Despre mediul construit prin joacă la Montessori School of Bucharest

j

Text: arh. Laura Cotoban

l

Editor: arh. Monica Popescu, antropolog Gabriela Anghel

Fotografii: arh. Laura Cotoban

h

Timp de citire: 4 minute

În anul școlar trecut v-am povestit despre copiii de la Montessori School of Bucharest (MSB) care au urmat programul educațional „De-a arhitectura mini”, așa cum am detaliat în articolele anterioare aici și aici. Suntem încântați că am reluat această colaborare și în acest an școlar și că vă aducem vești despre progresul lor.

Laura Cotoban, arhitect îndrumător, ne oferă o privire de ansamblu asupra activităților desfășurate de copiii de pregătitoare și clasa I în cadrul orelor De-a arhitectura. Aceste activități au fost adaptate pentru nevoile celor mici, printr-o combinație de ateliere din programele „De-a arhitectura la grădiniță”, „De-a arhitectura mini” și provocările #DeaArhitecturaAcasa. Îmbinarea acestor programe le-a permis micilor exploratori să își dezvolte creativitatea și gândirea critică prin activități practice și interactive.

Laura ne-a transmis mai departe cum a arătat acest an plin de descoperiri.

Iată-mă în al doilea an la Montessori School of Bucharest, explorând împreună cu elevii de la clasa pregătitoare și clasa I multiplele instrumente de învățare oferite de programul De-a arhitectura, desfășurat în anul școlar 2023-2024.

Ne apropiem de vacanța de vară și privim împreună în urmă la un an plin cu experiențe de toate felurile: o îmbinare între atelierele din programul „De-a arhitectura la grădiniță”, care cuprinde activități gândite special pentru preșcolari, prin jocuri care le stimulează creativitatea şi spiritul de observaţie, și cele parcurse deja și de alți copii în cadrul provocărilor #DeaArhitecturaAcasa, care îi îndeamnă pe cei mici să exploreze diferite concepte de mediu construit într-o manieră ludică și inovatoare.

Am început anul școlar cu un atelier care i-a introdus pe micuți în lumea spațiului construit prin experimentarea lui directă cu corpul – am creat o rețea de „lasere periculoase” printre care ei au fost provocați să treacă pentru a ajunge la un capăt de traseu fără să atingă niciun fir („laser periculos”). A fost o mare bucurie pentru toți să înțeleagă prin joacă modul în care trăim printre obiectele construite, poziționate în jurul nostru, și cum ne afectează asta. A fost, desigur, și un prilej excelent pentru noi să ne distrăm.

Am continuat lucrul împreună cu o serie de ateliere dedicate caselor noastre, văzută în diverse ipostaze: una dintre ele privea relația dintre locuințe și grădinile lor: fiecare copil a creat o fațadă cu care a participat la formarea unui caiet comun cu 16 fațade diferite, deservite de o grădină pe care au plantat-o chiar ei și pe care au îngrijit-o până la finalul semestrului.

Mai departe, casa ne-a oferit prilejul să purtăm o discuție despre distanță și modul în care comunicăm unii cu alții: atelierul „Scrisoare către casa mea” i-a ajutat pe cei mici să înțeleagă ce face un poștaș, dar și să își imagineze case fantastice, cărora ne adresăm printr-o scrisoare, personalizată de fiecare după fantezia proprie.

Atelierul cel mai iubit a fost cel în care au învățat ce este un plan de casă și ce este o secțiune, după ce au studiat un măr, l-au tăiat și au desenat ce au văzut privind de sus, din față sau prin secțiune.

Au urmat, apoi, provocările și copiii au stârnit pofta întregii școli când au construit turnuri înalte până la nori, asemeni vrejului de fasole al lui Jack cel Viteaz, realizate din pufuleți gustoși. Iar atunci când și-au prezentat casele călătoare la care lucraseră cu atâta drag, cu care s-au plimbat în lung și-n lat pe tărâmuri numai de ei știute, folosind harta Orașelor magice,  le-au stârnit colegilor curiozitatea.

Cu siguranță cuvântul cheie pentru acest an a fost diversitate și multă bucurie în experimentarea spațiului și a formelor – fie prin explorare directă cu corpul lor, fie prin manevrarea fructelor (și gustatul între două sesiuni), fie prin testarea rezistenței pufuleților. A fost un an pe cinste pentru noi!

Noi le mulțumim partenerilor de la Montessori School of Bucharest pentru încă un an de colaborare și arhitectei Laura Cotoban pentru îndrumare! Credem că activitățile desfășurate pe parcursul anului școlar 2023-2024 au demonstrat cât de important este să integrăm elemente de arhitectură și mediu construit în învățământul primar, activitățile realizate fiind nu doar un prilej de a învăța despre arhitectură, ci și de a dezvolta abilități sociale, creative și cognitive esențiale și a contribuit la formarea unor copii mai bine pregătiți, mai creativi și mai deschiși către lumea din jurul lor.