Text: material realizat de arh. urb. Vera Marin, de vorbă cu arh. Viorica Popescu
Fotografii: realizate în programele educaționale De-a arhitectura
Timp de citire: 12 minute
Definiții, explicații privind etapele și conceptele cheie ale programului educațional „My School Can Be Cool” și ilustrarea acestora cu informații din interviul cu arh. Viorica Popescu, coordonatorul programului educațional și al echipei De-a arhitectura în proiectul „Începe la Școală”.
„My School Can Be Cool” este un program educațional care le arată copiilor că școala poate fi un loc al schimbării reale – pornind chiar de la ei. Printr-un proces care cuprinde etapa de diagnostic participativ urmată de cea de design participativ și apoi implementarea unei intervenții de amenajare, elevii ajung nu doar să cunoască spațiul în care învață zi de zi și să înțeleagă modurile în care spațiile ne influențează, ci și cum o comunitate își poate îmbunătăți mediul construit astfel încât acesta să răspundă nevoilor reale ale comunității lor școlare.
Aplicând, pe spațiile de învățare, metodele și conținutul specific pentru educația de mediu construit facem un tip de învățare care îi ajută pe copii și tineri să înțeleagă cum sunt create, organizate și trăite spațiile în care își desfășoară viața – de la sala de clasă până la orașul întreg. Este o educație practică, interdisciplinară. Nu e doar despre clădiri, ci despre cum spațiul influențează viața și despre cum putem învăța să-l transformăm, împreună, în mod responsabil.
Împreună cu arhitecți, profesori și părinți, elevii învață să lucreze în echipă, să ia decizii, să strângă fonduri și să implementeze concret o intervenție care este bazată pe analiza pe care o fac. Acestea sunt caracteristicile metodelor de învățare prin proiect – când teoria se leagă de viața de zi cu zi și cunoștințele din școală devin instrumente pentru transformarea lumii în care trăim. Este o experiență care dezvoltă empatie, creativitate, gândire critică, responsabilitate și spirit civic – exact acele competențe esențiale pentru viitorul nostru comun.
Vera Marin (VM): Viorica, în calitate de coordonatoare a mai multor ediții ale acestui program educațional complex, cum explici tu beneficiile de a lucra cu spațiul de învățare?
Viorica Popescu (VP): În plus față de echipa de îndrumători, arhitect și cadru didactic, spațiul școlii e ca un al treilea profesor. Constant, el transmite copiilor ce e important, ce e permis, câtă libertate există. Dacă îi invităm pe elevi să observe, să pună întrebări, să propună schimbări, le spunem de fapt: părerea ta contează, tu poți avea un impact. Aceasta e o lecție de implicare civică, nu doar de arhitectură.
VM: În multe ocazii s-a insistat pe faptul că nu contează doar amenajările. Că implementarea intervențiilor este doar o componentă. Care este rolul lor în cadrul programului?
VP: Clar, intervenția e importantă pentru motivație – e ceva concret, vizibil. Dar ce rămâne cu fiecare elev, pentru toată viața, este experiența lor din procesul care nu înseamnă doar amenajarea de la final: cum a analizat, cum a ascultat, cum a convins, cum a negociat. Astea sunt abilități pentru viață. Și e important că ele se formează într-un context în care copilul e implicat real, nu doar învățând „despre”. E o diferență mare între a vorbi despre implicare și a o trăi.
Etapele programului educațional „My School Can Be Cool”
Ce este un diagnostic participativ?
Este un proces prin care un grup de oameni analizează împreună o situație sau un spațiu pe care îl folosesc zi de zi, ca să înțeleagă ce funcționează bine, ce nu funcționează și ce ar putea fi îmbunătățit. „Participativ” înseamnă că toți cei implicați – în cazul nostru: elevi, profesori, părinți, arhitecți și chiar autorități locale – au un cuvânt de spus, aduc perspective diferite și colaborează pentru a găsi cele mai bune soluții.
În programul „My School Can Be Cool”, diagnostic participativ înseamnă că elevii devin „detectivi” ai școlii lor: explorează clădirea și curtea, discută cu colegi și profesori, observă cum se simt în diferite spații, ce îi ajută și ce îi încurcă, și pun totul cap la cap într-o analiză clară.
Numim această analiză DIAGNOSTIC PARTICIPATIV astfel încât această abordare să devină din ce în ce mai cunoscută și deci mai firească.
Din perspectiva educației de mediu construit, etapa de diagnostic participativ este poate cea mai importantă din întregul proces al „My School Can Be Cool”. Aici elevii învață să observe, să pună întrebări, să asculte și să analizeze critic locul în care își petrec o mare parte din zi. Nu este doar despre arhitectură – este despre modul în care trăim împreună spațiul comun.
Este foarte mult despre atenție pentru ce-mi spun simțurile (văz, auz, miros, simț tactil), despre emoții, dar și despre empatie, argumentare și ascultare activă. Copiii învață să identifice atât problemele, cât și aspectele pozitive din realitate, și nu doar să califice rapid și fără argumente ca „urât” sau „vechi”. Aspectele analizate sunt văzute mai întâi dintr-o perspectivă subiectivă, personală. Apoi, prin reprezentarea acestor percepții, prin discuții, sunt descoperite ideile comune, ceea ce este de apreciat de foarte mulți sau ce nu convine nimănui din cei care folosesc spațiul: colegi, profesori, personal administrativ, părinți. Este construit un consens. Această etapă durează – și este normal să fie așa. Facem serios acest diagnostic pentru că schimbarea durabilă nu vine din idei rapide, ci din înțelegere profundă.
VM: Când trebuie să explici cadrelor didactice și elevilor importanța acestui diagnostic ca primă etapă, cum argumentezi că este util? Mai ales pentru un program care este, în primul rând, de educație – și abia apoi de design participativ?
VP: Le spun așa: dacă vrei să faci o schimbare în bine, trebuie mai întâi să înțelegi cu adevărat ce e de schimbat și pentru cine. Diagnosticarea spațiului e o formă de alfabetizare despre mediu construit din mai multe perspective: estetică (venustas), logică funcțională (utilitas), siguranță (firmitas) și respectiv sustenabilitate, atât ca o formă de integrare a acestor componente, dar și ca grijă pentru mediu și resurse naturale (ecologie) care trebuie să ne preocupe pe toți.
VM: Cum explici că durează atât de mult această primă etapă din program?
VP: Copiii învață să „citească” locul în care sunt și să înțeleagă ce îi ajută să funcționeze optim și ce nu. Nu e pierdere de timp, este formarea gândirii critice. Și da, durează – pentru că îi învățăm să observe, nu să judece pe fugă.
Activitate diagnostic participativ – Școala Gimnazială „Aurel Decei” Gura Râului, Sibiu – an școlar 2024-2025
Ce este designul participativ?
Este un mod de a crea soluții – fie ele spații, obiecte sau servicii – în care viitorii utilizatori sunt implicați direct în procesul de proiectare – acest proces nu este doar pentru amenajarea spațiilor, ci se folosește atunci când vrem să creăm lucruri care contează cu adevărat pentru cei care le vor folosi.
Când se folosește designul participativ?
Atunci când:
- vrem ca soluția să fie cu adevărat utilă și potrivită pentru cei care o vor folosi;
- dorim să construim încredere și colaborare între oameni;
- avem de rezolvat o problemă complexă, cu mulți actori implicați;
- vrem ca procesul în sine să fie o experiență educativă sau transformatoare.
Pentru că diagnosticul participativ nu doar că a lămurit prioritățile pentru îmbunătățirile necesare, dar mai ales a creat o bază de cunoștințe și valori comune, în a doua parte a programului educațional, comunitatea școlii este client avizat de arhitectură care știe foarte bine ce urmărește, care se implică în analiza fezabilității propunerilor într-un mod inovativ, dar și pragmatic. Se discută despre costuri, despre calendar, despre calitatea rezultatelor care pot fi obținute cu fondurile și timpul disponibil. Sunt atrase resurse financiare și umane pentru implementare prin acțiuni de fundraising organizare de elevi, sunt planificate activitățile pentru execuția amenajării, se stabilește ce trebuie făcut cu specialiști și ce se poate face prin forțe proprii.
În programul „My School Can Be Cool”, designul participativ este folosit pentru a face o intervenție de mici dimensiuni și care nu necesită autorizație de construire (ar dura prea mult pentru ca elevii implicați să vadă rezultatele concrete).
Expertul/profesionistul lucrează împreună cu utilizatorii în sensul că discută și fac împreună o temă de proiectare bazată pe etapa anterioară de diagnostic participativ, în care sunt clare aspirațiile și abordările necesare utilizatorilor. Ascultând pe cei care vor folosi acel spațiu/obiect/serviciu, designerul este inspirat, iar creativitatea sa este stârnită și alimentată permanent de reacțiile viitorilor utilizatori.
Specialiștii care fac design participativ apreciază relația strânsă cu beneficiarii pentru că sunt astfel mobilizați să reacționeze, să testeze variante, să discute, să argumenteze și, astfel, se aleg, prin consens, cele mai potrivite soluții.
În „My School Can Be Cool”, numim DESIGN PARTICIPATIV această etapă tocmai pentru că ne dorim ca acest mod de a face proiectare să devină normalitate.
Procesul este un exercițiu de democrație practică: copiii învață cum să asculte opinii diferite, cum să formuleze argumente, cum să negocieze soluții. Fiecare intervenție e gândită să aducă valoare reală pentru cât mai mulți membri ai comunității școlare. În această etapă, ideea de „design” este înțeleasă în toate componentele sale: nu doar cum arată, cum funcționează sau cum este folosit, ci și de către cine, cât costă, cum poate fi întreținut ceea ce va fi creat.
Galeria de proiecte „My School Can Be Cool”
VM: Ce le spui celor care întreabă de ce e nevoie să-i implicăm atât de mult pe elevi în procesul de proiectare? Nu e mai eficient dacă specialiștii vin direct cu o soluție?
VP: Eficient, poate. Dar nu formativ. Scopul nostru nu e să facem o bancă mai frumoasă în curtea școlii – ci să cultivăm o generație care înțelege cum se iau deciziile bune. Dacă nu asculți, nu testezi, nu greșești și nu revii cu altă idee… nu ai învățat cu adevărat nimic. În designul participativ, procesul este lecția.
VM: Ai simțit vreodată că designul participativ schimbă și relația dintre elevi și adulții din jurul lor – profesori, arhitecți, părinți?
VP: Da, și este una dintre cele mai frumoase transformări. Atitudinea copiiilor se schimbă când văd că ideile lor sunt ascultate și luate în serios – devin mai implicați, mai încrezători. Pentru adulți este un exercițiu de renunțare la control și de redescoperire a dialogului. Se creează o relație nouă, de parteneriat, nu de autoritate.
VM: Arhitecții cum se raportează la acest proces? Este greu să lucrezi atât de aproape cu utilizatorii?
VP: Poate fi provocator la început, dar, pentru cei care aleg să facă parte din acest program, cred că este și foarte valoros. Pentru că sunt stimulați profesional prin interacțiunea cu elevii. Sunt arhitecți care mi-au spus că au redescoperit esența meseriei lor: să creezi pentru oameni, cu oameni.
Activitate design participativ – Școala Gimnazială „Traian”, Craiova, an școlar 2024-2025
Revenind la faptul că acest program educațional este un exemplu de învățare bazată pe proiect (PBL – Project Based Learning), în contextul în care elevii sunt tot mai conectați la ecrane și tot mai deconectați de realitatea din jur, e nevoie de provocări care să-i motiveze să revină cu picioarele pe pământ – la propriu. Și care îi ajută să vadă că ce învață la școală are utilitate și aplicabilitate în viața reală.
Ce este învățarea bazată pe proiect (Project Based Learning)?
Este o metodă educațională în care elevii învață lucruri importante lucrând timp îndelungat la un proiect real, relevant și cu sens pentru ei. În loc să primească informația „de-a gata”, ei explorează o problemă, formulează întrebări, caută răspunsuri, propun soluții și fac ceva concret.
Această metodă:
✔ pune elevul în rol activ – nu doar ascultă, ci face;
✔ conectează cunoștințele de la mai multe materii;
✔ dezvoltă abilități de viață – lucru în echipă, comunicare, planificare, rezolvare de probleme;
✔ cere gândire critică și creativă;
✔ contribuie la autonomie și responsabilitate;
✔ duce la un rezultat final clar – care poate fi prezentat, discutat, evaluat.
Cum se aplică asta în programul „My School Can Be Cool”?
Elevii pornesc de la o întrebare reală: „Cum putem face școala noastră mai bună pentru toți cei care o folosesc?”. Pe parcursul unui an lucrează în echipă, fac cercetări, interviuri, observații și analize, propun idei de îmbunătățire a spațiilor, colaborează cu arhitecți și profesori, învață despre bugete și materiale, conving comunitatea să-i sprijine și implementează proiectul lor. În acest proces aplică cunoștințe de la matematică, științe, arte, limba română, educație civică și tehnologie – dar mai ales învață cum să lucreze împreună, să-și exprime ideile, să asculte și să construiască ceva util pentru toată comunitatea școlii.
Programul educațional „My School Can Be Cool” le oferă deci ocazia să observe, să întrebe, să se documenteze, să lucreze în echipă și să abordeze cu încredere o problemă complicată – cum ar fi starea spațiilor din școala lor. Iar când descoperă că ideile lor pot duce la o schimbare reală, când văd că vocea lor contează și că pot transforma un colț de școală într-un loc mai bun pentru toți, capătă ceva esențial pentru viață: încredere că pot acționa. Acesta este sensul mai profund al învățării prin proiect – nu doar a învăța despre lume, ci a învăța în și pentru lume.
VM: Intervențiile făcute în școli nu sunt spectaculoase din punct de vedere al bugetului – dar totuși reușesc să schimbe ceva esențial. Cum vezi tu valoarea acestor mici transformări?
VP: Asta încercăm să le transmitem și elevilor: nu trebuie să fie mare și costisitor ca să fie valoros. O bancă refăcută de tine, un colț de lectură gândit împreună, o curte cu mai multă vegetație – toate transmit un mesaj puternic: „locul acesta contează pentru noi”. Și acest lucru le schimbă relația cu școala. Intervențiile sunt modeste ca investiție, dar bogate în sens – pentru că vin din nevoile reale și sunt făcute chiar de cei care le folosesc ulterior.
VM: De ce funcționează atât de bine învățarea prin proiect în cazul programului „My School Can Be Cool”?
VP: Pentru că e reală. Nu e un exercițiu „ca și cum”. Și le dă energie, sens, motivație. Participă cu plăcere atunci când simt că ce fac contează.
VM: Ai observat o diferență în felul în care se raportează la școală după ce parcurg programul?
VP: Da, și e vizibilă. Mulți încep prin a spune „școala e urâtă, nu ne place” și termină prin a gândi „școala noastră are potențial, noi putem să facem ceva aici”. Se schimbă relația lor cu locul după ce au contribuit, cât de puțin, la transformarea lui. Cresc în încredere, în inițiativă, în responsabilitate.
VM: Care este reacția profesorilor? Este un format greu de dus pe durata unui an?
VP: E un efort, da. Dar e și o bucurie. Pentru mulți profesori programul deschide moduri noi de comunicare cu elevii pentru că îi vede implicându-se altfel decât în lecțiile obișnuite.
Procesul de implementare – Școala Gimnazială Nr. 113, sector 4, București, an școlar 2023-2024
În anii școlari 2024-2025 (6 școli) și respectiv 2025-2026 (4 școli), programul educațional „My School Can Be Cool” al Asociației De-a Arhitectura face parte din proiectul „Începe la școală”. Este un demers comun de îmbunătățire a experienței școlare creat împreună cu ING Bank România și derulat de un consorțiu de 4 ONG-uri: Școala Încrederii, CSR Nest, Asociația De-a Arhitectura și Centrul de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE).
VM: Știm că una dintre școlile din acest an, Școala Nr. 1 din Timișoara, a finalizat recent etapa de diagnostic participativ. Ce s-a întâmplat acolo a fost, cred, o confirmare extraordinară a valorii reale a acestui demers. Ne povestești?
VP: A fost un moment care ne-a bucurat și pe noi. Firma de arhitectură care lucrează la reabilitarea școlii, reabilitare contractată de către primărie, a ales să introducă în proiectul lor aspecte identificate de copii în etapa de diagnostic. Au considerat că analiza elevilor e validă, bine argumentată și relevantă. O contribuție importantă aici a avut-o Ada (Alexandra Martea), arhitecta asociației care îi îndrumă pe copiii de la Timișoara, și care a inițiat și facilitat acest dialog între copii și firma de arhitectură. A reușit astfel să aducă mai aproape de îndeplinire dezideratul programului de a introduce vocea beneficiarilor ca parte în procesul de intervenție în spațiul școlii.
VM: Deci este vorba despre o temă de proiectare care a fost completată de observațiile copiilor?
VP: Exact. Studiul de fezabilitate nu conținea toate aceste nuanțe. Dar parcurgând diagnosticul realizat în cadrul programului „My School Can Be Cool”, arhitecții au introdus aspectele observate de elevi în proiectul tehnic și unele dintre ele urmează să fie negociate cu primăria.
VM: Este o dovadă puternică a faptului că o temă făcută fără utilizatorii spațiilor nu e suficientă…
VP: Da. Și este exact ce încercăm să spunem prin programul nostru: o școală nu e doar o clădire, ci o experiență zilnică trăită de oameni. Dacă nu asculți ce spun copiii, riști să reabilitezi o clădire… dar să ratezi ce contează cu adevărat. Diagnosticul participativ e esențial dacă vrem ca intervenția să fie cu adevărat utilă.
VM: Și pentru elevi, ce a însemnat faptul că „proiectanții adevărați” le-au preluat ideile?
VP: Le-a crescut încrederea, dar și simțul responsabilității. Pentru că, brusc, nu mai e doar un exercițiu școlar – e realitate.
Diagnostic participativ – Școala Gimnazială Nr. 1, Timișoara, an școlar 2024-2025
În lunile următoare vom reveni cu vești de la școlile aflate acum în program și de la cele care ni se vor alătura anul viitor. Fiecare comunitate școlară aduce noi întrebări și noi provocări. În parteneriat cu celelalte organizații, testăm noi metode de lucru cu elevii pentru că știm că „o comunitate sănătoasă începe la școală, într-un spațiu modern și adecvat, cu învățământ atractiv, profesori implicați și elevi curioși, care comunică deschis.”
Programul educațional ,,My School Can Be Cool” al Asociației De-a Arhitectura face parte din proiectul „Începe la școală”, un demers comun de îmbunătățire a experienței școlare, dezvoltat pentru o perioadă de 2 ani și derulat de Școala Încrederii, CSR Nest, Asociația De-a Arhitectura și Centrul de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE). Creat împreună cu ING.