A venit vremea să ne reamintim de experiențele de învățare din cadrul programului „My School Can Be Cool” care a debutat în acest an școlar în 8 școli și licee din țară. Prima vizită o facem la elevii clasei a VI-a A de la Colegiul „Petru Maior” din Reghin, jud. Mureș, care au început acest demers în toamna trecută îndrumați de arh. int. Bianca Bărbieru și prof. de limba română Veronica Șandor. Mulțumim Raiffeisen Bank, finanțatorul principal al programului în anul școlar 2021-2022 și Ordinului Arhitecților din România.
Școala mea
Rezultatele jurizării aplicaţiei de finanţare „My School Can Be Cool” 2021-2022 – Raiffeisen Comunități
Pe 19 februarie 2022 am lansat anunţul de deschidere a sesiunii de finanţare a proiectelor „My School Can be Cool” 2022. Pe 19 și 21 mai 2022 au avut loc cele două sesiuni de jurizare a proiectelor trimise. Viorica Popescu, arhitect, coordonator al programului „My School Can be Cool” în anul școlar 2021-2022 şi secretarul sesiunii de finanţare, a consemnat mai departe procesul jurizării în baza notiţelor şi a observaţiilor tuturor membrilor juriului trecute în grila de evaluare, dar şi a discuției ce a avut loc online în cadrul jurizării. La această ediţie a sesiunii de finanțare sunt oferite două premii de către Raiffeisen Bank prin programul de granturi Raiffeisen Comunități. Mulțumim sponsorului pentru implicarea în acest program educațional.
Înscrierile la sesiunea de finanțare a proiectelor „My School Can Be Cool” 2021-2022 se încheie pe 15 mai
Programul educațional „My School Can Be Cool” a revenit la o oarecare normalitate după dificultățile ultimilor doi ani pandemici. Asociația De-a Arhitectura a lansat în februarie anunţul de deschidere a sesiunii de finanţare a proiectelor din acest an școlar, reluând astfel tradiția programului de finanțare prin concurs cu ajutorul sponsorilor. Până pe 15 mai 2022 cele 8 clase din program se pot înscrie cu un proiect la sesiunea de finanțare care, în urma unei jurizări, va alege două proiecte câștigătoare a căror implementare va fi sponsorizată de Raiffeisen Comunități.
„De-a arhitectura în școala mea” devine „My School can be Cool” și își deschide înscrierile pentru clase în anul școlar 2021-2022
Programul educațional „De-a arhitectura în școala mea” desfășurat sub acest nume în perioada 2015-2021 își schimbă imaginea și devine, începând cu 2021, „My School can be Cool”. După 5 ani în care am reușit să schimbăm școlile din România alături de elevi, profesori și arhitecți îndrumători, a venit momentul să scriem un nou capitol și să deschidem înscrierile pentru anul școlar 2021-2022 invitând profesorii să își înscrie clasa/școala în program.