Adunare Generală De-a Arhitectura, devenită deja o tradiție anuală, a avut loc anul trecut pe 10 decembrie, online, pe platforma ZOOM. „Casa” reuniunii a fost binecunoscutul spațiu virtual de lucru De-a arhitectura, platforma Miro, unde membri noi și vechi ai asociației s-au reunit preț de trei ore pentru a face bilanțul anului ce tocmai se încheia, dar și pentru a formula o abordare pentru anul ce urma.
Proiecte
Scrisori între clase, ediția a VI-a – punți ale prieteniei
În decembrie 2022 a avut loc cea de-a VI-a ediție a proiectului mult îndrăgit de elevi și îndrumători deopotrivă, „Scrisori între clase”. Gândit ca o invitație la explorarea specificului și memoriei locului într-o manieră ludică, proiectul a crescut de la an la an, provocându-i pe cei mici să-și dea frâu liber creativității și explorării în prezentarea celor mai frumoase locuri din localitățile lor. Despre proiectul care a ajuns să creeze „punți ale prieteniei între școlile din România” ne-a povestit în cele ce urmează arh. Ioana Rizea, coordonatoarea acestui proiect.
„My School Can Be Cool” 2021-2022 a încheiat etapa de implementare
Programului educațional extracurricular „My School Can Be Cool” 2021-2022 s-a încheiat oficial, anunță Asociația De-a Arhitectura. Din 8 școli și licee înscrise în program anul trecut, 7 au participat la sesiunea de finanțare a proiectelor, la care două premii au fost oferite de Raiffeisen Bank prin programul de granturi Raiffeisen Comunități, 3 dintre acestea au finalizat etapa de implementare în luna septembrie, iar un al patrulea are nevoie de ajutor în obținerea de fonduri suplimentare care să permită implementarea soluției.
Scrisori între clase, ediția a V-a
Pentru că se apropie sărbătorile cu pași rapizi și orașele s-au îmbrăcat deja în haine strălucitoare, ne amintim cu drag de modul în care s-a desfășurat în decembrie 2021 cea de-a V-a ediție a proiectului „Scrisori între clase”. Inițiat și coordonat de arh. Ioana Rizea și lansat în anul şcolar 2017-2018, „Scrisori între clase” propune o explorare a specificului și memoriei locului într-o manieră ludică, îmbinând creativitatea cu spiritul de observație, percepție și analiză critică a mediului construit al localității.
HIVE 279 – Clasa de afară
Pe parcursul anului școlar 2021-2022 elevii claselor a VII-a A și B, de la Școala Gimnazială Nr.279 din București, au participat la programul educațional „My School Can Be Cool”. Proiectul „Hive 279” s-a clasat pe locul III cu 230 de puncte la sesiunea de finanţare a proiectelor din anul școlar 2021-2022 sponsorizată de Raiffeisen Bank prin programul de granturi Raiffeisen Comunități. Mulțumim tuturor celor implicați, Raiffeisen Bank, Ordinului Arhitecților din România (OAR), care sprijină programul din „Timbrul de Arhitectură”, și sponsorilor din acest an școlar Digital Spirit, Indaco Systems și ZOISS Home Design.
Proiectul „Arhitecții colindă” a ajuns pentru a doua oară la clasele De-a arhitectura
Anul trecut, pentru a doua oară în decembrie, ne-am alăturat mișcării #GivingTuesday, timp de o lună, și ne-am amintit de tradiții frumoase, dar cu un twist. Pentru că toți avem ceva de dăruit, în 2021 am invitat o parte dintre arhitecții pe care îi cunoaștem să vină alături de noi și să colinde la clasele De-a arhitectura din toată țara. „Arhitecții colindă” este numele proiectului lansat în 2020 prin care am provocat colegii de breaslă să se implice și să doneze timp și cunoștințe copiilor.
8Colours. O punte între generații
Pe parcursul anului școlar 2021-2022, la inițiativa arhitectei Iarina Tavă și cu colaborarea doamnei profesoare Ramona Leca, elevii clasei a VIII-a C de la Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân din Curtea de Argeș au participat la programul educațional „My School Can Be Cool”. Echipa 8Colours, îndrumată de arh. Iarina Tavă, a câștigat premiului II la sesiunea de finanţare a proiectelor din anul școlar 2021-2022, premiu oferit de Raiffeisen Bank prin programul de granturi Raiffeisen Comunități. Mulțumim tuturor celor implicați, Raiffeisen Bank, Ordinului Arhitecților din România (OAR), care sprijină programul din „Timbrul de Arhitectură”, și sponsorilor din acest an școlar Digital Spirit, Indaco Systems și ZOISS Home Design.
Raport de activitate mai-octombrie 2022: De-a Arhitectura, program cultural prioritar al OAR
Așa cum ne-am obișnuit, perioada 1 aprilie–30 septembrie 2022 a fost una plină pentru Asociația De-a Arhitectura. În anul școlar 2021-2022 cele 70 de clase care au participat la programele noastre au finalizat cursurile și ne-am bucurat să ne reîntâlnim cu ei în cadrul expozițiilor De-a arhitectura. În noul an școlar 2022-2023 vor fi 94 de clase, pentru care am desfășurat obișnuitele ateliere de formare în vară, completate, în acest an, cu cele din programul „De-a pedagogia, ediția a II-a”.
„Tribuna Parc”, proiectul „My School Can Be Cool” din satul Cornești co-creat de elevi, devine realitate
În cadrul programului educațional „My School Can Be Cool”, Asociaţia De-a Arhitectura, împreună cu Asociația Zi de Bine Moldova și biroul de arhitectură A+noima din Iași, ajută elevii de gimnaziu din satul Cornești, comuna Miroslava (jud. Iași), să transforme curtea Școlii Gimnaziale „Dimitrie Anghel” într-un spațiu de relaxare și zonă de petrecere a festivităților și evenimentelor școlare.
Atrium verde – revitalizarea ce schimbă nu doar un spațiu, ci și mentalități
Pe parcursul anului școlar 2021-2022, la inițiativa doamnei profesoare de chimie Ileana Petruțiu, elevii claselor a X-a și a XI-a de la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara au participat la programul educațional „My School Can Be Cool”. Echipa Iancool, îndrumată de arh. Diana Dona, a câștigat premiului I la sesiunea de finanţare a proiectelor din anul școlar 2021-2022, premiu oferit de Raiffeisen Bank prin programul de granturi Raiffeisen Comunități. Mulțumim tuturor celor implicați, Raiffeisen Bank, Ordinului Arhitecților din România (OAR), care sprijină programul din „Timbrul de Arhitectură”, și sponsorilor din acest an școlar Digital Spirit, Indaco Systems și ZOISS Home Design.




