O serie coordonată de: arh. Monica Popescu
Fotografie: prof. Simona Covrig
Timp de citire: 5 minute
Revenim cu un nou interviu din seria PROFESIONIŞTII lansată în 2014. Simona Covrig este profesoară de matematică la Școala Gimnazială Frasin și directoare a Școlii Gimnaziale Bucșoaia din județul Suceava după ce la începutul carierei a profesat în medii defavorizate, în învățământul special sau în zone care se confruntau cu problem economice, probleme sociale. Simona a proiectat și susținut de-a lungul vremii mai multe discipline opționale (Matematică aplicată, Matematica și limbile străine, Matematică aplicată în arhitectură, Matematică și mentalitate) cu scopul de a-i apropia pe copii de matematică. La De-a Arhitectura Simona i-a ghidat pe elevi, alături de arh. Iulia Cosovanu, în realizarea „Școlii vesele” din programul educațional „My School Can be Cool” (fostul „De-a arhitectura în școala mea”) în anul școlar 2018-2019. Simona a fost de acord să ne răspundă la întrebările din seria Profesioniştii, lucru pentru care îi mulţumim! Citiţi şi fiţi inspiraţi!
„De-a directoarea profesoară de matematică”:
Descrierea interlocutorului (nume, prenume, meserie, vârstă, o realizare cu care se mândreşte)
Elena Simona Covrig, 46 de ani, în prezent profesor de matematică la clasele a V-a și a VI-a de la Școala Gimnazială Frasin din orașul Frasin, [n.r județul Suceava] structură a Școlii Gimnaziale Bucșoaia și director al unității școlare Școala Gimnazială Bucșoaia (care are arondate trei școli și cinci grădinițe). Sunt Formator SuperTeach și absolventă a Academiei de Leadership și Management Școlar.
Când erai copil care era jocul, activitatea preferată?
Am fost un copil introvertit: mi-a plăcut mult să citesc, să desenez, „să meșteresc”… să rezolv mistere (citeam cărți polițiste). Îmi plăceau însă și jocurile colective. Nici nu se putea altfel: pentru generația mea timpul liber îl petreceam de regulă afară, la joacă. Preferam jocurile care aveau „o regie”: genul acela „de-a doctorul” sau organizam competiții sportive (inspirate de popularitatea echipelor de gimnastică feminină) sau improvizam spectacole de teatru. Aveam inițiativă și îmi plăcea să planific în detaliu. În perioada școlii generale am fost printre „tocilarii” clasei. Învățam cu plăcere și îmi plăcea să îmi ajut colegii (la teme, dar nu numai). Pentru că am fost mereu șefa clasei, eram obligată să îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce se întâmpla în clasă, să aplanez situațiile conflictuale, să intermediez relațiile cu profesorii, să organizez activitățile extrașcolare și, nu în ultimul rând, să-mi protejez colegii. Îmi plăcea să fiu de folos dar cel mai mult îmi plăcea când simțeam că au încredere în mine.
A anticipat acest joc cariera de mai târziu sau o realizare importantă din viaţa ta de adult?
Mereu am crezut că eu am ajuns profesor „din întâmplare” și tot printr-o „întâmplare” am fost numită director. Dacă privesc retrospectiv, în timp ce pe pe mine m-a surprins parcursul meu profesional, pentru toți ceilalți părea previzibil: am iubit matematica de copil și am avut mereu comportament de lider.
Care dintre sfaturile date de părinţii tăi te-a ajutat ulterior în carieră? Cum îi sfătuieşti şi tu pe cei mici/pe copiii tăi?
Părinții mei nu au putut să studieze atât cât și-ar fi dorit. Mama și-ar fi dorit să fie învățătoare, ea a fost cea care ne-a încurajat să învățăm (noi suntem trei surori, acum toate profesoare). Cred că sfatul care m-a ajutat cel mai mult a fost acela că în viață poți reuși doar prin educație și prin muncă. Eu am știut mereu că succesul nu e noroc și nu cade din cer. E nevoie de muncă, de perseverență, de răbdare. Acesta este și mesajul pe care doresc să îl pot transmite fetei mele și elevilor mei.
Care sunt abilităţile de care ai nevoie pentru a fi o bună profesoară/directoare? Şi care dintre acestea ţi-au fost remarcate şi cultivate din copilărie?
Mai mult decât în alte profesii cred că, pentru a fi profesor/director, este foarte important să ai convingerea că ești potrivit și îți dorești să faci această meserie.
Foarte important este ca un profesor să aibă o pregătire psihopedagogică excelentă, să fie preocupat de propria perfecționare, să fie atent la ceilalți și să își amintească în fiecare zi că „nu e despre el”. Actorii principali sunt copiii, iar el este acolo ca să îi ajute să devină cât mai buni. Atât în ceea ce privește cunoștințele și abilitățile, cât și aspirațiile și caracterul. Cred că, într-adevăr, elevii învață în primul rând „cine ești” și apoi ce „predai”.
De asemeni cred că răbdarea, perseverența și o bună capacitatea de comunicare sunt foarte importante.
Cum îi sfătuieşti pe părinţii de acum să îşi educe copilul, pentru a ajunge un bun profesionist?
Copiii învață mai întâi și mai temeinic din ceea ce văd, din ceea ce fac părinții, nu ceea ce le spun părinții să facă. Eu cred că un copil are nevoie acasă de un sistem de valori stabil, care apreciază educația, munca și perseverența. Un mediu sigur, în care copilul să se simtă iubit și să aibă curajul să și greșească.
Aș mai adăuga și fermitate în ceea ce privește stabilirea limitelor.
Cum ar putea un şcolar să fie profesor/director de la această vârstă? Şi la ce consideri că ar putea aplica asta în viaţa sa de zi cu zi?
Fiecare copil, fiecare om e din când în când profesor. Ori de câte ori te pricepi la ceva și îl înveți și pe altul ești un pic profesor. Pentru elevi una dintre cele mai eficiente strategii de învățare este „să-i învețe pe alții” și sunt multe moduri în care se poate aplica asta la clasă. Acest mod de învățare interactivă îi ajută pe copiii să fie responsabili, să se organizeze, să comunice mai bine. Pe de altă parte, orice activitate care presupune munca în echipă are nevoie de un lider. Practic sunt situații cu care atât copiii, cât și adulții se întâlnesc permanent.
Ce ar trebui schimbat în sistemul de învăţământ pentru a ajuta în această direcţie?
Reformarea sistemului de pregătire a cadrelor didactice luându-se în considerare faptul că majoritatea covârșitoare a absolvenților de la anumite specializări vor deveni profesori.
O politică educațională coerentă, acceptată și asumată de toți factorii politici (astfel încât să se mențină aceeași direcție pe termen lung).
Crearea unui sistem de evaluare unitar, bazat pe criterii clare de performanță, astfel încât fiecare părinte/elev să își poată seta obiective, iar nivelul de realizare a acestor obiective să se reflecte în nota obținută la clasă (adică fiecare elev/părinte să înțeleagă ce înseamnă nota 7, nota 9, nota 10 etc).
Toate școlile să beneficieze de o bază materială corespunzătoare, începând cu starea în care se află clădirile, spații de joacă din curtea școlii, teren de sport, laboratoare pentru orele de științe, grupuri sanitare, apă curentă, mobilier școlar și materiale didactice corespunzătoare. Nu în ultimul rând, videoproiector/tablă interactivă, computer pentru fiecare sală de clasă și acces la internet.
De ce s-ar face copiii de azi, profesorii de mâine? Ce satisfacţii aduce această meserie?
Dacă vrei să fii un profesor bun atunci află că în această profesie nu poți spune că „e doar un serviciu” – și când spun asta mă gândesc „și la bune, și la rele”. Sigur nu te vei plictisi!
Cât despre satisfacții, pot spune că sunt bucuriile și realizările imediate (o lecție reușită, un copil care a depășit un blocaj, un altul care a obținut performanță, un parinte recunoscător etc). Mai important este însă modul în care un profesor poate influența întreaga viață a copiilor cu care lucrează. Astfel, munca profesorului trece dincolo de vremuri, are impact în viitor.
Profesorii pot schimba lumea!