Iată cine suntem acum: Irina Sandu (Filip)

15/07/24 | Interviuri, voluntari

j

Text: o serie coordonată de arh. Monica Popescu

l

Editor: arh. Monica Popescu

Fotografii: din arhiva personală a arh. Irina Sandu (Filip)

h

Timp de citire: 6 minute

Răspunsuri primite în martie 2023

An de an, voluntari din toate colțurile țării aleg să-și dedice timpul și energia pentru a sprijini și educa generațiile viitoare despre arhitectură și mediu construit. Ei nu sunt supereroi, ci oameni obișnuiți, cu job-uri, familii și provocări proprii. În ciuda acestor lucruri, ne minunăm de fiecare dată când aleg să se implice și să ofere din timpul și cunoștințele lor pentru a influența pozitiv viețile copiilor și tinerilor.

Voluntariatul este o expresie profundă a convingerii noastre comune că educația este cheia transformării sociale și că fiecare mic gest de învățare poate sădii semințe care vor crește în viitor. Voluntarii noștri sunt mentori, modele și ghizi, dar mai presus de toate, sunt adevărați însoțitori în călătoria copiilor și a tinerilor noștri către un viitor mai bun.

La marcarea bornei de zece ani de De-a Arhitectura, de programe de educație de mediu construit, am revizitat seria de interviuri „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc”, lansată în septembrie 2016, și am luat pulsul voluntarilor care ne-au fost alături încă de la început. Revizitați interviurile inițiale și cunoașteți voluntarii De-a arhitectura și parcurgeți seria nouă ca să vedeți unde sunt acum aceștia.

De-a Arhitectura (DAA): Ce faci, cu ce te ocupi acum/în acest moment? Unde ești?

Irina Sandu (Filip)/(IS): Îmi continui cu drag și spor activitatea de profesor de arhitectură la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, unde, pe lângă norma de predare, derulez diferite proiecte cu elevii, din dorința de a le lărgi spectrul de experiențe valoroase și a crește gradul lor de interes și cunoaștere pentru profesiile mediului construit. Elevii au nevoie de experiențe variate pentru a înțelege complexitatea mediului în care trăiesc și mecanismele care influențează relația mediu construit-mediu natural-om.

În prezent, lucrez cu elevi de clasele X-XII la proiectul Erasmus+ intitulat „My Soft City, from Flaneur to Entrepreneur”, ce cuprinde 8 parteneri din 4 țări și este scris de Asociația House of Education and Innovation (HEI) din Constanța. Principalul scop al proiectului este de a promova regenerarea urbană, capacitatea de integrare profesională, incluziunea și coeziunea socială printr-o abordare creativă, educativă, implicată, globală și interculturală a patrimoniului cultural european în Nimes (Franța), Constanța (România), Funchal (Portugalia) și Lund (Suedia). Alături de colegele mele de la Asociația HEI și arh. Cristina Gioadă am îndrumat elevii de la specializările arhitectură, proiectare ambientală și design în aventura de a cunoaște mai bine valorile istorice și arhitecturale ale orașului nostru. Prin intermediul acestui proiect am ajuns la conștiința și sufletul tinerilor, întrucât una dintre cele mai dragi activități derulate a fost crearea hărții centrului istoric, prilej cu care am vorbit despre patrimoniu și despre conștientizarea importanței acestuia, întrucât orice le rezervă viitorul, aici este „acasă“, locul de care aparțin. Elevii sunt cei care au ilustrat centrul vechi al orașului, mai exact, clădirile ce compun harta și au conceput textele creative despre acestea. Harta se poate descarca de pe site-ul proiectului, aici.

DAA: Cum vezi acum experiența De-a arhitectura (spune-ne câți ani au trecut de când te-ai implicat prima oară/ultima oară)? Ce ai învățat din această experiență?

IS: După primul an de activitate la De-a Arhitectura, în anul școlar 2015-2016, mi-am dat seama că vreau să intru în învățământ. Da, da, atunci am realizat că asta vreau să fac pe termen lung, să lucrez cu tânăra generație, să mă implic în modul în care cei mici și cei mari descifrează mediul construit în care trăiesc. Îmi aduc aminte cu atât de mult drag de primele ore petrecute la clasa a IV-a, ca voluntar al asociației. Eram nesigură pe abilitățile mele de relaționare cu cei mici, mă gândeam cum oare voi putea eu să „traduc” mediul construit, pentru a mă face înțeleasă. Părea greu, dar nu a fost deloc așa. Ochii lor zglobii și curioși au fost suficienți pentru a înțelege ce am de făcut. Curiozitatea specifică vârstei este copleșitoare, curiozitate care trebuie hrănită, pentru că asta îi ajută pe elevi, indiferent de vârstă, să progreseze. Datorită celor mici am învățat să am răbdare, trăsătură care nu era foarte bine șlefuită înainte. Răbdarea este, consider eu, una dintre cele mai importante trăsături pe care un om trebuie să le aibă, pentru că, înainte de toate, ești OM, indiferent de domeniul tău de activitate. Iar în fața lor te duci ca om, un om care vrea să împărtășească din ce știe, pentru a face lumea un loc mai bun.

DAA: I-ai recomanda unui coleg profesionist al mediului construit să se implice în proiectele De-a arhitectura? Dacă da/nu, de ce?

IS: Cu toții vrem ca lumea să fie un loc mai bun, mai curat, mai prietenos. Și chiar dacă unii colegi ar putea gândi că implicarea lor nu are cum să producă o schimbare reală, cred cu tărie că fiecare activitate a asociației în care ne implicăm lasă, acolo, undeva, în conștiința și sufletul cuiva, o urmă. Implicarea atrage implicare, fie că este vorba de decizii și efecte imediate sau îndepărtate. Am avut elevi care au continuat să se implice în diferite proiecte și inițiative la nivelul orașului după finalizarea proiectului „Urban Up! Mediu construit pentru liceeni”, doamne învățătoare care au văzut beneficiile programelor „De-a arhitectura mini” și „De-a arhitectura în orașul meu” asupra copiilor și au reluat colaborarea cu De-a Arhitectura când au preluat o generație nouă de elevi, iar exemplele pot continua. Dar pentru ca toate acestea să se întâmple, este nevoie de implicare și din partea profesioniștilor mediului construit, implicare fără de care rezultatele asociației nu ar fi aceleași.

Am subliniat importanța implicării de o parte, dar se impune să o fac și de cealaltă parte a baricadei, din perspectiva unui arhitect care s-a implicat ani la rând, pentru că satisfacția obținută a meritat fiecare oră alocată. Am menționat „răbdarea”, la începutul interviului, pentru că este ceva ce apreciez foarte mult, dar implicarea în programele asociației la ciclul primar, gimnazial și liceal mi-a oferit și alte satisfacții. M-a ajutat să înțeleg mai bine ce înseamnă să mă adresez unor nespecialiști, pornind de la cei mici, continuând cu elevii de liceu și încheind cu învățătorul/profesorul clasei, înțelegând treptat cum trebuie simplificat limbajul și, foarte important de menționat, m-am și distrat pe parcurs! M-am bucurat la unele activități la fel de mult ca ei, pentru că am avut prilejul să retrăiesc bucuria pură și sinceră a copilăriei, de care îmi era dor.

Știu cât de mult respectă colegii de breaslă activitățile asociației, motiv pentru care le recomand, cu căldură, să se implice în proiectele și programele asociației, pentru a putea întregi tabloul percepției asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat De-a Arhitectura.

DAA: De ce ar alege cineva să fie voluntar, să își dea din timpul prețios unui ONG ca De-a Arhitectura?

IS: Așa este, timpul este prețios. Și trebuie să îl prețuim tocmai pentru că nu ne ajunge niciodată, mereu mai este ceva „pe listă” ce nu ajunge să fie rezolvat, pentru că ziua nu are suficiente ore. Dar dacă nu și-ar găsi nimeni timp, asociații ca De-a Arhitectura nu ar exista, iar elevii nu ar mai beneficia de tot ceea ce asociația face pentru ei și încearcă să îi învețe. De-a Arhitectura merită timpul alocat, grăitoare în acest sens fiind mărturiile celor care s-au implicat de-a lungul anilor în programele și proiectele asociației, dar, mai ales, cifrele în continuă creștere ale elevilor, profesorilor și voluntarilor implicați.

Fără intenția de a folosi un clișeu, chiar cred în expresia „fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”. Fiecare acțiune a noastră are o urmare, fie ea pozitivă, fie ea negativă, în funcție de deciziile pe care alegem să le luam, dacă alegem să fim pasivi sau activi.

DAA: Spune-ne ceva despre educația de arhitectură și mediu construit care poate să ne surprindă.

IS: Este important să formăm copiii și tinerii ca viitori cetățeni responsabili, ajutându-i să își dezvolte un minim de viziune asupra principiilor unei dezvoltări durabile, să aibă spirit combativ și să înțeleagă faptul că orașul este rezultatul implicării tuturor locuitorilor săi. Acest tip de educație este foarte important pentru că poate să pună bazele unei responsabilități sociale și a unei culturi urbane pentru viitorii săi cetățeni.

Așa cum Herman Hertzberger afirma în „Space and Learning”, experiențele de care au parte copiii în oraș reprezintă o sursă importantă de educație, ce vine să completeze educația dobândită acasă și în școală. Orașul se poate transforma în școală dacă transmite mesajele adecvate și oferă un context potrivit de învățare, iar activitățile Asociației De-a Arhitectura consolidează, încet, dar sigur, o cultură urbană în rândul copiilor și al tinerilor, viitori cetățeni activi de mâine.

Interviul inițial cu Irinadin seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc” poate fi citit aici.