O serie coordonată de: arh. Monica Popescu
Fotografie: Johanna Rannula
Timp de citire: 6 minute
În 2022 continuăm seria PROFESIONIŞTII lansată în 2014. Alina Kasprovschi este fondator și director executiv la Fundația Comunitară București (FCB), o adevărată forță în a pune în mișcare proiecte, în a pune oameni împreună, spre beneficiul bucureștenilor. Încă din 2015 FCB este un partener de nădejde al De-a Arhitectura, fiind alături de proiectele cu care asociația a participat la Swimathon – eveniment de înot și strângere de fonduri pentru proiecte ale comunității. Alina a fost de acord să ne răspundă la întrebările din seria „Profesioniştii”, lucru pentru care îi mulţumim! Citiţi şi fiţi inspiraţi și, dacă puteți adopta pisici, Alina știe întodeauna de una care are nevoie de o casă!
„De-a directoarea de fundație”:
Foto: Johanna Rannula
Descrierea interlocutorului (nume, prenume, meserie, vârstă, o realizare cu care se mândreşte)
Alina Kasprovschi, fondator și director executiv la Fundația Comunitară București și mama lui Toma.
Când erai copil care era jocul, activitatea preferată?
Când eram mică citeam enorm. Îmi amintesc cum mergeam spre școală, și nu era un drum scurt, cu cartea în mână, pentru că nu voiam să pierd timp atunci când mă prindea o poveste bună. Așa am luat și primul meu 4 la matematică, printr-a treia, pentru că citeam ceva fascinant pe sub bancă și nu am fost atentă la ce se preda la tablă. Am terminat biblioteca școlii, biblioteca de cartier, și apoi biblioteca municipală de copii, înainte să împlinesc 14 ani, și apoi a trebuit să cer o derogare ca să am voie să citesc de la secția de adulți.
Și mai făceam ceva – salvam animale. Nu era primăvară sau toamnă să nu hrănim niște pisoi abandonați sau să vin cu câte unul bolnav acasă, spre disperarea mamei mele.
A anticipat acest joc cariera de mai târziu sau o realizare importantă din viaţa ta de adult?
Cititul m-a ajutat să fiu, și să rămân, curioasă. Chiar dacă nu mai citesc acum în timp ce merg (deși, din fericire, există Audible, aplicația de cărți audio, și o folosesc mult), am păstrat curiozitatea din copilărie. Îmi place în continuare și folosesc asta în munca mea, să văd conexiunile între lucruri, oameni, proiecte, aparent disparați.
Nu mai salvez animale abandonate chiar la viteza din copilărie, deși în ultima lună am mai plasat un pisoi abandonat pe străzi. Dar am rămas cu preocuparea pentru ceilalți și binele lor, deseori mai mult decât pentru confortul meu.
Care dintre sfaturile date de părinţii tăi te-a ajutat ulterior în carieră? Cum îl sfătuieşti şi tu pe copilul tău?
Mama îmi spunea că, dacă am încredere, am să reușesc, oricât de departe sunt de succes. A durat mult până să înțeleg ideea de proces, că e ok să vrei ceva, chiar dacă nu ești încă în acel loc. Am crescut cu fascinația geniilor copii, ca Mozart, și credeam că ori te naști așa, ori nu ai nicio șansă. Între timp, am înțeles că și multă muncă și răbdare ajută, chiar și când nu e clar de la început spre ce te duce talentul. Așa mi-am făcut curaj și să părăsesc o carieră promițătoare, unde nu mai puneam suflet, pentru un domeniu despre care nu știam nimic, lumea non-profit.
Fiului meu îi susțin pasiunile și curiozitățile. Nu e nevoie să i le cultiv, pentru că pasiunile lui sunt puternice și statornice – e fascinat de lumea vie de când era bebeluș. Încerc să îi transmit și eu mai departe ideea de proces, că e ok să nu știe tot despre domeniul de care e interesat. De asta învățăm, de asta trăim, ca să tot acumulăm, nu e musai să le știm pe toate de la început.
Care sunt abilităţile de care ai nevoie pentru a fi un bun director de fundație? Și care dintre acestea ţi-au fost remarcate și cultivate din copilărie?
E esențial să fii un om bun, să te intereseze cu adevărat binele celui de lângă tine. Probabil că m-am născut cu gena asta, și probabil am văzut-o și în familie.
E important să fii curios și să vrei mereu să știi sau să faci mai mult. Nu vorbesc aici despre performanță de dragul performanței, să fii cel mai bun din școală sau din oraș – ci despre competiția cu tine însuți, să fii mai bun azi decât săptămâna trecută. Cred că din păcate școala românească nu cultivă asta, după cum cultivă prea puțin munca de echipă și prea mult succesul individual.
Mai contează să știi să cultivi încrederea celorlalți oameni în viziunea ta, și mai ales încrederea că viziunea asta e despre o lume posibilă, în timpul vieții noastre. Pe asta cu siguranță nu am învățat-o în copilărie, și probabil că încă sunt într-un proces de învățare.
Cum îi sfătuieşti pe părinţii de acum să îşi educe copilul, pentru a ajunge un bun profesionist?
Știm deja că majoritatea meseriilor pe care le vor face copiii noștri încă nu s-au inventat, și că ei vor schimba mult mai multe profesii decât noi de-a lungul vieții. De asta, cred că e important să ne creștem copiii să aibă încredere în ei, să se pregătească pentru o viață în care vor învăța constant, și nu doar până la facultate, și să gândească dincolo de șabloane clare. Pentru asta, ajută mai mult proiecte extracurriculare, care pun împreună mai multe domenii, mai degrabă decât să căutăm școala cu cei mai buni profesori la materiile de bac. Proiecte cum sunt ale voastre, în care copiii sunt expuși la subiecte noi, învață să gândească cu capul lor, să ia decizii autonome, să creeze lucruri acolo unde ele nu există, sunt excelente pentru creșterea copiilor noștri.
Cum ar putea un şcolar să fie ONG-ist de la această vârstă? Şi la ce consideri că ar putea aplica asta în viaţa sa de zi cu zi?
Poți să fii un om interesat de binele celor de lângă tine la orice vârstă. La Swimathon, evenimentul de strângere de fonduri prin înot pe care îl organizăm, avem mereu înotători mici, și de la 4-5 ani încolo. Ei nu trebuie doar să acopere lungimi de bazin, ci și să vorbească în familie sau la școală despre cauza pentru care participă, și să strângă bani. Nu de puține ori, echipele de copii de la Swimathon au bătut recorduri de sume strânse. Când au o idee în care cred, și încrederea că o pot duce la capăt, copiii sunt de neoprit.
Copiii sunt interesați de binele altor copii, de binele planetei, de viitorul lor. Uită-te la ce se întâmplă cu Fridays for Future și la câți copii ca Greta Thunberg chiar produc rezultate. Am vizitat în Costa Rica una din cele mai mari rezervații naturale din țară, care a fost construită cu bani strânși la copii. Bosque Eterno de los Niños promite că terenurile readuse la stadiul de pădure tropicală, cu ajutorul banilor copiilor din întreaga lume, vor rămâne neatinse pentru totdeauna. Și asta nu e deloc puțin lucru.
Și până la urmă, nu e nevoie să donezi bani pentru o pădure pe alt continent, sau să nu mai mergi vinerea la școală în semn de protest. E suficient să îți bați părinții la cap să recicleze, să strângi o dată în an cadouri pentru copiii la care nu vine Moș Crăciun sau să plantezi o grădină în curtea școlii. În feluri mari sau mici, cu toții putem schimba lumea.
Ce ar trebui schimbat în sistemul de învăţământ pentru a ajuta în această direcţie?
Cât timp aveți ca să vorbim despre asta? 🙂 [n.r. Tot timpul din lume! :)]
E important pentru copii să gândească pentru ei, să ia decizii și să și le asume. Să aibă încredere în ei că pot, și să aibă abilitățile, și antrenamentul, să implice și pe alții în ceva în ce ei cred. Dacă învață asta la școală, în familie, de la ONG-uri, la joacă, nici nu contează.
De ce s-ar face copiii de azi, ONG-iștii de mâine? Ce satisfacţii aduce această meserie?
Să fii ONGist e o meserie și un mod de viață. Faci asta dacă rezonezi puternic cu o cauză și vrei să rezolvi problemele ei. Poți să faci asta lucrând full time, sau doar adunând un mic grup de cartier în weekendurile libere. Satisfacțiile sunt imediate – bucuria de a schimba ceva, bucuria celor alături de care lucrezi. Din păcate, viața în ONG nu e mereu roz. Oamenii muncesc prea mult, sunt plătiți puțin, și procentul celor care nu au încredere în munca ONG-urilor e mare.
Ar fi bine să putem lăsa copiilor noștri un domeniu non-guvernamental în care ei să poată face carieră, din care să poată câștiga la fel de mult ca din alte meserii calificate, care să le ofere cu adevărat recunoaștere și șansa să contribuie la schimbări sistemice.