OAR

De ce să-și înscrie un profesor clasa la un curs hands-on de arhitectură și mediu construit?

De ce să-și înscrie un profesor clasa la un curs hands-on de arhitectură și mediu construit?

De-a Arhitectura este un program care a crescut enorm în ultimii ani tocmai datorită faptului că profesorii au înțeles importanța și contribuția lui la formarea viitorilor cetățeni. Ei au fost cei care au rezonat cu misiunea noastră și și-au dorit să ofere celor mai mici și mai mari cursuri de educație de mediu construit. Vă invităm, așadar, pe voi, cei din prima linie, care înțelegeți importanța educației nonformale și vă doriți ca elevii să învețe să privească orașele și satele cu alți ochi, să vă alăturați acestei mișcări și să vă înscrieți până pe 21 aprilie 2022.

citește mai mult
Educație la îndemână: platforma web De-a arhitectura

Educație la îndemână: platforma web De-a arhitectura

Am dorit să venim în întâmpinarea rețelei De-a arhitectura, răspândită pe tot teritoriul țării și formată din profesori și specialiști ai mediului construit, să ținem cont de nevoile educaționale în schimbare ale beneficiarilor și de creșterea organică din ultimii zece ani, astfel, a venit firesc ideea unui portal web, o investiție pe termen lung, necesară unei mai bune organizări a asociației și a resurselor dezvoltate de aceasta.

citește mai mult
De vorbă cu preşedinţii filialelor Ordinului Arhitecţilor din România: Mircea Ungureanu

De vorbă cu preşedinţii filialelor Ordinului Arhitecţilor din România: Mircea Ungureanu

Dorim să luăm pulsul filialelor OAR în legătura directă cu campania de popularizare a „Timbrului de Arhitectură” şi vă propunem o serie de scurte interviuri cu preşedinţii filialelor locale pentru o relevantă expunere a profesiei şi a impactului în comunitate a finanţărilor din fondurile „Timbrului de Arhitectură”. Continuăm seria de interviuri începută în februarie 2019 cu arh. Mircea Ungureanu, preşedinte al Filialei Teritoriale Hunedoara a Ordinului Arhitecţilor din România.

citește mai mult
Adunare Generală De-a Arhitectura 2021 – despre roadele culese

Adunare Generală De-a Arhitectura 2021 – despre roadele culese

Pe 10 decembrie 2021 ne-am reunit pentru al doilea an consecutiv, online, pe platforma ZOOM, la Adunarea Generală De-a Arhitectura. La fel ca în 2020, spațiul virtual care a găzduit timp de 4 ore activitățile întâlnirii a fost platforma Miro. Formată din 6 membri fondatori, 3 membri ai Filialei Sibiu şi 59 de membri asociaţi, profesioniști ai mediului construit şi profesori, întâlnirea anuală îşi doreşte să fie un spaţiu de reflecție, în cadrul căreia participanţii să analizeze anul care a trecut, să împărtășească lecțiile învățate și să contribuie la creșterea programelor educaționale ale asociației.

citește mai mult
Premiul copiilor De-a arhitectura la BATRA 2021

Premiul copiilor De-a arhitectura la BATRA 2021

De-a Arhitectura a avut bucuria de a desfășura 5 ateliere pentru copii în 5 orașe din țară cu ocazia Bienalei de Arhitectură Transilvania – BATRA care s-a desfășurat în perioada 15-30 octombrie 2021. Cei mici au jurizat proiectele depuse în competiție, proiectul votat primind „Premiul copiilor De-a arhitectura” la festivitatea de premiere.

citește mai mult
„Arhitecții Cartierului” – un nou atelier De-a arhitectura

„Arhitecții Cartierului” – un nou atelier De-a arhitectura

De-a Arhitectura Sibiu a organizat pe 18 septembrie 2021 atelierul „Arhitecții Cartierului” dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani în cadrul proiectului cultural „IDentitate: arhitecți pentru Cartierul Arhitecților”. Sub îndrumarea arh. Anca Bordean, arh. Diana Constantinescu și arh. Carmen Șandru atelierul și-a propus să răspundă la întrebarea: „Cine sunt arhitecții care dau numele străzilor cartierului?”.

citește mai mult
De-a Arhitectura în școli de 10 ani: formare și resurse noi

De-a Arhitectura în școli de 10 ani: formare și resurse noi

În al zecelea an de activitate, peste 1700 de elevi vor urma cursurile de arhitectură și mediu construit oferite de Asociația De-a Arhitectura. După formările îndrumătorilor ce au avut loc înainte de începerea anului școlar, cele două programe mari ale asociației, „De-a arhitectura mini” (clasa I şi a II-a) și „De-a arhitectura în oraşul meu” (clasa a III-a şi a IV-a), au luat startul toamna aceasta.

citește mai mult
Raport de activitate august-septembrie 2021: De-a Arhitectura, program cultural prioritar al OAR

Raport de activitate august-septembrie 2021: De-a Arhitectura, program cultural prioritar al OAR

La final de vară și început de an școlar, pe lângă programele de formare pentru îndrumători, am reorganizat și actualizat pentru predarea online cursul „De-a arhitectura mini”, am chestionat la atelierul de „Design Thinking” modul în care putem dezvolta conținut relevant pentru beneficiarii adolescenți ai asociației și ne-am reamintit de proiectul „De-a arhitectura în camera mea – Timișoara”. OAR finanţează o parte a programelor Asociaţiei De-a Arhitectura prin „Timbrul Arhitecturii”.

citește mai mult
Atelier „Design Thinking” la De-a Arhitectura

Atelier „Design Thinking” la De-a Arhitectura

La început de septembrie, echipa și membrii rețelei De-a arhitectura au avut oportunitatea și bucuria de a se reuni la sediul Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România în cadrul unui atelier de „Design Thinking” facilitat de Tudor Juravlea, co-fondator Design Thinking Society. Atelierul a fost un prilej de a ne reconecta ca echipă, de a lucra într-o manieră colaborativă și de a învăța să facem lucrurile mai simplu si mai bine, într-un mod nou, diferit.

citește mai mult
De vorbă cu preşedinţii filialelor Ordinului Arhitecţilor din România: Daniela Maier

De vorbă cu preşedinţii filialelor Ordinului Arhitecţilor din România: Daniela Maier

Dorim să luăm pulsul filialelor OAR în legătura directă cu campania de popularizare a „Timbrului de Arhitectură” şi vă propunem o serie de scurte interviuri cu preşedinţii filialelor locale pentru o relevantă expunere a profesiei şi a impactului în comunitate a finanţărilor din fondurile „Timbrului de Arhitectură”. Continuăm seria de interviuri începută în februarie 2019 cu arh. Daniela Maier, preşedinte al Filialei Teritoriale Transilvania (Cluj, Alba, Bistriţa-Năsăud, Sălaj) a Ordinului Arhitecţilor din România.

citește mai mult