„Ridic câte o pietricică de pe jos și arunc cu ea într-o crăpătura din asfalt. Mă mai aplec după una și… nici nu-l văd când vine, nu a făcut niciun zgomot, nici măcar când a frânat. E un tramvai vechi, nici nu știam că mai exista tramvaie așa de vechi. Mă urc. E gol, mă așez în spate, de aici văd tot tramvaiul. Acum că mă gândesc, nu m-am uitat special, dar nu-mi amintesc să fi văzut pe cineva în față, care să conducă tramvaiul. Era complet… gol. «Unde mergi?».” – Emilia Tufaru, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București
Palimpsest cities
Fracturile Bucureștiului
„Când m-am plimbat prin cartier am văzut multe clădiri distruse – deși frumoase și cu detalii complicate – lăsate să putrezească la mila timpului. Coeziunea pervazurilor vechi și ornamentate ale ferestrelor întrerupte brutal și grosolan de rame de plastic alb titan orbitor, pereții care păstrau amintirile locuitorilor anteriori îmbibate în portocaliu și galben hidos, o fațadă care încerca să acopere defectele și să scoată în evidență calitățile de dedesubt, dar, după cum ați ghicit, nu reușea să realizeze nici una nici alta.” – Ecaterina Botan, elevă în clasa a XI-a la IBSB – International British School of Bucharest
O perspectivă despre graffiti
„Graffiti. Probabil unul dintre cele mai controversate aspecte ale unui oraș din vremurile noastre, mai ales când vine vorba despre casa noastră, București. Personal, sunt mare fan. Chiar mare. Îl consider artă. Ba mai mult, chiar dacă deseori este ilegal, poate că ăsta este elementul lui cheie care îmi place. Arta de a desena unde nu ai voie fără a fi prins!” – Tudor Dumitrescu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București
Raport de activitate aprilie – octombrie 2023: De-a Arhitectura, program cultural prioritar al OAR
Cum toamna se culeg roadele, ne-am gândit că este momentul să tragem și noi linie și să vă povestim ce s-a mai întâmplat la De-a Arhitectura în ultimele șase luni. Perioada aprilie-octombrie 2023 a fost una plină și ne-am bucurat să povestim despre De-a Arhitectura și educația de mediu construit la Copenhaga, cu ocazia Congresului mondial al arhitecților UIA 2023 (UIA 2023 World Congress Copenhagen). Despre programele „De-a arhitectura mini” și „De-a arhitectura în orașul meu”, despre câștigătorii sesiunii de finanțare a programului educațional „My School Can Be Cool”, dar și despre restul activităților vă invităm să citiți în continuare.