Text: arh. Laura Cotoban
Editor: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografii: arh. Laura Cotoban
Timp de citire: 3 minute
A trecut ceva vreme de când v-am adus ultima oară vești din programul educațional „De-a arhitectura mini” dedicat elevilor din clasele I și a II-a, prin intermediul căruia cei mici sunt invitați să descopere lumi fantastice alături de două personaje – frații Grifonel şi Seminţica – și să se aventureze prin orașe de poveste, să cutreiere cetăți și castele. Pilotat pentru prima dată în 2014, programul cuprinde două capitole a câte 17 lecţii fiecare și dezvoltă creativitatea copiilor, fiind o primă punte către educația de mediu construit, dar mai ales o încurajare adresată lor, celor micuți, să facă ce știu ei mai bine: să imagineze!
Despre lumea Plimbăcioșilor, a Molicioșilor și a Învățăcioșilor ne-a povestit arh. Laura Cotoban, îndrumător la clasa I I și I P din Montessori School of Bucharest.
În 2022 programul „De-a arhitectura mini” a revenit la Montessori School of Bucharest alături de opționalul „De-a arhitectura în orașul meu”. Lecțiile incluse în cele două programe De-a arhitectura au o structură și ușurință în implementare care seamănă destul de mult cu principiile de predare ale educației Montessori și acesta a fost și motivul pentru care am acceptat repede provocarea de a fi unul din cei doi îndrumători care să pornească această aventură împreună cu copiii de la clasele I P și I I.
Am început emoționați, și unii și ceilalți, neștiind exact cum va fi. Pe de-o parte eu speram să fiu suficient de organizată și atentă la structura fiecărei lecții pentru că acum aveam de-a face cu niște copii exersați și obișnuiți cu un alt sistem… iar ei, pe de altă parte, aflați alături de un profesor nou pe care îl vedeau pentru prima dată.
Am trecut cu bine proba primei întâlniri și am intrat în lumea lui Grifonel și a Semințicăi, am călătorit împreună cu ei în imaginația noastră alături de personajele magice care îi însoțesc. Pentru a ne crea o imagine concretă a drumului pe care urma să îl parcurgem împreună de-a lungul anului am realizat harta către Grădina magică, poposind astfel în fiecare din lumile personajelor magice întâlnite în poveste. Copiii și-au ales numaidecât lumea lor magică preferată, au desenat-o sau au modelat-o și s-au pregătit pentru proiectul nostru desfășurat în anul ce va urma. Cu imaginea hărții în minte, au venit deja pregătiți pentru următoarea aventură.
Am continuat apoi întâlnirile noastre săptămânale și mare mi-a fost surpriza când am văzut câte materiale de lucru au găsit și strâns copiii pentru fiecare oră în care urma să lucrăm împreună. Suluri de hârtie de toate culorile și mărimile, nici nu știam că există atâtea, cutii mari și mici, pungi întregi de materiale reciclabile, astfel că, până la urmă, de la cutia specială pentru De-a Arhitectura am ajuns la un dulăpior întreg.
Doar timpul ne dă de furcă, abia ne încălzim că se și încheie ora, așa că de multe ori lucrăm câte două ore la o lume magică – copiii vor să finalizeze ideile lor, să discute cu colegii despre ce au lucrat, să atașeze machetele unele lângă altele, pentru ca, la sfârșit, să le ia cu ei acasă.
Trecem prin lumea Plimbăcioșilor, cea a Molicioșilor, a Învățăcioșilor și nu numai, iar copiii nu încetează să mă surprindă la fiecare oră cu intervenții și idei creative și rapid puse în operă.
Primul semestru s-a încheiat cu Sărbătorile iernii, ocazie de care am profitat și am construit satul lui Moș Crăciun. Deși structura orei este foarte bine organizată, se întâmplă ca împreună cu cei mici să dăm frâu liber creativității, iar rezultatele să fie surpinzător de bune, deși diferite de ce ne propusesem inițial.
Fiecare oră cu copiii este vitamină de bucurie pentru mine și, cred, și pentru ei, iar pe cât de mult aștept să revin la oră, pe atât de repede se termină cele 40 de minute împreună cu fiecare din cele două clase.
„De-a arhitectura mini” este un program educațional al programului cultural: „De-a arhitectura – educație de arhitectură și mediu construit”, program cultural susținut de Ordinul Arhitecţilor din România din „Timbrul Arhitecturii”.