Text: arh. Roxana Pîrvu
Editor: antropolog Gabriela Anghel
Fotografii: arh. Roxana Pîrvu, prof. Nicoleta Beliciu
Timp de citire: 8 minute
„Take a break and read a book” („Ia o pauză și citește o carte”), proiectul elevilor clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială Nr. 311 din București, sector 6, care au urmat programul educațional „My School Can Be Cool” în anul școlar 2022-2023, a ajuns la final. Îndrumați de prof. Nicoleta Beliciu, arh. Roxana Pîrvu și stud. arh. Alina Dima, elevii au participat la sesiunea de finanțare a programului educațional din luna mai 2023 și au câștigat premiul oferit de Raiffeisen Bank, prin programul de granturi Raiffeisen Comunități. În continuare aflăm de la Roxana cum s-a născut ideea acestui proces de design participativ și ce își doresc elevii de la școala lor.
Școala Gimnazială Nr. 311 face parte din categoria școlilor noi (anul construcției 1991) și este parte dintr-un ansamblu compus din: teren, școală, sală de sport, grădinița „Colț de rai”, terenuri de sport (fotbal/baschet) și bazin de înot. În scoală învață în prezent 597 elevi (0-VIII), clasele fiind foarte aglomerate.
Pe parcursul analizei noastre, prin intermediul cutiei cu idei, al discuțiilor de la clasă, am identificat câteva dorințe constante și comune ale elevilor, toate reflectând nevoia acută de spații care nu se regăsesc în schema funcțională tradițională a școlilor noastre. Și anume, spațiul comun, diferit de cel de clasă, în care elevii activează liber, individual sau în echipă, și care este amenajat astfel încât să ofere opțiuni pentru activități variate: „să studieze în liniște”, „să fie loc de relaxare”, „un colț unde să putem vorbi”, „un loc de învățare mai distractiv”, „holuri mai mari” – „mai distractive”, „mai aranjate”, „mai prietenoase”; „club de lectură – club de desen”. Spațiul comun și liber existent la mansardă, ca o alveolă, buzunar al coridorului, a fost identificat încă de la început ca răspuns al acestor nevoi. Intervenția propusă a fost amenajarea spațiului comun existent la mansardă, accesibil tuturor elevilor școlii, astfel încât să devină:
- Loc pentru studiu individual, pentru realizarea temelor înainte/după școală;
- Loc pentru lectură;
- Loc pentru relaxare, socializare;
- Loc pentru lucrul elevilor în echipă, în realizarea oricărui tip de temă sau proiect comun;
- Sală de clasă pentru orele de arte, bricolaj, lucru manual;
- Spațiu de expunere pentru proiectele elevilor.
Proiectul a propus așadar reamenajarea spațiului existent la mansardă, reprezentat de coridorul propriu-zis și alveola acestuia. Alveola coridorului este divizată de doi stâlpi și de acoperișul înclinat dintre cele două lucarne, existând astfel un spațiu simetric, compus din 3 segmente. Fiecare segment a primit un alt tip de mobilier care să permită utilizarea spațiului conform cerințelor de temă. Am propus:
- Pereți de accent cu vopsitorie colorată, turcoaz, care prin poziționarea lor să creeze senzația unui „interior” și care să unifice cele 3 segmente.
- Mobilarea adecvată a fiecărei zone conform destinației finale:
- cele două spații laterale, iluminate din belșug prin lucarne, mobilate cu mese de lucru repoziționabile și rafturi suspendate pentru cărți;
- spațiul central cu acoperiș înclinat, iluminat indirect, amenajat cu bănci tip fotoliu, astfel încât să devină punctul focal al amenajării, ca loc de stat, de relaxare, de citit. Fiind situat în penumbră are nevoie de iluminat suplimentar și propunem spoturi tip aplică pentru a permite activități de citit/studiu;
- mobilarea coridorului cu corpuri cu rafturi tip cutie pentru depozitare ghiozdane elevi, materiale diverse. Pe polița superioară expuse proiectele copiilor, în lucru sau finalizate.
Pentru mine este al doilea an consecutiv în care particip în programul educațional „My School Can Be Cool” și realizez cu încântare ce mare putere are. Și spun aceasta în multiple sensuri.
Elevii, beneficiarii direcți și cei mai importanți ai programului, devin conștienți de puterea pe care au în a-și crea un mediu educațional așa cum și-l doresc. Este un efect înlănțuit: mai întâi învață să privească spațiul școlii, apoi îl analizează din perspective diverse și înțeleg ce anume dă valoare unui spațiu. Înțeleg să-și definească propriile nevoi asociate spațiului educațional și apoi să le formalizeze în cerințe. Creează o temă de proiectare la care răspundem noi, arhitecții. Iar asta însemnă foarte mult.
Profesorii, participanți, cei care aleg să ofere alternative educaționale elevilor lor, înțeleg cât de puternic este impactul activităților extracurriculare în dezvoltarea și formarea copiilor.
Iar arhitecții, cei care simțim să fim aici, realizăm că putem contribui cu gesturi mici la schimbări mari, că soluțiile pe care le propunem pot genera un impact valoros în viață de zi cu zi a școlii. Pentru mine, adevărata confirmare a venit abia după începerea anului școlar când, încercând să primesc feedback despre proiect, mi s-a răspuns cu entuziasm că mulți profesori și învățători aleg să își desfășoare orele în acest spațiu. Așadar, simt că misiunea a fost îndeplinită și efortul nostru comun și-a atins obiectivele.
Și doamna profesor Nicoleta Beliciu ne-a transmis cum a decurs această provocare:
„La începul proiectului am fost foarte sceptică, veneam după perioada de pandemie și nu știam dacă voi reuși să mobilizez copiii. Am fost foarte încântată când au fost de acord să colaborăm, să lucrăm împreună și m-am bucurat de ideea de a ne lăsa amprenta asupra şcolii, dar totodată nu eram convinşi că îl vom putea termina la timp, mai ales că începutul a debutat online. Cu fiecare oră care trecea deveneam tot mai încrezători: am început să venim cu idei foarte bune – spaţiu de socializare, spaţiu de realizat/efectuat teme, bibliotecă, etc. Am fost şi la celelalte clase din şcoală pentru a le prezenta şi lor proiectul şi pentru a vedea ce îşi doresc şi ei să aibă în spaţiul alocat proiectului. În urma chestionarului aplicat s-a ajuns la varianta: spațiu de relaxare și socializare, de realizat teme, dar și alte activități școlare și extrașcolare.
Așa a venit și titlul proiectului «Take a break and read a book». Ne-am dorit acest lucru deoarece copiii din această şcoală nu aveau prea multe şanse să se cunoască între ei, iar odată cu amenajarea acestui spaţiu vor avea şansa să stea împreună. Viaţa şcolii noastre va fi îmbunătăţită deoarece vom avea ceva nou, făcut de noi, elevi, profesori și părinți, iar copiii vor începe să vină cu mai mult drag la şcoală, să înceapă să o vadă ca pe un loc prietenos şi călduros. Consider că acest proiect va aduce multe beneficii şcolii şi că îi va ajuta pe elevi să îşi dezvolte creativitatea, dar mai ales spiritul de muncă în echipă. Recomand tuturor colegilor să experimenteze programele Asociației De-a Arhitectura!”
Am stat de vorbă și cu doamna Daniela Sandu, directorul Școlii Nr. 311, care ne-a transmis de ce a fost important acest program:
„Proiectul «My School Can Be Cool» oferă instituțiilor de învățământ șansa de a deveni locul în care copiii să vină cu drag la școală, într-un mediu care stimulează învățarea. Am avut deosebita șansă ca unul dintre colegii noștri, doamna profesor Nicoleta Beliciu, să aducă această inițiativă și în Școala Gimnazială Nr. 311. Cel mai interesant aspect al acestui proiect este faptul că tot demersul se realizează prin implicarea activă a elevilor, părinților și cadrelor didactice, coordonați de un arhitect minunat, doamna Roxana Pîrvu. Pe parcursul anului școlar 2022-2023, elevii clasei a VI-a B au analizat și identificat nevoile școlii, au stabilit prioritățile și au conturat ceea ce își doresc să schimbe în școala lor. «Take a break and read a book» a devenit numele emblematic al proiectului care și-a propus să dea o utilitate practică generoasei mansarde a școlii care era mai mult un spațiu de depozitare decât un loc primitor de desfășurare a procesului instructiv-educativ.
Ce au învățat copiii? De-a lungul desfășurării acestei activități și-au însușit noțiuni de geometrie în spațiu, au realizat schițe și au proiectat ceea ce și-au propus. La sfârșitul anului școlar au susținut o prezentare în fața comisiei de jurizare. Și-au dat seama că este greu să-ți expui ideile când emoțiile sunt mai puternice decât dorința de a le stăpâni. Cu toate acestea, am fost declarați câștigători, alături de cealaltă echipă participantă, învățând că efortul este deseori recompensat. Apoi au pregătit spațiul de lucru, au asamblat și aranjat mobila, conform proiectului realizat.
Ce au învățat profesorii? În acest proiect rolul cadrelor didactice a fost de a sprijini constant elevii în materializarea visurilor lor. Au conștientizat, dacă mai era nevoie, că doar lucrând într-o echipă, alături de copii și părinți, pot realiza lucruri mărețe, atât din punct de vedere al rezultatelor academice, dar și al schimbării aspectului școlii în care lucrează.
Ce au învățat părinții? Părinții au răspuns prompt și într-un număr foarte mare la solicitarea de a amenaja mansarda conform schițelor realizate de elevi. Mobilizarea exemplară a acestora mi-a umplut inima de bucurie, ca director, deoarece părinții au înțeles că doar împreună putem contribui la realizarea unui mediu stimulator pentru învățare. Nu trebuie să așteptăm unul de la celălalt să oferim ceva, ci laolaltă să contribuim cu toate resursele noastre la buna desfășurare a activității educaționale. La o primă vedere, De-a Arhitectura, cu ajutorul sponsorului Raiffeisen Bank, ne-a oferit un colț de lectură, dar, de fapt, am primit mult mai multe lucruri. Ni s-a oferit șansa de a lucra în echipă, de a învăța că un vis se poate realiza prin tenacitate, planificare, implicare. Mulțumim, De-a Arhitectura, pentru lecția pe care ne-ați predat-o!”
Nu în ultimul rând, Natalia Tudose, elevă a clasei a VII-a B, a dorit să ne împărtășească cum a fost această experiență pentru ea:
„Mă numesc Tudose Natalia, elevă a clasei a VII-a B și am făcut parte din echipa care a reușit să îndeplinească un vis: modernizarea mansardei școlii. «My School Can Be Cool» a reprezentat pentru mine o provocare pentru vârsta mea având în vedere complexitatea lui. «Take a break and read a book» m-a făcut să învăț valoarea lucrului în echipă, să îmi dezvolt capacitatea de comunicare și socializare cu alți copii. A fost frumos să cunosc copii din toată țara, chiar dacă în unele momente eram în competiție unii contra celorlalți. Mi-am îmbunătățit abilitățile de lucru la calculator, desen, expunerea unei idei, organizare și lucrul într-un timp limitat. Am fost de două ori fericită, prima dată când am aflat că am câștigat concursul și a doua oară când m-am situat pe locul II la Simpozionul de geografie. Astăzi, la inaugurare, sunt bucuroasă să împărtășim cu toții ducerea la bun sfârșit a acestui proiect coordonat de doamna profesoară Nicoleta Beliciu.”
La final, arh. Viorica Popescu, coordonatoarea programului „My School Can Be Cool”, ne-a transmis gândurile ei:
„Îi felicit pe copiii din echipa Școlii Nr. 311 pentru munca extraordinară pe care au depus-o în acest program pe parcursul anului școlar, program care a necesitat multă implicare din partea lor și folosirea de aptitudini și competențe diverse. Suntem recunoscători îndrumătorilor, arhitecți ai Asociației De-a Arhitectura și profesori coordonatori, care i-au ghidat cu multă pricepere în acest demers de învățare prin proiect.
Mulțumim, de asemenea, Primăriei Sectorului 6 și domnului Lucian Dubălaru, consilier local și membru în Consiliul de Administrație al Școlii Nr. 311, care au fost alături de elevi și de îndrumători în derularea acestui program și au creat condițiile ca implementarea amenajării propusă de copii să se desfășoare în cele mai bune condiții. Implicarea lor ne dă convingerea că au înțeles și apreciat obiectivul programului «My School Can Be Cool» de a fi pentru elevi o oportunitate de învățare, de exprimare și de dezvoltare a spiritului civic și acest lucru ne bucură.”
Mulțumim și noi pentru implicare și entuziasm elevilor, cadrelor didactice, celor trei îndrumătoare, prof. Nicoleta Beliciu, arh. Roxana Pîrvu și stud. arh. Alina Dima, voluntarilor, precum si finanțatorului programului, Raiffeisen Bank, cu sprijinul căruia am realizat implementarea acestui proiect.
De-a Arhitectura mulțumește, de asemenea, în mod special, Ordinului Arhitecților din România (OAR), partener strategic al asociației, care finanțează o parte a programelor asociației prin „Timbrul Arhitecturii”.
La această ediţie a sesiunii de finanțare au fost oferite trei premii, unul de către Raiffeisen Bank, finanțator al programului „My School Can Be Cool” în anul școlar 2022-2023 prin programul de granturi Raiffeisen Comunități, iar două de către Asociația De-a Arhitectura cu sprijinul sponsorilor Digital Spirit și AFI Europe Romania.