Iulie la De-a Arhitectura este o lună extrem de ocupată, chiar dacă anul școlar s-a încheiat și copiii au plecat în vacanța mare. Ne pregătim deja pentru anul școlar 2023-2024: peste vară desfășurăm programele de formare pentru echipele de profesori și arhitecți care din toamnă vor pleca alături de cei mici într-o călătorie exploratorie în lumea mediului construit. Dar până la poveștile despre anul școlar ce vine, o să vă spunem cum am încheiat anul De-a arhitectura 2022-2023 la Brașov, unde două clase au urmat programele educaționale oferite gratuit de asociație în școli.
De-a arhitectura MINI
Copiii curajoși: „De-a arhitectura mini” la Montessori School of Bucharest
Revenim luna aceasta la Montessori School of Bucharest (MSB) și vă aducem noutăți de la copiii de 6-9 ani ce au urmat programul educațional „De-a arhitectura mini” în anul școlar ce tocmai s-a încheiat. După ce s-au plimbat peste mări și țări și au trăit aventuri fantastice alături de personajele cursului De-a arhitectura, copiii au construit localitatea lor și și-au prezentat munca, emoționați, în fața părinților. Despre parcursul elevilor de la Montessori School of Bucharest (MSB) ne-a povestit mai departe arh. int. Alina Andrei, îndrumător alături de prof. înv. primar Nicoleta Beldiman.
Atelier „Structuri dulci” la Grădinița Creative Minds din București
Copiii de la Grădinița Montessori Creative Minds Kindergarten din București au pășit în luna mai în lumea fascinantă a arhitecturii și a mediului construit alături de echipa De-a arhitectura. Îndrumați de arh. int. Mădălina Bold pe 8 mai și de arh. Ioana Rizea alături de voluntara arh. Aurelia Axente-Stan pe 9 mai, cei mici au făcut echipe cu tații lor la atelierul „Structuri dulci”. Activitatea, gândită special pentru copii de grădiniță, a provocat echipele care au avut de lucru cu pufuleți neastâmpărați ce cu greu s-au lăsat așezați în structuri rezistente, de neclintit. Despre cum au decurs orele de bricolat cu răbdare și multă veselie, dar și despre importanța conectării prin joc și joacă a celor mari cu cei mici, ne-a povestit mai departe Ioana Rizea.
Raport de activitate 2022: anul în care am sărbătorit 10 ani de activitate
Am publicat raportul de activitate pe 2022, anul în care am sărbătorit un deceniu de activitate și am celebrat oamenii din jurul nostru, pe cei care au contribuit la creșterea și devenirea a tot ce reprezintă De-a Arhitectura astăzi: un reper în domeniul educației non-formale de mediu construit.
De-a Arhitectura invită arhitecții, urbaniștii, peisagiștii, designerii, studenții arhitecți să se înscrie ca voluntari în programele de educație de mediu construit
De-a Arhitectura, o comunitate de profesioniști ai mediului construit şi profesori dedicată promovării educației în domeniul arhitecturii și al mediului construit, invită arhitecții, urbaniștii, designerii, inginerii și studenții la arhitectură să se alăture programelor desfășurate în școli în anul 2023-2024, să contribuie la dezvoltarea unor comunități de tineri informați și implicați în viața orașului și să redescopere domeniul în care profesează prin ochii copiilor de școală primară. Înscrierile vor rămâne deschise până pe 15 iunie 2023.
Mânuțe harnice: „De-a arhitectura mini” la Montessori School of Bucharest
La început de an arh. Laura Cotoban ne aducea vești despre modul în care s-a desfășurat prima parte a programului educațional „De-a arhitectura mini” la elevii clasei I I și I P de la Montessori School of Bucharest unde este îndrumător. Luna aceasta Laura ne invită să continuăm călătoria prin lumi magice populate de personaje fantastice și să aflăm pe unde s-au mai plimbat cei mici și ce au mai descoperit în drumul lor.
Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Diana Stancu (Jinaru)
Diana Stancu (Jinaru) a venit în familia De-a Arhitectura în București, în 2019, ca voluntar la cursurile din școli. Fie că predă „mini” sau „oraș” la clasă, că participă la atelierele de Club sau în alte proiecte ale asociației, Diana este extrem de implicată, pasionată de lucrul cu cei mici, care îi depășesc așteptările de fiecare dată, este blândă și foarte răbdătoare. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.
„De-a arhitectura mini” la Montessori School of Bucharest
Programul educațional „De-a arhitectura mini”, dedicat elevilor din clasele I sau a II-a, a ajuns la Montessori School of Bucharest. Pilotat pentru prima dată în 2014, programul cuprinde două capitole a câte 17 lecţii fiecare și dezvoltă creativitatea și imaginația copiilor. Vă invităm să descoperiți și voi călătoriile prin lumi fantastice ale elevilor de la clasa I I și I P povestite de arh. Laura Cotoban.
De-a Arhitectura invită profesorii să își înscrie clasa la unul dintre opţionalele integrate de educație de mediu construit din anul şcolar 2023-2024
Până pe 15 martie 2023, profesorii claselor din ciclul primar, gimnazial şi liceal, învăţământ de stat, din mediul urban sau rural, care doresc să desfăşoare în anul școlar 2023-2024 programele educaționale dezvoltate de Asociaţia De-a Arhitectura ce explorează mediul construit, au posibilitatea să se înscrie pentru a primi asistenţă în derularea unuia dintre opţionalele integrate: „De-a arhitectura mini”, „De-a arhitectura în orașul meu” și a programului educațional extracurricular „My School Can Be Cool”.
De-a Arhitectura la clasă: Educația de mediu construit continuă în școlile din România
De-a Arhitectura a încheiat procesul de formare al îndrumătorilor ce vor preda cursuri de arhitectură și mediu construit în școlile din România în acest an școlar. Profesorii înscriși în program alături de arhitecții voluntari vor ghida elevii din clasele I-IV într-o călătorie fascinantă de descoperire a lumii construite care ne înconjoară.






