Asociația De-a Arhitectura începe un nou an școlar de cursuri de educație de arhitectură și mediu construit într-o formă modificată, în acord cu regulile naţionale şi locale din școlile românești.
În concordanţă cu angajamentul luat la înscrierile claselor şi a voluntarilor în programele educaţionale ale asociației, De-a Arhitectura s-a pregătit pentru noul an şcolar: voluntarii au fost distribuiţi claselor, echipele de îndrumători au trecut prin programele de formare, coordonatorii locali sunt gata să sprijine procesul de început de an.
„Suntem în faţa unei realităţi zilnice aflată în constantă schimbare, iar regulile naţionale şi locale se modifică – noi toţi avem datoria de a le cunoaşte şi respecta. Şcolile supraveghează situaţia sanitară şi vor adapta programul şi condiţiile la situaţiile care apar.
Toţi ne exersăm flexibilitatea şi rezilienţa în această perioadă. Să încercăm cât de bine putem fiecare să avem lecţii frumoase la De-a Arhitectura. Prin intermediul coordonatorilor regionali, asociația este aproape pentru fiecare dintre îndrumătorii din programele sale educaționale”, spune arh. Miruna Grigorescu, membru fondator De-a Arhitectura.
ACCES
În legătură cu accesul voluntarilor în şcoli, De-a Arhitectura a lăsat la latitudinea voluntarilor dacă aceștia sunt de acord să participe la ore în clasă, respectând regulile şcolii în privinţa accesului persoanelor resursă. În cazul în care voluntarii doresc să îşi ofere disponibilitatea, învăţătorul cu care acesta face echipă va susține voluntarul prin obţinerea aprobărilor necesare din partea şcolii. De-a Arhitectura nu insistă pentru prezenţa în clasă – momente de calitate se pot crea şi în alte formule de întâlnire!
Pentru varianta în care voluntarul e prezent doar online în clasă – cu copiii şi profesorul în clasă sau online – voluntarul va respecta protocoalele şcolii de organizare a întâlnirilor online. Acestea vor fi iniţiate de învăţător, iar voluntarul va interveni conform scenariului de lecţie pregătit de amândoi în prealabil.
CONŢINUT
Cursurile De-a arhitectura sunt ghiduri detaliate alcătuite pe baza programelor didactice. Voluntarii împreună cu profesorii au libertatea și sunt încurajaţi să restructureze fiecare lecţie şi să ia decizii privind selectarea conţinutului, astfel încât, indiferent de formulă, predarea să se poată face în condiţii cât mai bune posibil. Rolurile celor doi îndrumători nu au fost niciodată mai importante şi asociația este convinsă că cei doi coechipieri se pot sprijini cu succes pentru planificarea şi predarea unor lecţii memorabile.
Biblioteca de imagini pentru predarea cursului „De-a arhitectura în oraşul meu” și Sacul de idei pentru „De-a arhitectura mini”, materialele didactice dezvoltate sub semnul #DeAArhitecturaAcasa, resursele online aduse în cadrul sesiunilor de formare alături de multe altele sunt la dispoziţia îndrumătorilor pentru a crea sesiuni de învăţare pline de miez şi voie bună pentru copii.
EXPEDIŢII
În funcţie de politica şcolii în privinţa ieşirilor în curte/în cartierul şcolii, voluntarii sunt încurajați să studieze recomandările ghidurilor De-a arhitectura în privinţa expediţiilor şi să transforme în ieşiri în aer liber cât mai multe dintre întâlnirile din cadrul cursurilor – cu instruirea voluntarilor, a părinţilor şi a copiilor în privinţa normelor sanitare şi respectarea strictă a acestora.
Pentru orice alte detalii puteți contacta asociația la: office@de-a-arhitectura.ro.