Întâlnire faţă-în-faţă în cadrul pregătirii online pentru cursul „De-a arhitectura mini” 2019

Pe 7 august 2019 la Bucureşti, în cadrul pregătirii online pentru cursul „De-a arhitectura mini” dedicat elevilor din clasele pregătitoare, I sau a II-a în anul şcolar 2019-2020, coordonatorul local al acestui program arh. Aurelia Axente-Stan s-a întâlnit la OK Center România cu arhitecţii voluntari şi profesorii care vor preda la clase. Scopul evenimentului a fost de a le oferi un cadru, pentru a se cunoște, echipelor incomplete sau celor ale căror membri nu apucaseră să interacționeze. Echipele deja formate au avut posibilitatea de a experimenta lucrul în echipă cât și pe cel individual, exersând din activitățile pe care le vor desfășura alături de cei mici.

Aurelia ne-a povestit cum a decurs întâlnirea cu cei 14 participanţi din Bucureşti, Craiova, Fundeni-Dobroeşti şi Ploieşti, despre cum a împărţit întâlnirea în două părţi, o parte dedicată discuţiilor şi întrebărilor participanţilor, şi o parte dedicată atelierului practic.

La început, participanţii s-au prezentat şi au povestit cum au aflat de De-a Arhitectura: unii au implementat cursuri De-a arhitectura anterior, alţii, în special profesori, au aflat de la colegi din şcoală care derulaseră deja unul dintre programele asociaţiei, alţii au fost informaţi de directorul şcolii, fiind încântaţi şi primind toată susţinerea în desfăşurarea unui curs atipic, alţii au aflat de pe Facebook, de la colegi de birou sau de facultate, în cazul arhitecţilor.

Atelierul practic a început cu imagini de la întâlnirea din 2018 şi fotografii ale Castelului dulce realizat de copii la clasă sau la atelierele din Săptămâna „Şcoala Altfel”. Provocarea pentru adulţi a fost să construiască, asemenea celor mici, un castel cât mai înalt din dulciuri sau fructe şi scobitori pentru a simula ce se va întâmpla la clasă în timpul anului. Tema a fost lucrată în echipe, iar o altă temă a fost realizată individual: Grifonel şi Seminţica, personajele în jurul cărora se centrează cursul, au fost fie desenate, fie modelate din plastilină, alte personaje din curs, precum Apăcioşii sau Plimbăcioşii, au fost şi ei studiaţi.

Aurelia ne-a povestit: „Timp de aproape două ore am încercat să ne imaginăm că suntem din nou copii, de data aceasta la orele «De-a arhitectura mini». Pornind de la povestea celor doi zmei fantastici, Grifonel şi Seminţica, care plecaseră să descopere Grădina Fermecată ce se afla peste nouă mări şi nouă ţări, iar care în drumul lor au poposit şi şi-au făcut prieteni în Ţara Plimbăcioşilor, a Molicioşilor, a Jucăucioşilor, a Hărnicioşilor, a Învăţăcioşilor, a Plăntăcioşilor, a Animalicioşilor, a Apăcioşilor sau cea a Cititorilor în stele, o parte dintre aceştia alăturându-li-se în călătorie, unii dintre noi, participanţii la atelier, am încercat să aducem la viaţă cele două personaje, fie prin desen, fie prin intermediul modelajului.

Grifonel avea cap de leu, picioare de broască, trompă de elefant, aripi de vultur şi îi plăcea să deseneze animale, iar Seminţica era mai plăpândă, rotundă şi verde, iar pasiunea ei era grădinăritul, aşa că avea tot timpul la ea o cutiuţă cu seminţe. Câţiva dintre participanţi au încercat să descopere alte personaje din cadrul poveştii, să îşi pună întrebări legate de ceea ce le place, cum locuiesc, iar mai apoi au realizat locuinţa potrivită stilului de viaţă şi nevoilor personajului ales, ţinând cont şi de cadrul natural în care aceasta era amplasată.

O altă activitate îndrăgită de copii, pe care am simulat-o în cadrul întâlnirii noastre, a fost Castelul dulce. Conform poveştii, în Ţara Mâncăcioşilor era împărat Flămânzilă şi acesta a dat sfoară în ţară că va ceda tronul celui care va reuşi să facă cel mai înalt şi delicios turn. În echipe formate din cadre didactice şi arhitecţi voluntari, am încercat să răspundem şi noi provocării lui Flămânzilă şi să realizăm un turn cât mai înalt şi delicios, deopotrivă, folosind jeleuri, pufuleţi dulci sau napolitane. Pentru variante mai sănătoase au fost folosite fructe.

Atmosfera a fost foarte relaxată şi mi-a amintit de cea de la şcoală, când copiii abia aşteaptă să ne apucăm de lucru, curioşi să vadă ce o să facem şi bucuroşi că pot lucra în echipă.”

Noi le mulţumim tuturor pentru participarea la întâlnire şi pentru că şi-au dedicat din timpul vacanţei de vară parcurgerii pregătirii online şi abia aşteptăm să auzim poveşti din noul an şcolar cu joaca „De-a arhitectura mini”! Mulțumim OK Center România pentru găzduirea acestui eveniment.

*„De-a arhitectura mini” este un proiect al programului cultural: „De-a arhitectura – deschiderea şcolarilor către arhitectură şi mediu construit” 2011-2014, program cultural dezvoltat de Asociaţia De-a Arhitectura cu sprijinul Filialei Teritoriale Bucureşti a Ordinul Arhitecţilor din România şi în parteneriat cu Departamentul de Şiintele Educaţiei din Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti. Dezvoltarea și implementarea acestui program educațional este finanţată parțial de Ordinul Arhitecților din România prin fondul Taxa „Timbrul Arhitecturii”.

Text: arh. Aurelia Axente-Stan
Editor: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografii: arh. Aurelia Axente-Stan