Imaginați-vă o lecție în care matematica, istoria și arta nu mai stau în sertare separate, ci se întâlnesc firesc într-un proiect creativ, ancorat în lumea reală. Educația de mediu construit face exact asta: leagă noțiunile din curriculumul școlar de contextul cotidian – clădiri, orașe, spații publice – și transformă învățarea într-o experiență interdisciplinară, activă și relevantă pentru elevi. Colega noastră, arh. Cristina Dumitrescu, co-coordonatoare a programului, povestește mai multe în articol.
Call de idei: Interdisciplinaritate (re)construită editia II
Discipline din gimnaziu interconectate prin mediul construit
În perioada 21 noiembrie 2023-23 ianuarie 2024 am invitat profesorii de gimnaziu din țară să se înscrie în call-ul nostru de idei „Interdisciplinaritate (re)construită”, ajuns la ediția a doua, într-un demers ce caută să arate puterea colaborării dintre diferite discipline din educație ilustrând-o prin aplicare și contextualizare în mediul construit.