate în zonele unde se desfășurau atelierele.
Cele peste 180 de lucrări adunate de la copii ne-au oferit ocazia de a vedea cum le „vorbesc” casele celor ce știu să le asculte, citind dialogurile imaginate de cei mici, impresiile și gândurile lor, sau dorințele pentru viitorul acestora.
Creatoarele provocării și membre ale juriului, arh. Ioana Aldea, arh. Aurelia Axente-Stan, arh. Cristina Dumitrescu și arh. Ioana Rizea, ne-au povestit în cele ce urmează despre incursiunea magică pe care au făcut-o și ce au aflat în cadrul ei.
Cu toate că punctul de plecare a activității era unul bine conturat, s-a dovedit că adaptarea acestui conținut despre monumente de arhitectură pentru un challenge destinat (mai ales) copiilor a fost o foarte mare provocare în sine, pentru noi, echipa de realizare. A explica pe scurt, pe înțelesul copiilor, care sunt criteriile pe baza cărora o clădire poate fi clasată monument istoric a fost prilej de îndelungi dezbateri în echipă. Până la urmă, adresându-ne celor mici în primul rând, am propus o variantă condensată care, deși simplificată, era ușor de înțeles și de apropiat.
Discuțiile îndelungi din echipă au fost și despre cât de ușor este să identifici clădiri monument în zona unde locuiești, diferențele, din acest punct de vedere, fiind mari între tipurile de localități din țară. Nu doar densitatea clădirilor monument diferă, cât și felul și frecvența cu care acestea sunt marcate cu plăcuțe specifice. Singura modalitate certă de a găsi, în lipsa plăcuței, o clădire monument este căutarea în „Lista Monumentelor Istorice”, pe care am prezentat-o în filmul provocării. Am lansat o invitație la cercetare atât copiilor, cât și adulților prin care să descopere valori ascunse în locuri deja cunoscute.
Astfel, provocarea lansată copiilor a fost de a găsi o clădire monument (cât mai apropiată de zona unde locuiesc), căreia să îi deseneze portretul și cu care să poarte un dialog imaginar, pentru a afla ce le „spune”, ce le transmite construcția. Privind cu atenție și curiozitate zona în care locuiesc și descifrând chiar ei poveștile din spatele detaliilor clădirilor de valoare, copiii ajung ei înșiși să își dorească să le protejeze. Mergând mai departe, aceste cărți de vizită imaginate de copii devin o invitație la observarea mai atentă a spațiului construit ce ne înconjoară, adresată nouă, tuturor.
Privim aceleași monumente, dar le vedem diferit. Fiecare monument ne-a fost dezvăluit în feluri nebănuite și, tocmai de aceea, e fascinant să le privești prin ochii copiilor și adolescenților, să le descoperi dialogurile, să vezi cum le sunt percepute trăsăturile. Nu numai că au reușit să le observe pe cele mai discrete, ci le-au exprimat potențându-le cu dezinvoltură și imaginație, dându-le viață prin culoare, atribute și personaje din lumea lor, dar și prin tehnici variate.
În portretele realizate unor clădiri pe care noi adulții le percepem ca fiind poate solemne, copiii au reușit să împrumute și să transpună ceva din felul lor de a vedea lumea, din energia, bucuria, culoarea, personajele și candoarea vârstei. Ne-am bucurat să vedem cum au reușit să aducă în prim plan valoarea clădirii, să sublinieze esența prin simbolul propus de ei pentru monumente, să se apropie de acestea și să își dorească să le afle povestea, privindu-le ca pe niște prieteni dragi. Vă invităm să urmăriți în continuare o mică parte din portretele realizate de participanți.
„Scrisoare în memoria principesei Elisabeta, căreia i-a aparținut conacul: Off, dragii mei! Am ieșit de dimineață să beau un ceai pe banca din foișor. Totul e trist în jurul meu. Și nu mai văd nici arborii exotici, nici plantele ornamentale, statuile sau lampadarele din fier forjat, căluții mei lipițani, moara și parcă nici ferestrele nu le mai zăresc. Oare am o pâclă pe ochi sau chiar au dispărut? Nu vă reproșez nimic, sunteți prea nepăsători. Dar vă rog măcar ruinele să le păstrați, ca să aibă urmașii voștri ce vizita.” Castelul Banloc – Sofia Alafi
„Primăria veche este o clădire încărcată de istorie, cu arhitectură superbă, dar și misterioasă în același timp datorită parcursului său istoric și reinventării permanente. Pășind înăuntru te aștepți să întâlnești deopotrivă prințese și magi, domni în costume cu joben și turci în straiele tradiționale, balerine și dansatoare orientale, soprane și dramaturgi austro-ungari, toate acestea pe muzica trupei Cargo.” Primăria Veche – Lavinia Andraș
„Povestea mea de-a lungul timpului – Palat, Muzeu, Universitate – începe cu aproximativ 300 de ani în urmă, în secolul al XVIII-lea, și am trecut prin mai multe transformări. Am vegheat impunător Piața Unirii și evenimentele ei. Feluri de oameni s-au plimbat și au lucrat în încăperile mele. Fiecare încăpere a fost martoră la destinul orașului și oamenilor lui. De-a lungul timpului am fost Palatul Vechii Prefecturi, unde aleșii vremii au condus destinele orașului. Caracteristicile structurii mele au favorizat alegerea mea pentru funcțiunea de muzeu de artă… După al doilea război mondial am funcționat ca Facultate de Agronomie din cadrul Politehnicii Timișoara.” Palatul Baroc – Răzvan Prencea
„În casa cu Pomul Breslelor din Timișoara locuiesc de când eram mic. Tot aici au locuit bunicii mei și străbunicii mei. Când eram mic mă jucam la copacul de fier de la colțul casei. Iar mai târziu am aflat povestea casei și a copacului. Casa aparținea în anul 1752 unui zidar, Johann Lechner, care probabil a întocmit și proiectul clădirii. În anul 1828 clădirea aparținea negustorului Andrei Trandafir. Pe vremea acestuia se instalează Pomul de Fier, ca ramă de casă. Pomul era legat de casă cu un lacăt mare, care a dispărut prin anii 1960.” Casa cu pomul Breslelor, Timișoara – Victor Nicolae Vărșăndan
„De ce este deosebită? De ce am ales acest monument?
Pentru că este foarte veche: a fost construită în anul 1746 în satul Remetea Luncă din județul Timiș.
Pentru că s-a plimbat în trei locuri: Remetea Luncă (1746-1806), Topla (1806-1980), Muzeul Satului Bănățean (1980-prezent).
Pentru modul cum a fost transportată: mutarea de la Remetea Luncă la Topla s-a făcut folosindu-se tăvălugi de stejar trași de 24 de perechi de boi.
Pentru că a reușit să își păstreze și în prezent scopul pentru care a fost construită, și anume lăcaș de cult. Pentru că a supraviețuit.
Pentru că deși este foarte veche și construită doar din lemn, are o arhitectură deosebită. Specialiștii îi spun: «Brâul median răsucit în torsadă».
Vreți să vă spun cum văd eu acest brâu? Eu văd acest brâu ca pe un șnur de mărțișor care înconjoară biserica ca și când ar fi un cadou lăsat moștenire de către strămoșii noștri. Această biserică este o luptătoare, iar pentru mine are o însemnătate aparte deoarece am fost botezat în acest lăcaș, purtând și numele arhanghelului Gavril – hramul inițial al bisericii.” Biserica din lemn din Topla, Sfinții Arhangheli – Gabriel Ugarcovici
„Opera este clădirea în care «am crescut»… am urcat pe scena ei de la vârsta de 5 ani. Mă umple de bucurie, adrenalină, fericire și emoție. Este o clădire cu multe «secrete». Aștept cu nerăbdare să văd și să aud, din nou, aplauzele spectatorilor și evoluția artiștilor mari.” Opera din Timișoara – Ianisa Maria Jelmărean
„Am desenat această casă gândindu-mă la frumusețea ei de odinioară și sperând că în curând va fi restaurată și frumusețea ei va fi pusă în valoare. Clădirea aceasta mi-a transmis un fel de strigăt de ajutor pentru a fi salvată din paragină și pentru a fi reabilitată ca să-i redăm frumusețea de altădată și astfel să rămână o moștenire generațiilor viitoare și o mărturie a frumuseții arhitecturale de la începutul anilor 1900.” Palatul Martin Gemeihardt – Rareș Blajină
„- Bună, sunt Andra! Pe tine cum te cheamă?
– Bună, eu sunt Opera Națională Română din Timișoara.
– În ce an ai fost construită?
– Am început să fiu construită în anul 1871.
– Ești mândră să fii așa de mare și frumoasă?
– Da, sunt foarte mândră.
– Te simți bătrână?
– Puțin, dar acum sunt în renovare completă, deci mă voi simți din nou ca nouă.
– Ești onorată să ai atâția artiști pe scena ta și în culise?
– Da, mă simt foarte onorată și este o plăcere să văd și să aud toate spectacolele.
– Și eu m-aș fi simțit la fel. Mulțumesc pentru răspunsurile tale. Ne mai vedem. O zi bună, operă dragă.
– O zi bună!” Opera Națională Română din Timișoara – Andra Lăzăruț
„- Dragă orașule Tomis, mă numesc Desire și aș vrea să-ți pun câteva întrebări.
– Poți să mă întrebi tot ceea ce dorești, am foarte, foarte multe lucruri de povestit.
– În primul rând, vreau să te întreb, câți ani ai?
– Sunt un oraș antic, am peste 2500 de ani.
– Cine te-a întemeiat acum 2500 de ani?
– Au fost navigatorii și negustorii greci veniți din Milet pentru a face negoț cu locuitorii acestor meleaguri. Ei se numeau geți. La mijlocul secolului I, odată cu instaurarea stăpânirii romane, am devenit capitală. Dar lucrurile nu au fost mereu frumoase, de-a lungul secolelor am fost invadat și pustiit de mai multe ori, și tot de atâtea ori, o mână de oameni buni a avut grijă de mine și mi-a refăcut zidurile. Și îți mai spun un secret, marele poet Ovidiu, fiind exilat din imperiul Roman, și-a petrecut aici ultimii ani din viață.
– Îți mulțumesc, dragă orașule Tomis, pentru informațiile și secretele pe care mi le-ai împărtășit.
– La revedere, Desire! Aștept să mă mai vizitezi.” Cetatea Tomis – Desire Fitcal
„- Dragă Farule Genovez, sunt încântată să te cunosc!
– Bună, micuțo! Te rog, spune-mi Luminiță!
– Domnule Luminiță, care este persoana care te-a creat așa luminos și maiestuos?
– Cel care m-a creat? În țin minte perfect. Era printre cei mai buni prieteni ai mei. În chema Artin, Artin Aslan.
– Cum adică printre cei mai buni prieteni ai tăi? Ai mai avut și alți prieteni?
– Ooo, Da! Cazinoul, Casa cu Lei, Statuia lui Eminescu și miile de vapoare pe care le-am îndrumat. Ei chiar îmi spun prieteni. Cu ei am trăit, m-am născut, am plâns. Ei îmi erau mereu aproape.
– Apropo de când te-ai născut? Câți ani i-a luat lui Artin Aslan să te creeze? Îți mai aduci aminte?
– Mi-aduc aminte fiecare cărămidă pe care mi-a pus-o. Era anul 1860 când mi-a pus primul rând de cărămidă. Iar dacă în 1861 ghidam deja vapoare înseamnă că Artin m-a construit într-un an de zile.
– Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu dumneata. La revedere!
– Și mie mi-a făcut plăcere! La revedere!” Farul Genovez Constanța – Ștefania Putina
Destul de dificil de realizat de către copii cel puțin, căutarea în Lista Monumentelor oferă uneori și surprize, ca atunci când te confrunți cu clădiri dispărute în realitate sau cu adrese de nerecunoscut, ale căror denumiri au fost, în timp, modificate. Cu atât mai mare e bucuria descoperirii când, scotocind cu ambiție prin arhivele localității, un profesor reușește să identifice o astfel de adresă cu denumirea actuală și constată astfel cum, de exemplu, căsuța de lângă școală figurează în Listă și este a doua clădire monument a satului.
Copiii o cunosc de la grupa pregătitoare, părinții și bunicii au tot felul de povești despre ea, iar căsuța e un personaj familiar căruia copiii i-au scris natural mesaje, ca unui vecin de-al lor.
„Domnule proprietar,
Mi-aș dori să vă cunosc mai bine. Casa de lângă școală este minunată, felul în care ați construit-o la fel de minunat. Vă rog frumos, dacă se poate, să o reabilitați deoarece poate fi o atracție în satul nostru sau poate chiar de vizitat.
Mulțumesc, aștept răspunsul dumneavoastră.
Cu stimă,
Maria Petre”
Numărul participanților ne-a depășit cu mult așteptările și ne-a arătat că da, subiectul monumentelor istorice este unul cu greutate și importanță. Mai mult, portretele primite ne-au inspirat să facem o hartă interactivă a monumentelor de arhitectură îndrăgite și descoperite de copii. Când primele clădiri vor fi marcate, vom distribui harta către clasele din programele De-a arhitectura pentru a fi completată cu monumente istorice din cât mai multe zone.
Le mulțumim profesorilor care și-au încurajat elevii să își descopere și astfel orașul sau zona în care locuiesc, cercetând clădirile cu parfum vechi, căutând informații despre ele pe internet, dar și secrete știute doar de cei care le-au locuit sau vizitat în trecut. Din multitudinea de informații trimise de copii noi am ales în galerie doar descrierile sau experiențele personale sau originale, pentru că pe acelea le-am așteptat și le considerăm prețioase, pe măsura clădirilor monument.
*Selecția și prelucrarea fotografiilor și a textelor primite, în vederea publicării, în format unitar, pe paginile noastre de social media au necesitat un timp îndelungat și ne-au condus la ideea optimizării modului în care primim înscrierile la provocările #DeaArhitecturaAcasa. Sperăm ca formularul Google pe care îl propunem de acum înainte pentru înscrieri să fie de ajutor și pentru participanți, dar și pentru noi. Acesta va permite centralizarea imaginilor, formatarea textelor, asumarea criteriilor fiecărei provocări și va conține și câteva recomandări pentru fotografii, astfel încât să putem continua publicarea tuturor înscrierilor care respectă cerințele challenge-urilor.