Text: Ecaterina Botan
Editor: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografii: Ecaterina Botan, Mădălina Botan, Inițiativa Berzei21 din https://e-zeppelin.ro/initiativa-berzei21-pentru-reconversia-fostelor-hale-rebu-o-scrisoare-deschisa/ și https://nodmakerspace.ro/Berzei21.pdf
Timp de citire: 4 minute
Din 2021 „Doza De-a arhitectura”, newsletter-ul nostru lunar, găzduiește rubrica „Arhemoticon”, o secțiune de opinie cu invitați. Ne bucurăm să vedem cum crește de la an la an și ne face plăcere să citim ce au de spus „oaspeții” noștri lunari.
În mai, Ecaterina Botan, elevă în clasa a XI-a la IBSB – International British School of Bucharest, analizează locuri pierdute din București. Textul „Fracturile Bucureștiului” a fost scris în engleză de Eca la atelierul „Patrimoniu Oriunde” desfășurat în decembrie 2023 sub coordonarea arh. Laura Tomșa și antropolog Alexandra Lulache. Atelierul a făcut parte din proiectul Erasmus plus „Palimpsest Cities: Gamification and Storytelling for Architectural History and Cultural Heritage Awareness” („Palimpsest Cities: Gamificare și storytelling pentru istoria arhitecturală și conștientizarea patrimoniului cultural”) desfășurat de Asociația De-a Arhitectura, în calitate de partener, în perioada decembrie 2022 – aprilie 2025.

O lăsăm pe Ecaterina să se prezinte singură și vă invităm să citiți cum vede un adolescent Bucureștiul: „Mă numesc Eca și sunt elevă la IBSB [n.r. International British School of Bucharest]. Am avut întotdeauna o fascinație intensă pentru desen încă de la o vârstă foarte fragedă, deoarece tatăl meu este arhitect și întotdeauna obișnuiam să desenăm împreună. Abia recent am început să dezvolt un interes pentru arhitectură, deoarece nu m-am gândit niciodată la utilizarea laturii mele creative ca o posibilă cale de carieră. Pe lângă arhitectură îmi place să creez artă. Mă aflu într-o călătorie constantă de învățare pentru a experimenta cu o multitudine de medii și diferite stiluri, ceea ce m-a ajutat să descopăr și să înțeleg mai mult din mine. În afară de desen sunt obsedată de filme și cinematografie, în special cele din perioada noului val francez.”
Episodul 1: Termopanele
Când m-am plimbat prin cartier am văzut multe clădiri distruse – deși frumoase și cu detalii complicate – lăsate să putrezească la mila timpului. Coeziunea pervazurilor vechi și ornamentate ale ferestrelor întrerupte brutal și grosolan de rame de plastic alb titan orbitor, pereții care păstrau amintirile locuitorilor anteriori îmbibate în portocaliu și galben hidos, o fațadă care încerca să acopere defectele și să scoată în evidență calitățile de dedesubt, dar, după cum ați ghicit, nu reușea să realizeze nici una nici alta.
Să te plimbi prin multitudinea de clădiri, pline de fragmente ale trecutului, care se zbat să lupte împotriva eclecticului împins cu forța în încercarea de a moderniza ceea ce noi, bucureștenii, numim acasă, îți aduce un sentiment de profundă nemulțumire și poate chiar de tristețe. Straturile foarte aparente ale orașului îți amintesc de toate perioadele trecute care au cedat în fața bătăii constante, dar persistente a timpului și pe care cetățenii săi au încercat cu disperare să le îngroape și să le ascundă sub straturi de portocaliu ars, maro tulbure și galben pastel.
Episodul 2: O descoperire
Dar un loc printre aceste străzi, ascuns între numeroasele clădiri comuniste impunătoare, a rămas în continuare, uitat de civilizație și de încercarea acesteia de a acoperi istoria națiunii sale. Depozitele REBU. O colecție de structuri masive aranjate cu grijă, aparținând unui sit industrial de odinioară, care se află într-o stare depresivă de degradare, dar care păstrează încă un aer structurat și ordonat. Nimic nu a rămas cu adevărat din cadavrele REBU, cu excepția scheletelor masive ale structurii lor, care ne dau un indiciu despre așa-zisa lor centralitate de odinioară.
Proiectul Berzei 21 prezintă un plan de transformare a acestui spațiu util într-un centru creativ care urmează să găzduiască diverse expoziții, colaborări și evenimente menite să sporească conștientizarea creativ-culturală și să îmbunătățească mijloacele de subzistență generale ale regiunii.
Voi fi sinceră, când am dat prima dată peste acest loc m-am întrebat: „Ce caut eu aici? Este doar o ruină de ceva ilizibil”, dar încet, pe măsură ce stăteam în picioare pe o vreme de 4 grade, cu o briză rece și neiertătoare care îmi pătrundea până în măduva oaselor, am început să văd detalii și diverse obiecte, amintiri fracturate ale unei povești pe care doar timpul o putea descifra. Ceea ce m-a fascinat în mod deosebit a fost structura cea mai vizibilă, atât de imediată și directă încât tinde să fie ignorată de majoritatea observatorilor înghețați și ghinioniști care se întâmplă să dea peste ea. Gardul. Aparent compus dintr-o multitudine de plăci și stâlpi de cupru. Părea atât de obișnuit. Atât de banal încât aproape că m-a dezgustat. Dar, încet, dezgustul a început să se transforme în apreciere. Maroul cald și topit al metalului făcea o tranziție minunată către o culoare verde, aproape turcoaz, creând un gradient frumos, aproape ca o maree strălucitoare care se topește în nisipul auriu al unui țărm.
Episodul 3: O posibilitate
Cunoscând Bucureștiul și oamenii săi, toate aceste elemente fascinante, cum ar fi un simplu gard sau zidurile antice compuse din cărămizi stivuite, ar fi cel mai probabil distruse la prima ocazie care se ivește. Singurii supraviețuitori rămași din depozitele REBU, dacă nu ar fi fost nimiciți, ar fi fost alungați într-un colț, uitați cu totul.
Dar ce-ar fi dacă în loc de această luptă constantă și nesfârșită între nou și vechi, ce-ar fi dacă, măcar o dată, vechiul și noul ar lucra împreună? Practic, ce-ar fi dacă centrul cultural Berzei 21, care urmează să fie construit peste fundațiile unei moșteniri din trecut, ar încorpora unele elemente preexistente în structura sa nou-nouță?
Ce-ar fi dacă patrimoniul deja existent ar putea fi modelat în patrimoniul care va fi?