Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Mihai Grapă

Fără voluntari nu ar exista obiectivele îndeplinite, nu ar exista miile de copii inspiraţi, nu ar exista premiile, nu ar exista spațiul în care să putem visa și să clădim un viitor mai bun pentru noi toți, nu ar exista efervescența care mână De-a Arhitectura. Activitatea asociaţiei există mulţumită sutelor de voluntari care ni s-au alăturat, vreme de un atelier, vreme de un an şcolar sau mai mulţi, cu dedicare şi maximă seriozitate. Noi, echipa De-a Arhitectura, voluntari şi noi de multe ori, le mulţumim!

Seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc”, lansată în septembrie 2016, și-a propus să vă prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.

Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.

De-a Arhitectura (DAA): Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?

Mihai Grapă (MG): Melania Medeleanu spunea într-un discurs excepțional la TEDxCluj că: „Înainte de a ști dacă ai părul creț, dacă ești blond sau brunet, dacă ochii tăi sunt albaștri sau verzi, căprui sau negri, înainte de a te ține în brațe, uneori chiar înainte să știe dacă esti fată sau băiat, părinții tăi află un lucru extraordinar: că știi să țipi, frate, nu glumă!”.

Eu cred că pentru mulți dintre noi, înainte ca toate aceste lucruri să fie cunoscute de către părinții noștri, ei știau deja ce profesie și-ar dori ca noi să urmăm atunci când vom fi adulți. Din păcate se întâmplă destul de des ca părinții să considere că „ce-i mai bine pentru copii” știu doar ei, părerea copiilor fiind invalidată. De cele mai multe ori, am întâlnit situații în care au existat conflicte majore în familie din această cauză, însă am întâlnit și tineri care au luptat cu toate forțele pentru a-și susține alegerea până când părinții au acceptat. Aici începe și povestea mea, pentru că am trecut și eu prin asta!

Bunicul și-a dorit să mă fac tractorist, bunica m-a vrut preot, iar tata mă vedea peste ani IT-ist prin Silicon Valley. De ce nu l-oi fi ascultat eu pe tata?

Mama în schimb nu mi-a impus nimic. A fost întotdeauna de acord cu alegerile pe care le-am făcut, m-a iubit și susținut necondiționat și mi-a respectat convingerile. Mama a remarcat faptul că de mic aveam talent la desen, așa că m-a îndrumat spre Școala Generală de Arte Plastice. Aici m-am îndrăgostit iremediabil de sculptură și tot aici l-am descoperit pe Michelangelo.

Am citit în clasa a VI-a, pe nerăsuflate, „Agonie și Extaz” a lui Irving Stone. Am rămas fascinat de frenezia creativă a acestui geniu renascentist și de povestea vieții lui, marcată de singurătate şi suferinţă. Tot atunci am aflat, pentru prima oară, că există în lume meseria de arhitect. Aveam 12 ani când am decis că vreau să devin și eu arhitect, la fel ca Michelangelo!

DAA: Ce aspecte ale felului cum ai fost crescut sau ai fost educat ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?

MG: M-am născut în Cristian, o comună aflată la 10km de Brașov, într-o perioadă în care comunitatea săsească încă exista. Sunt un produs al Cristianului pentru că aici mi-am petrecut copilăria şi anii adolescenţei, timp în care m-am format ca om şi profesionist. Cred cu tărie că mediul construit și cel natural în care m-am dezvoltat, cât și comunitatea care m-a crescut, și-au lăsat o amprentă asupra sufletului meu.  

Conceptul satului săsesc, cu străzi generoase care aliniază toate casele, creând un front comun din fațade și porți, care apoi converg spre piața centrală și se opresc la biserică, avea rostul de-a da coeziune socială și de a întreține sentimentul apartenenței la comunitate. Vecinătatea săsească a funcționat și în comunitatea noastră ca o instituție socială, bazată pe solidaritate, ajutor reciproc și respect pentru ceilalți, pentru binele fiecăruia în parte și al tuturor împreună, ca într-o mare familie.

Toată această experiență mi-a definit ulterior drumul, mi-a deschis ochii, mintea şi sufletul, mi-a trezit simţul de responsabilitate şi interesul pentru ceilalţi, atât în relațiile interumane, cât și în practicarea meseriei de arhitect. Întreaga mea activitate se bazează pe respect, încredere, empatie și înțelegere.

DAA: Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?

MG: Pe Codrin l-am cunoscut în al doilea an de facultate. Am renunțat să plec cu bursă în Elveția, la Accademia di Architettura di Mendrisio, din motive financiare și am ales să mă angajez la biroul lui de arhitectură din București. Așa a fost să fie! De la Codrin Trițescu am învățat nu doar ce este prietenia și care este cel mai bun whisky Single Malt, ci mai ales cu ce se mănâncă arhitectura.

Foto: Mara Pachide-Țaric

DAA: Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?

MG: De programul De-a Arhitectura am aflat de la bun început, de la „mamele” Mina și Vera, însă curajul de a începe colaborarea l-am găsit abia peste ani, în 2017. Deși ador copiii (sunt tată a doi), mi-a fost teamă la început de ideea de a preda niște noțiuni abstracte unor puști de 7-8 ani. Eram convins că nu voi rezista mai mult de câteva ore în fața lor, după care voi fi linșat.

Norocul meu a fost cu Bogdana, soția mea, arhitectă și învățătoare (zwei in eins) [n. r. din germană: doi în unul], care începuse să predea acest curs la clasa ei și care mă mai punea să bricolez în timpul liber tot felul de materiale pentru ora de arhitectură. Așa am aflat despre Grifonel și Semințica, cât și despre faptul că este mare nevoie de voluntari arhitecți la școlile din Brașov.

DAA: Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?

MG: Am scăpat de ce îmi era teamă și am descoperit bucuria de a lucra cu copiii și de a le transmite cunoștințe noi despre mediul natural și construit într-un mod captivant. Mi se pare fascinant procesul de modelare a minților tinere, nealterate, și de a le inspira să privească lumea din jurul lor cu ochi curioși. Interacțiunea cu copiii îmi oferă de fiecare dată o nouă energie și o perspectivă proaspătă asupra arhitecturii, a creativității și chiar a modului în care eu însumi mă raportez la spațiul construit. Fiecare oră mă încarcă cu energie pozitivă!

DAA: Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?

MG: Deoarece copiii mici au o capacitate de concentrare limitată și pot fi neatenți uneori, am fost nevoit să îmi dezvolt răbdarea și să învăț cum să le captez atenția prin metode interactive și ludice. Răbdarea este esențială atunci când lucrezi cu cei mici! De asemenea, am fost nevoit să simplific noțiunile de arhitectură pentru a le face accesibile copiilor, ceea ce a reprezentat o provocare creativă în sine.

DAA: Ai fost marcat de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?

MG: Mihaela Mareș este o învățătoare extraordinară. Lucrând în tandem cu ea am învățat la rându-mi cum să creez un mediu de învățare captivant și pozitiv, cum să adaptez lecțiile în funcție de vârsta și nivelul de dezvoltare al copiilor și cum să reușesc să mă integrez armonios în dinamica clasei. Mihaela a fost mentorul meu, ajutorul meu, oferindu-mi de-a lungul celor 6 ani de colaborare atât sprijin practic, cât și o înțelegere a modului în care copiii învață și interacționează.

În urmă cu 3 ani am lipsit motivat de la clasă pentru mai bine de o lună, din cauza unei intervenții chirurgicale. Revederea cu copiii a fost marcată de o imensă bucurie reciprocă, ce mi-a rămas întipărită în inimă și în suflet. A fost momentul în care am conștientizat cât de mult le-am lipsit, dar și mai important, cât de mult mi-au lipsit. Reacția lor a fost dovada că ceea ce fac e bine și mi-a dat puterea de a continua povestea. 

Foto: Dan Comăniciu + grafică Arpad Rezi

DAA: Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?

MG: În prezent interesele mele variază de la tendințele actuale din domeniul arhitecturii și noile tehnologii, la provocările sociale și de mediu. Într-un context global din ce în ce mai dinamic, interesele biroului de arhitectură pe care îl conduc se aliniază adesea cu nevoia de sustenabilitate, inovație și adaptabilitate la schimbările urbane și sociale. De asemenea, arhitectura orientată spre comunitate și impact social este un alt interes actual. Încercarea noastră este de a ne concentra din ce în ce mai mult pe crearea de spații care favorizează interacțiunea socială, integrarea diversității și accesibilitatea pentru toți.

Colaborarea noastră este una directă cu comunitățile locale pentru a înțelege nevoile specifice și a crea soluții care răspund acestei realități. Prin proiectele noastre încercăm să identificăm soluții care să fie accesibile tuturor, inclusiv persoanelor cu dizabilități sau grupurilor vulnerabile, contribuind la o arhitectură mai incluzivă.

În momentul de față explorăm posibilități de transformare sau reutilizare a unor suprafețe de tip „brownfield” sau a unor clădiri vechi, abandonate, în încercarea de a le da o nouă viață și un rol util în comunitate.

DAA: Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.

MG: Am lucrat în echipe, am condus echipe, timp în care am proiectat și coordonat peste 100 de proiecte: de la case simple până la locuințe exclusiviste, de la amenajări de apartamente la proiecte de blocuri, de la mici pensiuni la mari hoteluri, de la pavilioane comerciale la shoping mall-uri, de la cabinete medicale și policlinici la spitale de sute de paturi, de la săli de cinematografe la proiecte de teatre, de la stații de autobuz la extinderi de aeroporturi. Majoritatea proiectelor s-au concretizat, altele au rămas la stadiul de vis.

Proiectul în care mi-am pus o mare parte din suflet și la care lucrez și în momentul de față este cel de la Brașov – regenerarea fostei platforme industriale Tractorul – despre care o să vă povestesc în cele ce urmează.

La finele anului 2011, în luna decembrie, am intrat pentru prima dată în curtea ansamblului industrial Tractorul. Arăta aproape la fel ca după bombardamentele din timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Clădirile fuseseră abandonate și lăsate în paragină, pradă timpului și a hoților de fier vechi. Nu mai era nici urmă de muncitori, iar în urma lor rămăseseră fotografii, ziare, documente, matrițe, schițe, haine și periuțe de dinți. Parcă eram într-un film hollywoodian în care specia umană dispăruse. Întreaga zonă mi-a apărut ca un organism bolnav, ca o rană deschisă ce aștepta vindecarea.

Tot atunci am făcut cunoștință cu echipa ce visa să transforme o fabrică moartă în unul dintre cele mai mari centre de afaceri din afara Bucureștiului, printr-o inițiativă majoră de regenerare urbană. Căutau un arhitect! Așa că ne-am apucat de treabă. M-am alăturat unei echipe tinere, formată din project manageri, arhitecți urbaniști, peisagiști, ingineri de structură și instalații.

Ne-am dorit încă de la bun început, de când am creionat împreună cu beneficiarul tema de proiectare, ca dezvoltarea propusă să reflecte cele mai bune practici în regenerarea contemporană și să evidențieze modul în care calitatea arhitecturii și a locului se reflectă în calitatea vieții pe care o susține. Ne-am dorit ca proiectul să creeze o valoare de lungă durată pentru Brașov și zona limitrofă, nu doar prin crearea de noi locuri de muncă și prin restartarea activității economice, ci mai ales prin modul de reamenajare a unui sit industrial dezafectat ce își dorește să stabilească standarde de calitate pentru viitoare dezvoltări. Noi credem că am îndrăznit și am reușit, iar cifrele sunt de partea noastră: 65.000mp de spații de birouri moderne, peste 7.500 de angajați, 20.000mp de spațiu verde utilizabil și zone dedicate practicării sportului.

Astfel, pe o fostă platformă industrială, de peste 100 de hectare, echipa noastră a redat în timp comunității un cartier modern, un adevărat generator de „bucurie pe m²”.

DAA: Care este motto-ul tău personal ?

MG: Fă bine, ca să-ți fie bine!