Text: arh. Monica Popescu
Editor: antropolog Gabriela Anghel
Fotografii: prof. înv. primar Liliana Antal, prof. înv. primar Florentina Chifu, arh. Anca Cioarec, prof. Diana Gheorghe, arh. Miruna Grigorescu, arh. Andrei Mărgulescu, prof. înv. primar Vasilica Oprișor, arh. Simona Elena Șerban
Timp de citire: 11 minute
Suntem la final de an și acum, că decembrie e aici, deschidem „robinetul magiei”, bucurându-ne de fiecare oportunitate pe care o avem ca să vă povestim lucrurile speciale pe care le fac oamenii de lângă noi și facem o retrospectivă a celei de-a II-a ediții a proiectului „Arhitecții colindă”, desfășurată în 2021.
Anul trecut, pentru a doua oară în decembrie, ne-am alăturat mișcării #GivingTuesday, timp de o lună, și ne-am amintit de tradiții frumoase, dar cu un twist. Pentru că toți avem ceva de dăruit, am invitat o parte dintre arhitecții pe care îi cunoaștem să vină alături de noi și să colinde la clasele De-a arhitectura din toată țara.
Proiectul, lansat în 2020, a provocat colegii de breaslă să se implice și să doneze timp și cunoștințe copiilor. Prima ediție a fost primită foarte bine, așa că am reluat invitația către clase (ciclu primar, gimnazial sau liceal) să se înscrie pe listă dacă doresc să primească o vizită față în față sau virtuală în care copiii să asculte lucruri interesante despre meseria de arhitect, despre un proiect anume sau despre arhitectură și mediu construit în general.
Încă din noiembrie 2021 le-am trimis invitații arhitecților prieteni care s-au arătat interesați să fie colindători ai claselor De-a arhitectura într-o lună de sărbătoare. Ne-am adus aminte că împreună putem mai mult și mai bine, că ține de noi să creăm oportunități de învățare și că dacă vrem un mediu construit de calitate, educația în acest sens este esențială, iar copiii sunt cei mai deschiși către a afla lucruri noi.
Mai departe puteți citi câteva dintre mărturiile primite de la arhitecții colindători, de la arhitecții îndrumători, de la profesori și elevi.
La clasa a II-a B de la Liceul Greco-Catolic „Timotei Cipariu” din sectorul 1, București, care studia programul „De-a arhitectura mini”, îndrumată de arh. Simona Lucia Ciupitu (Rusu) și prof. înv. primar Mirela Baltag, a venit în vizită pe 20 decembrie 2021 arh. Miruna Grigorescu – membru fondator De-a Arhitectura.
Iată ce ne-a transmis Miruna despre vizită:
„Eu le-am povestit copiilor cum a apărut cursul «De-a arhitectura mini», cum Claudia [n.r. arh. Claudia Bingöl, creatoarea acestui program] s-a apucat să predea cursul «De-a arhitectura în orașul meu» la clasa fetiței mele, care era de vârsta copiilor pe care i-am întâlnit la Cipariu. Sigur că nu a mers, iar Claudia a început să inventeze pentru ei povești, din care, un an mai târziu, a apărut noul curs dedicat celor mai mici. Fetița mea e acum la liceu, are 15 ani («Oaaaaa!», au zis cei mici) și și-a amintit ieri dimneață despre insula în formă de elefant pe care au făcut-o cu mulți ani în urmă la cursul De-a arhitectura.
În schimb am primit mult mai multe: bucuria să îi văd așa frumos îmbrăcați în ii, pregătiți de colindat, am putut să particip la rutina lor de dimineață, apoi să văd o prezentare rezumat făcută de Simona a tot ce au parcurs în ultimii ani la cursul «De-a arhitectura mini», să ajut la construirea structurilor din dulciuri, să mă bucur de prezentarea făcută de copii și, surpriză, să îi ascult cântând colinde!
Mulțumesc mult pentru primirea călduroasă de care m-am bucurat! Minunați au fost, și cei mici, și cei mari. 🙂 O comunitate frumoasă, și astea nu sunt doar vorbe de complezență, chiar mi s-a încălzit inima văzând ce frumos se poartă toată lumea, ce liniștiți și veseli au fost. Mă bucur că am putut să vă vizitez!”
Simona Lucia Ciupitu (Rusu), arhitect îndrumător, ne-a transmis la rândul său:
„Vă mulțumim mult pentru vizită și pentru cuvintele frumoase. Pentru mine acest opțional este ca un hobby, mă implic cu drag și mă încarc cu multă energie bună văzându-i pe cei mici atât de entuziasmați și creativi. Acest opțional îi ajută foarte mult să își dezvolte dexteritatea, imaginația și să înțeleagă legăturile cu mediul exterior. Atât eu, cât și doamna învățătoare Mirela Baltag, apreciem toată implicarea din spate și vedem rezultatele întregii echipe De a arhitectura. Chiar faceți o diferență. Vă mulțumim și vă dorim «Sărbatori fericite!».”
Prof. înv. primar Mirela Baltag a adăugat:
„La mulţi ani! Noul An să vă dăruiască numai bucurii! Mulţumim mult Mirunei Grigorescu pentru vizită și pentru aprecierile sincere! Implicarea activă a copiilor în toate activităţile pe care doamna arhitect Simona Ciupitu le-a propus demonstrează că toată munca echipei de proiectare şi elaborare a acestui opţional/extracurricular este la nivelul dorit. Nu există întâlniri la care copiii să lipsească sau să nu aibă materialele necesare! Ziua de luni este cea mai relaxantă şi interesantă, aşa spun ei!”
De la București mergem tot pe 20 decembrie 2021 în județul Iași, la clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dimitrie Anghel” din Cornești, comuna Miroslava, unde copiii îndrumați de arh. Carmina Gheorghiță și prof. Diana Gheorghe urmau programul „De-a arhitectura în orașul meu”.
Diana Gheorghe ne-a transmis după vizita virtuală pe Zoom a domnului prof. dr. arh. Augustin Ioan:
„Domnul arhitect le-a vorbit copiilor despre Castelul Peleș, despre Castelul Pelișor, despre Mânăstirea Argeșului și despre catedrala în care a fost înmormântat regele Mihai al României. În final, domnul arhitect le-a spus copiilor să învețe cât mai bine pentru a-și împlini visurile de viitor.”
Domnul prof. dr. arh. Augustin Ioan ne-a colindat pentru a doua oară virtual și dorim să reamintim încruajarea adresată colegilor de breaslă încă de la prima participare la „Arhitecții colindă”:
„Cred că De-a Arhitectura este cea mai bună idee pe care Oridnul Arhitecților din România (OAR) a avut-o până acum, aceea de a fi părtași la creșterea viitorilor iubitori de patrimoniu și, de ce nu, a viitorilor clienți ai viitorilor noștri colegi de breaslă. Întotdeauna răspund cu drag, dacă și când sunt chemat să particip la asemenea lucruri de folos și, în plus, foarte amuzante. Îi rog pe toți colegii mei să participe, dacă pot, dând astfel o mână de ajutor colegelor (și puținilor colegi) care fac asemenea lucruri minunate. Cu mare, mare drag, Augustin Ioan.”
De la Iași mergem în județul Olt, la elevii mai mari din clasele a X-a B, a X-a D, a XI-a A, a XI-a D ce luau parte la programul educațional extracurricular „My School Can Be Cool” desfășurat la Liceul Tehnologic Metalurgic din Slatina sub îndrumarea arh. Ioana Cristina Ion și arh. Ioana Rizea, alături de prof. Daniela Ţîrcomnicu, profesor de discipline tehnice – electrotehnică.
Andrei Mărgulescu, arhitectul colindător, a ajuns virtual la clasă pe 17 decembrie 2021 și ne-a transmis după vizită:
„Mulțumesc foarte mult De-a Arhitectura și arh. Ioana Rizea pentru invitația de a face parte din proiectul «Arhitecții colindă» în care acum căteva zile le-am povestit elevilor Liceului Tehnologic Metalurgic din Slatina despre arhitectura cunoscută fotografic. Mulțumiri doamnei profesor Daniela Ţîrcomnicu pentru primire!
Am povestit despre rostul fotografiei de arhitectură, despre cam ce calități este bine să aibă un fotograf de arhitectură și ce îl diferențiază de alți colegi artiști, despre scopurile imaginii unui proiect sau ale imaginii ca proiect, despre ce câștigi și ce aparent pierzi din însuși modul de fotografiere pe care ți-l sugerează clădirile și orașul. Apoi am parcurs câteva imagini de Fernando Guerra, Hufton and Crow, Helene Binet, Fan Ho, Romain Jacquet Lagreze, Michael Wolf și subsemnatul.”
Din Olt ne mutăm în Argeș unde clasa a III-a A de la Școala Gimnazială „Ion Pillat” din Pitești, care urma opţionalul integrat „De-a arhitectura în orașul meu” sub îndrumarea prof. înv primar Vasilica Oprișor, l-a avut ca oaspete virtual pe 21 decembrie pe arh. Cristian Blidariu.
Iată ce ne-a transmis Vasilica Oprișor care a desfășurat programul fără arhitect voluntar la clasă:
„Întâlnirea cu domnul arhitect Cristian Blidariu a fost foarte atractivă. Copiii au fost încântați, am vorbit și am început o lucrare pe care o vom termina în vacanță, iar în ianuarie ne vom vedea cu produsul final. Ideea dumneavoastră a fost benefică. Avem nevoie de un profesionist. Copiii sunt dornici de a lucra cu un arhitect. Cu toate disfuncționalitățile conexiunii am reușit până la urmă și am început o legătura virtuală cu un specialist. Mulțumim pentru sprijin!”
Revenim la București, la clasa a IV-a A de la Școala Gimnazială „Ferdinand I”, unde arh. Livia Petrescu și arh. Simona Elena Șerban îndrumau elevii în cel de-al doilea an de „De-a arhitectura în orașul meu” alături de prof. înv. primar Corina Zaharia.
Invitat la colind a fost Dragoş Dogaru, designer multidisciplinar, iniţiator şi coordonator proiect Art Deco Bucharest care ne-a povestit după o vineri petrecută la clasă:
„Ceea ce m-a uimit în colindul cu De-a Arhitectura este că elevi de clasa a IV-a au putut să înveţe uşor despre influenţa culturii franceze în formarea noastră ca naţiune şi a culturii noastre, cât şi diferenţa între Art Nouveau şi Art Deco. Au putut chiar să puncteze că imobilele polistirenizate sunt urâte şi că este prea mult trafic, că nu pot merge în siguranţă cu bicicleta pe oriunde şi sunt prea multe maşini. La îndemnul de a argumenta de ce sunt urâte imobilele reabilitate termic au răspuns… sunt făcute de mântuială. Avem de învăţat de la copii şi o speranţă că pe viitor oraşul va renaşte mai frumos.”
Simona Elena Șerban ne-a transmis la rândul ei:
„Revenim în ajun cu vești de la clasă după colindul lui Dragoș Dogaru, inginer și designer multidisciplinar, care le-a povestit celor mici despre perioada interbelică, despre arhitectura perioadei, despre legăturile strânse dintre România și Franța, precum și multe altele. Dragoș le-a trezit celor mici interesul pentru descoperirea orașului lor alături de cei dragi, folosind metode sustenabile de transport!”
Rămânem la București, dar vizităm clasa a IV-a A de la Școala Gimnazială Nr. 195 unde arh. Bogdan Mihai, alături de prof. înv. primar Mariana Barac, îndrumă elevii în al doilea an de „De-a arhitectura în orașul meu”.
Laura Cotoban, arhitect colindător, a vizitat clasa pe 17 decembrie 2021 și ne-a transmis:
„Eu am fost la colindat, live, și a fost tare bine. Am petrecut 50 minute încântătoare cu copiii și sper că și ei s-au bucurat de întâlnire. Am vorbit despre arhitectura pentru copii și le-am prezentat proiectul meu de suflet «Arhitectul Copiilor».”
Din capitală o pornim iarăși la drum și ne reîntoarcem în județil Iași, la elevii de clasa a V-a, a VI-a și a VII-a din programul „My School Can Be Cool” desfășurat la Școala Gimnazială „Dimitrie Anghel” din Cornești, comuna Miroslava, sub îndrumarea arh. Alexandra Berdan și a prof. Diana Gheorghe.
Despre vizita virtuală de pe 14 decembrie 2021 a peisagistului Alexandru Mexi ne-a povestit prof. Diana Gheorghe:
„Colindătorul nostru, Alexandru Mexi, le-a spus copiilor cu ce se ocupă un arhitect peisagist și le-a prezentat mai multe imagini cu grădini. Pentru proiectul nostru «My School Can Be Cool», invitatul peisagist ne-a dat câteva indicații: să sădim arbori care rezistă bine în zonă pe terenul din afara școlii unde dorim să facem un spațiu de recreere. Terenul cu vegetație fiind înclinat, arborii ajută la consolidarea terenului. La noi cresc spontan salcâmi în zonă. Copiii și-au dat cu părerea ce copaci și-ar dori să planteze. Unii au vrut brazi, alții tei, tuia. Domnul arhitect a spus că e bine să evităm tuia pentru că nu mai rezistă bine la noi în țară. Ne-a recomandat să plantăm pomi care se găsesc mai ales în afara satului, care cresc spontan. Pe la noi găsim duzi, soc, dar mai ales nuci. Zona din partea de sus, ce duce spre biserica satului, care se află la cea mai mare înălțime, chiar se numește Dealul Nucului. Domnul i-a întrebat pe copii ce cultivă la ei acasă, iar copiii au spus ce au ei: varză, bostani, porumb, ceapă, roșii, fasole. Alex Mexi le-a arătat copiilor imagini cu grădini care au legume, dar au și un aspect estetic. Noi avem în fața școlii un micuț spațiu cu flori. Femeia de serviciu este cea care se ocupă de îngrijirea lor. Domnul arhitect a spus că este foarte bine că spațiul cu flori este cu fața spre sud-est pentru că sunt luminate foarte bine toată ziua. În final invitatul nostru colindător ne-a spus că ne poate ajuta cu sfaturi pentru proiectul nostru și ne-a urat «Crăciun fericit».”
Din Iași facem o tură în județul Timiș, la clasa a IV-a B de la Liceul Teoretic „David Voniga” din Giroc, care urma în anul școlar 2021-2022 programul „De-a arhitectura în orașul meu” sub îndrumarea prof. înv. primar Liliana Antal și a echipei formată din arh. int. Cezara Paliuc și arh. int. Ecaterina Taciu-Chariton.
Liliana Antal ne-a transmis gândurile copiilor după vizita domnului Sorin Ciurariu, arhitect șef al municipiului Arad.
„A fost o ocazie unică să cunoaștem cum este meseria unui arhitect. Nu este o meserie ușoară, însă este destul de frumoasă. Mi-a plăcut tare mult! Mă bucur că am reușit să pun o întrebare pe care voiam să o aflu de mult timp, dar chiar mi-a răspuns un șef-arhitect, un om care este foarte specializat și conformat în această meserie. Dacă am mai avea ocazia să repet această experienă, aș face-o cu mare drag!” – ne-a transmis Melissa.
„Părerea mea despre întâlnire[a] cu arhitectul pe Zoom este una de bine, deoarece am învăța[t] că pentru a fi un arhitect este nevoie de timp și de multă imaginație, arhitecții începători lucrează pe programe speciale, la unele proiecte mai mari lucrează mai mulți oameni, nu doar unul singur. Ca să devi[i] un arhitect trebuie să ști[i] multe lucruri, dar să și înveți mult. Sper să ne mai întâlnim cu domnul arhitect și poate într[-]un viitor îndepărtat o să devin arhitect și o să fiu la fel de bun ca dânsul.” – ne-a transmis un alt elev al clasei a IV-a B.
„Eu m-am simțit bine și mi-a plăcut cu domnul arhitect. Am învățat și lucruri noi de la el, cum ar fi să restaurezi o casă nouă, cum lucrează arhitecții și ce construiesc ei.” – ne-a transmis încă un elev al clasei a IV-a B.
Maximilian Niga ne-a transmis:
„Întâlnirea de astăzi cu domnul arhitect mi s[-]a părut foarte interesantă și educativă. Faptul că mi-a arătat în primul rând cum sunt construite casele[,] apoi orașele[,] a fost surpinzător de interesant și mi-a captat toată atenția. Ne-a arătat cum arată casele moderne[,] apoi au urmat câteva întrebări și curiozități ale colegilor. Mi-a plăcut foarte mult această întâlnire și sper că pe viitor vom mai avea întâlniri de genul acesta.”
La final de poveste mergem înapoi la București, la clasa a III-a B de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” ce studia programul „De-a arhitectura în orașul meu” sub îndrumarea arh. Laura Cotoban și a prof. înv. primar Florentina Chifu.
Alexandru Găvozdea, fost președinte al Ordinului Arhitecților din România (2018-2022) ne-a transmis după vizita de pe 16 decembrie 2021:
„Am colindat. 🙂 Sper că nu a fost plictisitor, am încercat să arăt ce face un arhitect, la ce le folosește cursul De-a arhitectura și ce învață acolo (din experiența mea de demult ca arhitect voluntar) și m-am lăsat colindat, surpriză pentru care mulțumesc frumos încă o dată! Sărbători fericite tuturor!”
La rândul său, Florentina Chifu ne-a transmis:
„Ne-a plăcut foarte mult întâlnirea cu domnul Alexandru Găvozdea. A fost minunat și foarte interesant tot ceea ce le-a prezentat copiilor! Nu s-au plictisit, în niciun caz, copiii nu s-ar mai fi despărțit de arhitectul colindător, atât de mult le-a plăcut tot ceea ce le-a spus! Mulțumim mult pentru răbdare, pentru atenția acordată copiilor și pentru prezentarea captivantă! Sperăm să mai fim colindați și în anul care vine!”
Încheiem turul colindătorilor cu clasa I B de la Școala Gimnazială „Herăstrău” înscrisă în programul „De-a arhitectura mini” sub îndrumarea prof. înv. primar Adriana Nicolae.
Invitații la colindat au fost Stardust Architects, adică Anca Cioarec și Brîndușa Tudor, care au mers la clasă virtual pe 20 decembrie 2021 și care ne-au transmis:
„Mulțumim enorm De-a Arhitectura pentru invitația de a face parte din programul «Arhitecții colindă» și de a îi cunoaște pe copiii din clasa I B ai Școlii Gimnaziale Herăstrău. Ei ne-au colindat pe noi și apoi noi pe ei povestindu-le câte ceva din ce facem, de la experimente (pe care le pot încerca și ei) cu diferite materiale, până la mici obiecte și instalații. Ne-am bucurat foarte tare de această întâlnire, nu există fel mai bun de a-ți începe săptămâna sau de a încheia anul. Mulțumim doamnei învățătoare Adriana Nicolae pentru găzduire!”
Și noi le mulțumim claselor De-a arhitectura care s-au înscris în proiectul „Arhitecții colindă”, echipei De-a arhitectura pentru tot ajutorul necesar unei bune desfășurări a activității și, mai ales, arhitecților colindătorii care și-au făcut timp să le împărtășească celor mai mici din experiența lor profesională și de viață: Cristian Blidariu, Sorin, Ciurariu, Diana Costache, Laura Cotoban, Dragoș Dogaru, Vlad Gaivoronschi, Alexandru Găvozdea, Miruna Grigorescu, Augustin Ioan, Andrei Mărgulescu, Alexandru Mexi, Raluca Munteanu, Stardust Architects (Anca Cioarec și Brîndușa Tudor), Eliza Yokina.