Colega noastră, arh. drd. Brîndușa Havași, coordonator local De-a Arhitectura Vest și asistent de cercetare la Universitatea Politehnica din Timişoara, ne descrie astăzi ultimul studiu prezentat în cadrul conferinței „Educație fără stres” care a avut loc la Cluj-Napoca pe 25 octombrie 2019.
În urma experienței de îndrumător al proiectului pilot „De-a arhitectura în școala mea! Clasa mea de vis!” de la Liceul de Arte Plastice din Timişoara, derulat în perioada 2015-2016, Brîndușa a întreprins o cercetare al cărei scop a fost să identifice schimbările de atitudine și comportament față de mediul construit al clasei și al școlii, la cinci luni de la inaugurarea clasei renovate în cadrul proiectului.
Cele trei studii realizate în intervalul 2015-2019, „Școala mea de vis”, „Şcoala mea – împreună pentru o şcoală mai bună” și „De-a arhitectura în școala mea. Clasa mea de vis!”, ne oferă o imagine de ansamblu asupra nevoilor pe care le au elevii și profesorii față de spațiile educaționale și ne invită la o reflecție majoră cu privire la importanța spațiului de învățare și a implicării utilizatorilor săi în remodelarea și îmbunătățirea lui.
Vă invităm să aflați în continuare cum decurge un proces de proiectare participativă al școlii de jos în sus și ce efecte are acesta asupra celor care îl implementează: elevi și profesori.
Brîndușa Havași, extras din prezentarea „De-a arhitectura în școala mea”, din conferința „Educație fără stres“, 25 octombrie 2019, Cluj-Napoca.
„Calitatea viitoare a mediului nostru va fi determinată de copiii de astăzi”, este specificat în misiunea Uniunii Internaționala a Arhitecților (UIA), Programul de lucru Arhitectura și Copiii, Rețeaua Educației pentru Mediu Construit: „Abilitatea lor de a lua decizii de impact, informate, depinde de cunoștințele, aptitudinile și abilitățile pe care le dobândesc pe parcursul educației lor. Casa, școala, cartierul și comunitatea le transmit un mesaj despre locul lor în lume. De bine sau rău, mediul le oferă un context, un «cadru de viață» care influențează calitatea fizică și psihologică a vieții lor, în care încep să se dezvolte ca viitori cetățeni.” [1]
În anii 2000, Departamentul pentru Educație și Aptitudini (DfES) al guvernului din Marea Britanie a pilotat 27 de proiecte de școli noi în toată țara, într-o inițiativă numită „clasele viitorului”. Prue Chiles a fost unul dintre cei patru arhitecți care au răspuns provocării de a proiecta „clasele viitorului”, combinând consultarea extensivă a utilizatorilor, în special elevi, cu restricțiile uzuale ale unui buget strâns și preocupările pentru siguranța în exploatare.
Director al Departamentului de Arhitectură al Școlii de Architectură din cadrul Universității din Sheffield, Prue Chiles coordonează și publică în 2015 cartea Building Schools. Key Issues for Contemporary Design (Construind Școli. Aspecte cheie pentru o proiectare contemporană). Editoarea consideră că design-ul școlii poate inspira: elevii să învețe, profesorii să predea și comunitatea să participe. [2]
Brîndușa Havași, Building Schools. Key Issues for Contemporary Design.
Noi, echipa De-a arhitectura, ne-am dorit ca schimbările din școală să fie identificate, analizate și implementate de către elevi! Am considerat că doar atunci când schimbarea este asumată/gândită/proiectată și realizată de elevi școala devine a lor! Este vorba aici despre personalizarea spațiilor școlii. Este un proces de proiectare participativă în care sunt implicați utilizatorii direcți cu efectele cele mai extinse în timp.
Proiectul REBUS, pilotat în Norvegia, Suedia și Danemarca în 2012, a constituit sursa de inspirație a echipei De-a arhitectura pentru programul dedicat elevilor de gimnaziu și liceu: „De-a arhitectura în școala mea”. REBUS propune un instrument de schimbare, prin care copiii și tinerii au un cuvânt de spus în amenajarea mediului de învățare. [3]
Brîndușa Havași, Proiectul REBUS – extras din prezentarea „De-a arhitectura în școala mea”, din conferința „Educație fără stres“, 25 octombrie 2019, Cluj-Napoca.
„A lua parte înseamnă a fi implicat, a lua parte alături de ceilalți. Ești parte dintr-un grup. Ajuți în luarea deciziilor și măcar îți exprimi opinia.” – elev în clasa a VI-a, proiect REBUS.
„A fost nemaipomenit să ai ceva de spus în luarea deciziilor. …Am fost uimiți să vedem cât de puține am putut cumpăra din banii de proiect. Totul este teribil de scump.” – elev în clasa a VIII-a, proiect REBUS.
De ce să implicăm elevii în remodelarea școlii?
Școlile aflate în folosință azi, în întreaga lume, au fost concepute în ultima parte a secolului XIX și până în a doua parte a secolului XX, ca instrumente de control [4] al adulților asupra copiilor și tinerilor – instrucția se concentra în primul rând pe disciplină și morală, și abia mai apoi pe dezvoltarea abilităților intelectuale [5], având în vedere că, la vremea respectivă, tinerii urmau să lucreze mai mult sau mai puțin la banda rulantă din fabrici, uzine și pe șantierele patriei.
A implica elevii în remodelarea școlii reprezintă un mod foarte pragmatic, concret și, am putea spune, chiar programatic de „empowering people” [n.e. traducere din engleză: „împuternicire a oamenilor”], de a reda controlul asupra spațiului utilizatorilor acestuia, adică elevii, profesorii și chiar părinții care se lasă antrenați în acest joc.
Așteptăm și ne dorim ca acești elevi să fie creativi, flexibili și să se adapteze din mers noilor meserii, pe care încă nu le putem ghici, dar să ne și pregătim pentru ele, și vrem să facem asta educându-i în structuri rigide, în cadrele fixe ale secolelor XIX-XX, cu clase în care nu putem rearanja mobilierul pentru a crea diferite zone de studiu, în care nu putem sparge pereți, nu putem mări sau micșora clase, nu putem crea spații adecvate pentru ateliere și discipline cu moduri de învățare diverse, adaptate fiecărui tip de activitate în parte.
Și totuși, ne dorim ca acești copii să se adapteze peste noapte, după ce vor termina școala, la meseriile viitorului. Un astfel de proiect propune o învățare experiențială, bazată pe un proiect comun. În multe cazuri este singurul proiect comun pentru întreaga clasă cu care elevii se întâlnesc pe parcursul anilor de școală, așa cum ne-a mărturisit Karina, elevă în clasa a VI-a la Liceul de Arte Plastice din Timișoara: „este primul proiect la care lucrăm împreună pentru un scop comun”.
Brîndușa Havași, De-a arhitectura în școala mea – Clasa mea de vis! – extras din prezentarea „De-a arhitectura în școala mea”, din conferința „Educație fără stres“, 25 octombrie 2019, Cluj-Napoca.
În acest program, elevii, dar și profesorii, părinții și directorii de școli învață să apeleze la un specialist – arhitect, și/sau prin intermediul acestuia, la un designer, peisagist, urbanist, inginer sau instalator. Învățăm să colaborăm cu profesioniști din alte domenii, să comunicăm pe limbajul lor, să exersăm un limbaj comun prin care să ne înțelegem – învățăm să măsurăm și să reprezentăm o încăpere la o anumită scară prin secțiuni caracteristice, să notăm simboluri și detalii despre finisaje sau detalii tehnice. Învățăm că profesiile mediului construit se exprimă cel mai exact prin desene și schițe însoțite de fotografii și notițe. Învățăm și experimentăm alături de arhitect și colaboratorii săi pașii necesari de la o idee la elaborarea unui proiect.
Brîndușa Havași, De-a arhitectura în școala mea – faza de proiectare – extras din prezentarea „De-a arhitectura în școala mea”, din conferința „Educație fără stres“, 25 octombrie 2019, Cluj-Napoca.
Este un program prin care putem să facem lucrurile și altfel și vrem să arătăm că se pot face într-un mod diferit decât în cazul licitațiilor pentru modernizarea școlilor când, chiar dacă este implicat un arhitect, el este pus deja în fața unor condiții și termene în care nu mai poate fi vorba de o etapă de consultare a utilizatorilor, de o analiză a eficacității utilizării spațiilor, când prețul și termenele stabilesc deja materialele și tipul de manoperă, astfel încât arhitectul nu mai are nici spațiul și nici timpul de a-și face profesia.
În acest program inițiativele nu vin de sus (de la minister, inspectorat sau primărie), ci de jos, de la utilizatorii direcți. „Noi credem că elevii, utilizatorii de zi cu zi ai școlilor, sunt cei mai în măsură să ne informeze despre cum și-ar dori să fie școala care să-i pregătească pentru viață.”
Brîndușa Havași, De-a arhitectura în școala mea – prezentare și decizie – extras din prezentarea „De-a arhitectura în școala mea”, din conferința „Educație fără stres“, 25 octombrie 2019, Cluj-Napoca.
Învățăm, exersăm în acest proiect să trecem dincolo de interesul personal, de micile sau marile inconveniențe, și să ne gândim la școală ca la o comunitate de oameni, cu un program similar, care utilizează mai mult sau mai puțin aceleași spații, învață mai mult sau mai puțin aceleași materii, au emoții și poate le este teamă de aceleași teste, examene și care, foarte rar, se cunosc reciproc, sporadic, poate și informal, în pauze sau controlat, cu ocazia careului școlii la sfârșit de an școlar. Poate, și mai rar, lucrează împreună pentru un proiect comun! Iar pentru implementarea proiectului propunerile trebuiesc aprobate de întreaga comunitate a școlii – elevi, profesori, părinți, consiliul școlii. Pentru asta trebuie să răspundem la următoarea întrebare:
Care este intervenția minimă care va aduce maxim de beneficii întregii comunități a școlii?
Elevii își fac cunoscute propunerile de îmbunătățire în comunitatea școlii cu ocazia unui eveniment – concert, scenete, prezentări – care poate deveni și promotorul unei campanii de strângere de fonduri, materiale sau voluntari, care să pună umărul la realizarea proiectului. Învățăm să gestionăm un mic buget din care să cumpărăm mai întâi materialele și uneltele necesare realizării planșelor, machetei, poate a unui detaliu prototip.
Brîndușa Havași, De-a arhitectura în școala mea – promovare și strângere de fonduri – extras din prezentarea „De-a arhitectura în școala mea”, din conferința „Educație fără stres“, 25 octombrie 2019, Cluj-Napoca.
Un alt criteriu important pentru noi este ca ceea ce propunem pentru îmbunătățirea școlii să poată fi realizat, într-o mai mare sau mai mică măsură, prin forțe proprii, adică prin implicarea elevilor, profesorilor și părinților în fazele practice de șantier. Numai așa, credem noi, ceea ce facem devine „al nostru”, cu puțină sudoare, cu sacrificiul de a investi din timpul și priceperea personală, cu disponibilitatea de a învăța lucruri noi. Și în acest sens, mărturiile elevilor din timpul proiectului spun totul: „e mai fain decât la mate”, „nu mai avem ceva cuie de scos?” Și, desigur, ceea ce am realizat împreună, să devină un model pentru alte clase, alte școli, alte comunități: „așa ceva puteți să faceți și voi, trebuie doar să vreți!”
Brîndușa Havași, De-a arhitectura în școala mea – promovare și strângere de fonduri – extras din prezentarea „De-a arhitectura în școala mea”, din conferința „Educație fără stres“, 25 octombrie 2019, Cluj-Napoca.
Bucuria și satisfacția maximă este la inaugurare, când deschidem spațiul amenajat pentru întreaga comunitate a școlii. Este momentul în care conștientizăm că doar împreună am putut să realizăm acest proiect. Fără participarea școlilor în program, arhitecții ar fi putut să își imagineze spații frumoase și primitoare care ar fi ajuns, în cel mai bun caz, proiecte de sertar. Arhitecții își pot folosi imaginația, cunoștințele și abilitățile alături de elevi, doar cu ajutorul profesorilor care îi cunosc îndeaproape pe cei mici și știu să îi organizeze cel mai bine.
Apoi, arhitecții împreună cu elevii și profesorii pot dezvolta proiecte de îmbunătățire a spațiilor din școală care să primească aprobarea comunității școlii, dar fără ajutorul partenerilor și sponsorilor rămân doar proiecte pe hârtie. Prin intermediul asociațiilor și ONG-urilor, societățile private pot întoarce în comunitate o parte din profitul lor. Prin parteneriate, școlile, alături de asociații precum De-a Arhitectura și finanțatori privați, pot aduce în comunitățile locale acea schimbare pe care ne-o dorim cu toții: o școală, un spațiu accesibil tuturor, o comunitate de care să fim mândrii, care ne aduce mai aproape și în care să simțim că, împreună, putem să fim mai buni și să facem mai bine!
Brîndușa Havași, De-a arhitectura în școala mea – inaugurare – extras din prezentarea „De-a arhitectura în școala mea”, din conferința „Educație fără stres“, 25 octombrie 2019, Cluj-Napoca.
În cazul proiectului pilot „De-a arhitectura în școala mea! Clasa mea de vis!”, derulat în anul școlar 2015-2016 la Liceul de Arte Plastice Timișoara, am dorit să mergem mai departe! La 5 luni de la inaugurarea clasei renovate am aplicat un chestionar de evaluare post-ocupațională. Scopul chestionarului a fost identificarea unei schimbări de atitudine și comportament față de mediul construit al clasei și al școlii.
În aprilie 2017, 20 de elevi, din clasa a VII-a acum, au răspuns la chestionarul printat, chiar în sala de clasă renovată:
- 6 din 20 de elevi se consideră mândrii de clădirea școlii în care învață;
- 18 din 20 de elevi sunt mândrii de clasa în care învață;
- 19 din 20 de elevi consideră renovarea clasei „foarte bună” și „bună”;
- 8 elevi apreciază cel mai mult „culoarea” în renovarea clasei, 6 elevi cred că dulapurile sunt rezultatul cel mai de preț, 3 elevi apreciază „totul”, iar alții menționează „munca în echipă”, „munca grea și plăcerea” și „ideea și preocuparea colegilor”;
- la întrebarea principală a chestionarului „Apreciezi că a crescut responsabilitatea ta, a colegilor sau a profesorilor față de mediul construit al clasei?”, 7 elevi apreciază ca fiind „foarte mare” și „mare” creșterea responsabilității, 9 elevi apreciză „așa și așa” acestă creștere, iar 2 o consideră „foarte mică” sau „deloc”;
- despre felul în care se manifestă această responsabilitate sporită față de spațiul clasei, 3 elevi menționează „faptul că trebuie să avem grijă de ea”, 11 elevi consideră că se manifestă prin „curățenie”, iar unul menționează că nu observă vreo manifestare deosebită;
- 6 elevi consideră că „munca în echipă” poate deveni un exemplu pentru restul școlii;
- 3 dintre respondenți cred că „să învățăm să avem grijă” este un bun exemplu la nivelul școlii;
- 17 elevi cred că acest proiect poate deveni un exemplu pentru alte școli;
- 15 elevi s-ar implica într-un asemenea proiect în viitorul apropiat.
În dulapurile individuale elevii au adus obiecte personale, papuci de casă și jucării de pluș, alături de echipamentul pentru ora de sport și materialele pentru atelierele de specialitate, au creat un raft comun cu cărți și unul pentru produsele de curățanie. Clasa de care, cu un an înainte, profesorii se plângeau de mizerie și indisciplină, a devenit un model pentru întreaga școală. Alte clase, profesori și elevi doreau să continue și să transforme și celelalte spații ale școlii. Acum părea totul foarte ușor!
Brîndușa Havași, Clasa mea de vis! Chestionarul de evaluare post-ocupațională – extras din prezentarea „De-a arhitectura în școala mea”, din conferința „Educație fără stres“, 25 octombrie 2019, Cluj-Napoca.
Acești elevi au experimentat pe pielea lor că dacă lucrează împreună, în echipă, cu o bună planificare, alături de specialiști, finanțatori de încredere și voluntari, pot să-și pună ideile în aplicare și să își aducă visurile la viață. Este o lecție foarte importantă care îi va ajuta mai departe să gestioneze problemele din viață. Este o lecție de viață!
În ceea ce privește angajarea și motivarea elevilor, Recenzia Politicilor Educaționale elaborată de OECD (Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică) subliniază că „De fapt, angajamentul elevilor față de școală și dorința lor de a face ceea ce e nevoie pentru a-și atinge scopurile joacă un rol central nu doar în modelarea abilității lor de a stăpâni subiectele academice, ci sunt și atribute valoroase care permit elevilor să trăiască o viață plină, să facă față provocărilor și să îmbrățișeze cea mai mare parte a oportunităților cu care se întâlnesc.” [6]
În toamna anului 2017, o furtună a smuls acoperișul Liceului de Arte Plastice din Timișoara unde a fost renovată „Clasa de vis!”. Primăria a luat hotărârea mutării comunității școlii într-o altă clădire. M-am bucurat să aflu atunci că, două persoane adulte, care s-au implicat trup și suflet în proiectul „Clasa de vis!”, au decis să ducă proiectul mai departe:
- doamna profesor de design grafic, Doctor în Arte Vizuale, Eugenia-Rodica Drăgoi-Banciu, a amenajat împreună cu elevii atelierul de grafică din noua școală;
- doamna Maria-Luiza Ricman, reprezentanta părinților, a mobilizat părinți și prieteni pentru demontarea și remontarea dulapului și parchetului în noua sală de clasă.
Brîndușa Havași, Clasa mea de vis! Proiectul merge mai departe – extras din prezentarea „De-a arhitectura în școala mea”, din conferința „Educație fără stres“, 25 octombrie 2019, Cluj-Napoca.
Eleanor Nicholson, după o viață petrecută inspectând și susținând comunitățile școlilor din California, SUA, vede clădirea școlii ca pe un „al treilea profesor”, o alianță tripartită între profesori, părinți și mediul în care are loc învățarea. Ea vede în școală un mesaj mai profund – chiar în țesătura clădirii – care îi poate învăța pe copii multe lucruri care vor deveni idealuri importante, pe care le vor păstra întreaga viață: „Nu am nicio îndoială asupra faptului că, clădirea școlii este un actor și trebuie să joace un rol. O clădire poate reflecta și perpetua idei despre felul în care învață copiii, ce învață, cum li se predă și cu ce scop sunt învățați. Dincolo de obiectivele pur educaționale, o clădire poate comunica copiilor multe mesaje subtile despre ceea ce este important și demn de respect. […] Din punctul meu de vedere, clădirea școlii chiar face o diferență, nu doar în educație, dar și în experiențele de viață ale copiilor care o utilizează. […] Copiii citesc înțelesuri despre ei înșiși și despre lumea întreagă în mediul construit al școlii lor.” [7]
12 Brîndușa Havași, Galeria de proiecte – extras din prezentarea „De-a arhitectura în școala mea”, din conferința „Educație fără stres“, 25 octombrie 2019, Cluj-Napoca.
Din 2015 până în prezent, 20 de proiecte „De-a arhitectura în școala mea” au fost realizate în localități mai mari sau mai mici din toată țara și încă 5 sunt în derulare. Le puteți urmări pe toate, după tipul intervenției, tipul clădirii, buget sau gradul de dificultate pe platforma ȘCOALA MEA.
În articolul din noiembrie, „De-a arhitectura la conferința-atelier «Educație fără stres – integritate, compasiune, generozitate» Cluj-Napoca”, adresam publicului conferinței, dar și cititorilor o întrebare:
Crezi că poți schimba lumea?
Noi suntem convinși că acești copii și tineri care trec prin programul „De-a arhitectura în școala mea” știu că pot schimba lumea, că pot aduce în România, în educație, în școală, acea schimbare pe care ne-o dorim cu toții. România suntem fiecare dintre noi!
„Copiii nu sunt în mod uzual cei care proiectează clădirile în care trăiesc. Ei sunt, de fapt, clienții invizibili. Probabil că următorii trei, șase sau nouă ani din viața lor îi vor petrece în clădirea respectivă, deși nu au nici un aport la design-ul, iconografia, modul de folosință, tiparele sau estetica clădirii. Este deci în sarcina adulților dezvoltarea a ceea ce Thomas David numește «alfabetizarea mediului» [n.t. environment literacy].
Dezvoltarea alfabetizării mediului implică transformarea conștientizării într-o atitudine critică, probatoare, căutătoare de probleme față de mediul cuiva. Presupune definirea activă a alegerilor și dorința de a experimenta o varietate de alternative spațiale și de a interoga status quo-ul mediului. Vechile roluri, care se caracaterizau prin subordonare sau apatie, sau dependența față de «experți» pentru a determina mediul cuiva, trebuie dezvățat.” [8]
Vă las în compania celor care știu că pot aduce schimbarea și ne dau câteva sfaturi – link la video?, eu nu l-am găsit …
Brîndușa Havași, Galeria de proiecte – extras din prezentarea „De-a arhitectura în școala mea”, din conferința „Educație fără stres“, 25 octombrie 2019, Cluj-Napoca.
Pe 26 noiembrie 2016, juriul cu componență euroregională al Bienalei timișorene de arhitectură (BETA) a premiat proiectul „De-a arhitectura în școala mea! Clasa mea de vis!”, realizat la Liceul de Arte Plastice din Timișoara, în cadrul secțiunii „Inițiative pentru arhitectură de calitate”.
Mulțumim arh. drd. Brîndușa Havași pentru efortul depus în ultimii ani în calitatea de coordonator local De-a Arhitectura Vest, cât și pentru realizarea și împărtășirea acestor studii.
Text: arh. drd. Brîndușa Havași
Editori: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografii: arh. drd. Brîndușa Havași
1. Misiunea UIA – Union Internaționale des Architectes, Architecture and Children Work Programmes, Built Environment Education Network
2. L. Care, H. Evans, A. Holder, C. Kemp; Building Schools: Key Issues for Contemporary Design, Editor P. Chiles, Publicată în Basel: Birkhäuser, 12 Aug 2015, p. 7
3. REBUS Trip to a better school environment, November 2012, Published by: City of Gothenburg City Premises Administration, Municipal Undertaking for Educational Buildings and Property in Oslo/Undervisningsbygg Oslo KF, Danish Centre of Educational Environment, DCUM
4. E. Nicholson, The school building as third teacher, în Capitolul 4 al cărții Children’s Spaces, de Mark Dudek, Architectural Press, Elsevier, 2005, p. 51
5. M. Dudek, Architecture of Schools. The new learning environments, Architectural Press, 2014, p. 11
6. Student engagement and motivation, Review Education Policies, OECD
7. E. Nicholson, The school building as third teacher, în Capitolul 4 al cărții Children’s Spaces, de Mark Dudek, Architectural Press, Elsevier, 2005, p. 45-46
8. David, Thomas (1975) Learning Environments, Chicago, IL:The University of Chicago Press< p. 167, citat în Dudek, Mark, Children’s Spaces, Architectural Press, Elsevier, 2005, Capitolul 4, The school building as third teacher, de E. Nicholson, p. 63-64