Ateliere de formare în cadrul programului „De-a arhitectura în şcoala mea” 2018-2019

De-a arhitectura în şcoala mea” este un program educațional marca De-a Arhitectura, dedicat elevilor din clasele a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a care a început în Timișoara în 2015 ca program pilot și ulterior s-a extins în toată țara.

În acest an școlar, 2018-2019, am avut plăcuta surpriză să avem mai multe clase, decât locuri, înscrise în programul educațional „De-a arhitectura în școala mea”, în localități din întreaga țară. Astfel, aproape 400 de elevi de gimnaziu și liceu, din 17 școli din București, Bîrghiș (Sibiu), Cluj, Frasin (Suceava), Iași, Ploiești, Sohatu (Călărași), Târgu Mureș şi Timișoara, alături de profesorii lor, și-au arătat interesul față de mediul construit și și-au dorit să aducă în școala lor o schimbare care să îi inspire și pe cei din jur.

Asociaţia De-a Arhitectura organizează pentru toate programele sale sesiuni de formare pentru cadrele diactice şi arhitecţii îndrumători care vor forma o echipă şi vor fi alături de elevi la clasă timp de un an şcolar, indiferent că se desfăşoară sub forma unor pregătiri online sau a unor ateliere faţă-în-faţă. Pentru că am avut atât de multe clase înscrise în programul „De-a arhitectura în şcoala mea” în acest an, a fost nevoie să organizăm două ateliere de formare, unul în Bucureşti şi unul în Timişoara.

Atelierul din Bucureşti a avut loc pe 15 septembrie la sediul Filialei Teritoriale Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România la care au luat parte 12 participanţi şi 2 traineri. Atelierul din Timişoara s-a desfăşurat pe 21 septembrie la Colegiul Tehnic Electrotimiş unde s-au adunat cadre didactice şi arhitecţi de la restul şcolilor din ţară înscrise în program: Bîrghiș (Sibiu), Cluj, Iași, Târgu-Mureș, Timişoara, în total 21 de participanţi şi 2 traineri.

În Timişoara, echipa locală a programului a pregătit din timp sponsorizarea proiectului pentru o singură clasă selectată încă din luna aprilie 2018 dintre clasele înscrise local în program. După o lungă analiză a şcolilor timişorene, votul de încredere l-a primit Colegiul Tehnic Electrotimiș care va beneficia de finanţare în cadrul acestui program, în varianta în care partea de implementare va fi asigurată cu sprijinul Asociației De-a Arhitectura și prin participarea la Timotion, eveniment de alergare și strângere de fonduri pentru proiecte ale comunității. Colegiului Tehnic Electrotimiș a fost şi gazda atelierului de formare din Timişoara.

Ambele ateliere de formare s-au defășurat pe o nouă structură, diferită fața de cea anterioară, structură care a pus accentul pe procesul de design participativ și pe formarea echipei arhitect + profesor, un teambuilding foarte necesar pentru a armoniza două sisteme de gândire diferite, dar care urmăresc aceleași scopuri. Pentru a exemplifica abordările diferite ale celor doi membri ai echipei, mai jos găsiți două vizuni ale aceleluiași subiect: „Rolul arhitectului şi al profesorului în procesul de design participativ, găsiți verbele care definesc rolurile”, prima în viziunea echipei de arhitecți și cea de-a doua în viziunea echipei profesorilor.

Au urmat apoi jocurile de rol în echipe combinate, arhitecți-profesori, unde și-au testat abilităţile de a organiza calendarul și desfășurarea activităților, precum și acordarea de sarcini elevilor. Provocarea cea mai mare a fost să te pui în papucii elevilor care la această vârstă sunt mai dificil de atras în diverse activități în care să se şi implice dacă iniţiativa nu le-a aparținut. Elevii au nevoie de sarcini concrete, care trebuiesc începute încă din ora de arhitectură și, dacă le plac, vor rămâne chiar şi peste program – pe principiul se pornesc mai greu, dar după ce s-au pornit, nu mai pot fi opriți.

În urma atelierelor de formare am extras câteva sfaturi pentru viitorii îndrumători, transmise de colega noastră, arh.drd. Brîndușa Havași, formator secund la atelierul din Timișoara: „Nu stați doar în fața clasei, trebuie să fiți în mijlocul lor, să lucrați printre ei [n.r. elevi], cot la cot cu ei. Este necesar să fie o atmosferă lucrativă, de atelier, în care ei învață de la voi cum se face cercetarea, documentarea, chiar și de pe laptop sau telefon, cum pui imaginile într-un folder, cum pui pozele din explorarea școlii sau din timpul releveului undeva unde să fie accesibile tuturor… Discuțiile teoretice sunt bune, productive, dacă se și materializează în ceva palpabil.

Folosiți chestionarele! Acolo sunt atinse subiecte precum: ce spații ar trebui să regăsim într-o școală, ce atmosferă, ce dotări, ce locuri/finisaje sunt periculoase. Printați chestionarele și dați-le spre completare elevilor, iar ei se pot duce cu ele la colegi din clasele paralele, și chiar la profesori și director! Pe baza chestionarelor faceți o ierarhie a răspunsurilor împreună cu ei.”

Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu”

Liceul de Muzică proiectat de arhitectul Hans Fackelman (construit în 1968)

Am discutat la atelierele de formare inclusiv despre cum să abordăm proiectele ce vor fi propuse de elevi în conexiune cu arhitectura clădiilor şcolilor în care aceştia studiază. Dacă școlile din București sunt mai degrabă clădiri tip, construite în anii ’70, cele patru școli din Timișoara sunt foarte diferite din punctul de vedere al construcției, variind de la clădiri istorice de secol XIX, cum este Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu”, la Liceul de Muzică proiectat de arhitectul Hans Fackelman (construit în 1968), la clădirea funcționalistă a Colegiului Tehnic Electrotimiș, înființat în 1973, a cărui incintă cuprindea atelierele mecanice, cele două internate, cantina, sala și terenul de sport, la cea minimală, construită după revoluție, a Liceului Teologic Baptist.

Colegiului Tehnic Electrotimiș

Liceului Teologic Baptist

Așteptăm cu interes varietatea de propuneri ale elevilor de îmbunătățire a acestor spații școlare ce vor participa în cursul semstrului II, în 2019, la concursul național de finanţare. Dacă Timişoara şi-a ales deja proiectul ce va fi realizat cu ajutorul fondurilor de la Timotion, restul ţării se va întrece pentru fondurile strânse în cadrul evenimentului Swimathon Bucureşti 2018, eveniment orgnizat de Fundația Comunitară București. Trei dintre şcolile participante vor beneficia de sponsorizare pentru a-şi vedea proiectul devenit realitate.

Dorim ca aceste proiecte realizate după ideile și prin participarea elevilor, inclusiv în etapa de șantier, să fie un model de inițiativă, prin care să învățăm să parcurgem împreună pașii necesari de la idee la proiect și la implementarea acestuia. În curând, acești tineri vor vota și vor pune întrebări mai pertinente decât părinții lor edililor și celor care decid politicile mediului construit. Mai mult, ei vor ști să colaboreze cu profesioniștii și specialiștii mediului construit, pentru școli și orașe mai bune, mai prietenoase cu oamenii, mai frumoase și mai respectuoase față de patrimoniu și utilizarea sustenabilă a resurselor.

Vă așteptăm să urmăriți evoluția proiectului pe blog-ul De-a arhitectura și pe pagina de Facebook a asociaţiei. De asemenea, pentru mai multe detalii despre proiectele realizate până acum, puteți vizita platforma Școala mea special concepută să adune laolaltă exemple de bună practică, folositoare atât altor elevi, cât și altor cadre didactice.

Desfăşurarea programului educaţional „De-a arhitectura în şcoala mea” este susţinută de Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) prin taxa „Timbrul Arhitecturii”.

Autor text: arh. Mina Sava, arh.drd. Brînduşa Raluca Havaşi
Editori: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografi: arh. Mina Sava, arh.drd. Brînduşa Raluca Havaşi, arh. Diana Ardelean