Text: Tudor Dumitrescu
Editor: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografii: Tudor Dumitrescu
Timp de citire: 3 minute
Din 2021 „Doza De-a arhitectura”, newsletter-ul nostru lunar, găzduiește rubrica „Arhemoticon”, o secțiune de opinie cu invitați. Ne bucurăm să vedem cum crește de la an la an și ne face plăcere să citim ce au de spus „oaspeții” noștri lunari.
În aprilie, Tudor Dumitrescu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, ne povestește despre graffiti. Textul „O perspectivă despre graffiti” a fost scris de Tudor în cadrul atelierului „Patrimoniu Oriunde” desfășurat în decembrie 2023 sub coordonarea arh. Laura Tomșa și antropolog Alexandra Lulache. Atelierul a făcut parte din proiectul Erasmus plus „Palimpsest Cities: Gamification and Storytelling for Architectural History and Cultural Heritage Awareness” („Palimpsest Cities: Gamificare și storytelling pentru istoria arhitecturală și conștientizarea patrimoniului cultural”) desfășurat de Asociația De-a Arhitectura, în calitate de partener, în perioada decembrie 2022 – aprilie 2025.
Îl lăsăm pe Tudor să se prezinte singur și vă invităm să citiți cum vede un adolescent Bucureștiul: „Sunt Tudor Dumitrescu, am 16 ani și sunt în clasa a X-a la Colegiul Naţional «Gheorghe Şincai». Îmi plac mult muzica rock și metal, cânt la chitară de când mă știu și mai ies pe skate. Desenez ocazional spre rar, deși îmi tot propun să o fac mai des. E puțin aiurea să spun că sunt pasionat de arhitectură (la 16 ani), având în vedere faptul că e un domeniu atât de larg și de complex. Totuși, pot să afirm faptul că îmi place partea asta mai urbană, modernă, neconformistă a ei. Când aud numele București mă gândesc imediat la locuri precum Piața Victoriei, Romană, Universitate sau Unirii, practic numai locurile mari și cunoscute. Totuși, prin participarea la proiectul «TU_act», am învățat cum printr-o schimbare simplă, fiecare alee, spate de bloc sau parcare ar putea deveni ceva mult mai special, ce ar îndeplini nevoile comunităților din jurul acestor spații.”
Graffiti. Probabil unul dintre cele mai controversate aspecte ale unui oraș din vremurile noastre, mai ales când vine vorba despre casa noastră, București. Personal, sunt mare fan. Chiar mare. Îl consider artă. Ba mai mult, chiar dacă deseori este ilegal, poate că ăsta este elementul lui cheie care îmi place. Arta de a desena unde nu ai voie, fără a fi prins!
Sunt perfect conștient că oricât de mișto ar fi un graffiti, nu își are oriunde locul. Undeva e o limită, dar, personal, nu pot încă să o definesc. Aleg să văd graffiti ca pe o amprentă a societății de azi. Am adresat trei întrebări mai multor trecători de pe stradă. Am vrut să mă axez mai mult pe un studiu antropologic, pentru că graffiti face parte din spațiul public, deci am vrut cât mai multe puncte de vedere, venite direct de la oameni, locuitorii Bucureștiului.
(1) Graffiti: Artă sau vandalism?
Am observat că toate persoanele cu care am vorbit aduc în discuție acea „limită” precizată și de mine mai sus, deși nimeni nu știe cum și unde să o plaseze. Unor persoane un graffiti pe o clădire proaspăt renovată li se pare prea de tot, pe când altele mi-au spus că oriunde este okay, atâta timp cât nu este monument istoric. Personal, nu am nici eu un răspuns concret la această întrebare. Cred că vandalismul ce implică graffiti e o formă de artă. 😉
(2) Cum ar arată Bucureștiul fără graffiti?
Mi-a plăcut că la adresarea acestei întrebări majoritatea oamenilor cu care am vorbit au ridicat capul și s-au uitat în jur. Cred că lumea s-a obișnuit deja cu toate desenele de pe clădirile Bucureștiului, astfel încât începe să fie greu să vezi orașul ăsta fără graffiti. Nimeni nu a răspuns prea detaliat, dar cuvintele cheie au fost: „gri”, „trist”, „plictisitor” etc. Având în vedere că m-am născut după 2000, Bucureștiul fără graffiti e chiar un lucru greu de imaginat pentru mine. Eu l-am prins mereu așa, plin de desene cu porci, mesaje ultras, tag-uri și tot așa.
(3) Graffiti este patrimoniu?
Asta a fost întrebarea mea preferată. În cazul de aici, prin patrimoniu nu mă refer numai la clădiri de valoare și protejate, ci la toate straturile orașului (cum ar fi vegetație, mobilier stradal, stații de transport, locuitorii orașului, experiențele, vibe-ul etc. Practic, mă refer la averea urbană. Cum din anii 2000 încoace toată scena graffiti a Bucureștiului are o bine resimțită prezență, aleg să spun că graffiti este patrimoniu!