Text: o serie coordonată de arh. Monica Popescu
Editor: arh. Monica Popescu
Fotografii: arhiva personală arh. Iarina Tavă, Lucian Călugărescu (Pixelateria), Ana Porim
Timp de citire: 9 minute
Fără voluntari, De-a Arhitectura nu ar fi ceea ce este în prezent: mii de copii inspirați, ateliere și programe reușite, o efervescență molipsitoare care ne aduce unii lângă alții și, mai departe, alături de profesori și copii. Activitatea noastră există datorită sutelor de voluntari care, fie pentru un atelier, fie pentru un an sau mai mulți, ne-au oferit din timpul, energia și pasiunea lor. Le mulțumim!
Seria „Iată cine suntem! Arhitecții De-a Arhitectura povestesc”, începută în 2016, este felul nostru de a-i aduce în lumina reflectoarelor – arhitecți, urbaniști, peisagiști, arhitecți de interior, ingineri sau studenți – și de a descoperi poveștile și proiectele lor, dincolo de orele petrecute alături de copii. Ne dorim să ne lăsăm inspirați în continuare de cei care schimbă lumea, puțin câte puțin, alături de noi sau dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.
Foto: Lucian Călugărescu, Pixelateria
Iarina Tavă s-a alăturat echipei De-a Arhitectura din Curtea de Argeș în 2021, în cadrul programului educațional „My School Can Be Cool”, iar din 2022 este membră asociată. Arhitectă cu suflet de artist și pedagog, Iarina îmbină sensibilitatea artistică moștenită din familie cu rigoarea și empatia cultivate prin sportul de performanță.
Crede în pedagogie ca formă de construire a legăturilor umane, bazată pe încredere, grijă și responsabilitate. Atentă și empatică, Iarina vede în arhitectură și educație instrumente prin care putem descoperi și reconstrui relațiile dintre oameni și mediu.
Vă invităm să îi citiți povestea și să cunoașteți un alt voluntar dedicat al De-a Arhitectura.
De-a Arhitectura (DAA): Ce te-a determinat să studiezi arhitectura și să devii arhitect?
Iarina Tavă (IT): Întotdeauna am fost pasionată de desen. Poate că atunci când eram mică și nu îmi găseam cuvintele să exprim anumite emoții foloseam desenul ca să fac acest lucru. A fost și ceva ce am văzut în familie. Părinții mei sunt artiști. Mama a pictat dintotdeauna, iar tata a cântat dintotdeauna. Ai mei au avut un atelier de pictură și decorațiuni, iar eu am crescut în lumea aceea unde creativitatea putea să ia formă din orice. Mergeam în fiecare zi la atelier unde eram înconjurată de materiale și unelte magice: plexiglass colorat, cutii cu litere turnate de diverse mărimi și font-uri, mașina cu fir încins de tăiat polistiren, teurile lungi din metal, preducele, vopseluri. De cele mai multe ori când mergeam în atelier începeam și eu să lucrez la câte un „proiect” personal. Meșteream concentrată lângă ai mei, sau îi observam lucrând. Vedeam cum mama desena și picta diverse firme sau panouri. Observam cum își încadrează cu atenție fiecare literă, cum le desenează și le pictează în fonturi și stiluri diferite, în timp ce ne înconjura mirosul pregnant de vopsea și diluant. Atunci când o vedeam lucrând mă transportam într-un timp elastic care se întindea sub forma fiecărei litere. Îmi plăcea grija pe care o avea. Îmi plăcea structura de lucru, etapele atente care compuneau produsul final.
Foto: Mama Iarinei lucrând în atelier, 2001, arhiva foto a familiei
Cred că acolo am înțeles într-un fel ce înseamnă un proiect, iar asta mi-a plăcut cel mai mult și cred că fără să știu m-a adus la arhitectură. Ideea generatoare, planificarea meticuloasă și așezată, neprevăzutul cu care te confrunți și care poate schimba cursul lucrurilor, și toate deciziile și acțiunile pe care le faci în procesul prin care lucrurile iau formă.
DAA: Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ți-au modelat principiile sau filozofia de viața/în meseria de arhitect?
IT: Pe lângă lumea magică a atelierului, a mai fost un aspect din copilăria mea care m-a schimbat și a contribuit la cine sunt astăzi. Până în adolescență am jucat tenis de performanță. Deși nu a fost ușor și este o etapă din viața mea cu care încă mă confrunt uneori, cred că mi-a și format niște lucruri care mi-au schimbat percepția.
Tenisul m-a făcut să înțeleg ce înseamnă să fii dedicat, să te antrenezi, să trăiești momentele când ajungi „în zonă” – când corpul tău este armonizat în joc, iar mingea devine o prelungire sau o trasare a rachetei, și să crești cu fiecare meci. Am învățat, așadar, că uneori se fac sacrificii, dar și că există satisfacții și împliniri la finalul zilelor de muncă.
Un alt aspect este și fair play-ul din sport, care vine cu o anumită etică și moralitate. Îmi place că, deși exiști cu totul într-un meci, la final jocul se încheie și trebuie să te ridici deasupra lui. Cred că momentul când vii la fileu și dai mâna cu adversarul tău este unul de grație. Privit altfel, adversarul ți-a fost de fapt companionul unei experiențe trăite împreună.
Pe de altă parte, în toată perioada sportului am desenat și am fost curioasă, de ceea ce văd și de ceea ce simt. Am înțeles despre mine că lucrurile pot co-exista. Că nu există un singur mod de a exprima ceva, ci o varietate. Lucru pe care cred că arhitectura reușește să îl înglobeze prin complexitatea sa.
DAA: Cine sau ce a avut cea mai mare influență asupra muncii tale până în prezent?
IT: Cred că dintotdeauna am avut și m-a ghidat o anumită grijă. Față de ceilalți, față de animale, locuri și momente. Am trăit cu o anumită sensibilitate vizavi de ceea ce mă înconjoară. Poate că le-am văzut valoarea, poate că le-am văzut fragilitatea. Poate că am înțeles că ceea ce lipsește uneori este exact această grijă și empatie. O privire care reușește să vadă cu adevărat. Cred că lucrurile sunt și vor fi mereu exact în fața noastră și cheia spre ele stă într-o anumită dispoziție de a le vedea. O stare care face acest lucru posibil, care te deschide și îți dă posibilitatea să ajungi în exterior. Acest exterior este conectat cu interiorul nostru, între cele două se face într-un moment fericit o potrivire. Atunci descoperi și cunoști. În toate lucrurile pe care le-am făcut, oricât de diverse, acest act a stat la bază. Fie că a fost vorba despre arhitectură sau design și a însemnat descifrarea unor locuri și forme, fie că a fost vorba despre proiecte pedagogice și a însemnat să îi văd pe copii.
Foto 1-2: Ana Porim,
Foto 3-7: Iarina Tavă
DAA: Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Și de ce? La ce te așteptai?
IT: Am început colaborarea cu De-a Arhitectura în 2021, când m-am înscris ca arhitect voluntar în programul „My School Can Be Cool”. Dar, în mintea mea, cred că am început să „colaborez” încă de când eram studentă, când am auzit prima dată despre asociație și proiectele sale. Îmi amintesc și acum cu foarte mare claritate că în acel moment mi-am zis că îmi doresc și eu să mă înscriu și să contribui la această misiune. Iar, acest lucru s-a întâmplat imediat după ce am încheiat stagiul de arhitectură și am început să lucrez pe cont propriu, lucru care mi-a oferit flexibilitatea și libertatea necesară.
M-am înscris pentru că am crezut și cred în valorile asociației, într-o pedagogie alternativă, în educația despre mediul construit și în a aduce o contribuție în comunitate. Mă așteptam ca această experiență să îmi aducă împlinire și intuiam că mă va schimba. Aceste lucruri s-au întâmplat pe deplin. În plus, experiența din acel an de la Curtea de Argeș mi-a deschis un drum pe care am continuat să merg până în prezent: pedagogia și capacitatea ei de a contura spații creative unde vocea fiecăruia contează și unde nu uităm să ne bucurăm și să ne jucăm.
DAA: Ce ți-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
IT: Mi-a plăcut că s-a simțit totul foarte prietenos și cald încă de la început, lucru care pentru mine a contat foarte mult și mi-a oferit încredere. Am simțit că aveam sprijinul celor din asociație în această experiență nouă pe care o porneam cu emoție. În același timp, am observat organizarea și comunicarea foarte bună, care au făcut posibile desfășurarea proiectului.
Cred că „My School Can Be Cool” este o super inițiativă pentru că le oferă copiilor această experiență de a contribui și a lucra concret la materializarea unei intervenții care aduce un plus de valoare mediului lor. Această experiență a fost posibilă și prin concursul intern de idei. A pune la dispoziție o finanțare pentru a construi intervențiile din școală este de mare ajutor. Concursul i-a mobilizat pe copii, ne-a oferit un start și a făcut până la urmă ca lucrurile să se poată întâmpla în realitate. Știu că este nevoie, ca organizator, de foarte multă muncă de culise pentru a oferi toate șansele ca un moment magic să se poată întâmpla pentru copii. Iar acest lucru, deși nu se vede întotdeauna din exterior, este de foarte mare importanță și valoare și face ca lucrurile „de pe scenă” să se poată întâmpla.
De atunci am mai colaborat cu asociația pentru alte proiecte și workshop-uri și mi-a fost alături și un sprijin în general, dar mai ales în momentele importante când am avut nevoie.
DAA: Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
IT: Cred că în continuare este o nevoie pentru mai mulți voluntari profesori, dar și arhitecți din toate zonele. Eu am ales să fac proiectul la Curtea de Argeș, să mă întorc în școala unde am fost elevă, lucru care a avut un efect de împlinire și vindecare. Cu siguranță interacțiunea mea cu copiii a fost diferită tocmai din acest motiv, la fel și comunicarea. Eram până la urmă „colegi de școală”, doar că de generații diferite. Pentru că aveam experința concretă și intimă a locului, am putut să vorbesc și să relaționez cu ei din acel spațiu comun. Această experiență se poate aplica pentru oricine care vrea să aducă un beneficiu comunității din orașul natal. Cred că dacă în fiecare zonă ar fi un număr mai mare de voluntari și foști voluntari, ar fi un sprijin binevenit pentru cei care vor să se înscrie în program.
DAA: Ai fost marcat de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educației tale? Povestește-ne în câteva rânduri și spune-ne cum a influențat experiența ta prezența ta în clasa De-a arhitectura?
IT: De-a lungul formării mele am avut parte de mai mulți îndrumători și oameni care m-au inspirat sau mi-au fost mentori. De la părinții mei am învățat despre creativitate, antrenorii de tenis m-au ajutat să fiu o sportivă mai bună, profesorii dedicați și empatici m-au văzut și m-au încurajat și, deși poate părea ciudat la o primă vedere, copiii din toate proiectele de până acum m-au învățat extrem de multe lucruri, pentru că ei sunt primii care reacționează atunci când îți deschizi inima. Cred cu tărie că învățăm unii de la alții, că trăim împreună și suntem parteneri în toate lucrurile pe care le facem.
DAA: Ce te interesează în momentul de față și cum îți alimentează proiectele?
IT: În momentul de față mă interesează pedagogia cu toate ramificațiile și implicațiile sale. Cred că la bază pedagogia este un act radical. Ea înseamnă apropiere și încredere pe care ne-o oferim unii altora. De fiecare dată în proiectele cu copiii am căutat să fiu un facilitator pentru ca această rezonanță să se întâmple între noi. Să simțim că nu suntem singuri, că primim sprijin, că suntem văzuți, dar și că avem o responsabilitate în același timp. Lucrurile se construiesc împreună, iar viața ne demonstrează că suntem legați. Trebuie să ieșim din paradigma individualistă și să refacem aceste legături, ele sunt esențiale. Vom vedea că dacă vom îmbrățișa acest lucru, și societatea se va schimba în foarte multe aspecte ale sale, pe care în acest moment încercăm să le tratăm, deși ele sunt mai degrabă efecte ale aceleiași cauze. În acest lucru am crezut dintotdeauna, a fi împreună și a lucra înspre un bine comun, chiar și atunci când mediul îmi era potrivnic. Mă bucur că astăzi am șansa să mă pot implica activ.
Foto 1-3, 6, 8: Ana Porim,
Foto 4, 5, 7: Iarina Tavă
DAA: Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, orașul.
IT: Proiectul care a venit ca o surpriză pe acest drum pe care am pornit este „Voice Your Place”. Mi l-am imaginat și l-am început în 2022, inițial ca prototip, cu sprijinul prietenilor, copiilor și profesorilor de la școală. Acum, trei ani mai târziu, urmează să coordonez a patra ediție la Sulina.
„Voice Your Place” este un audio ghid narat de adolescenți despre arhitectura de patrimoniu din orașul lor. Un parcurs pedagogic ludic care facilitează o apropiere și înțelegere față de arhitectura valoroasă locală, pentru că atunci când știm și atunci când ne pasă vom ocroti. Proiectul are multe fațete. În afară de apropierea de arhitectura de patrimoniu, are și un potențial vocațional pentru copii, fiind susținute pe parcursul săptămânilor o serie de ateliere din medii creative diverse: arhitectură, scriere creativă, actorie, soundscape și înregistrări în studio.
În același timp, proiectul îi implică activ pe adolescenți să fie agenți ai schimbării, la finalul proiectului ei sunt vocea orașului lor. Și, poate cel mai important lucru, le arată copiilor un alt fel de a relaționa într-un cadru pedagogic. Acest lucru este cel mai radical și mă interesează în mod deosebit. Îmi doresc ca ei să simtă cum este să lucrăm cu adevărat împreună, într-un mediu co-creativ, ludic și solidar.
DAA: Care este motto-ul tău personal?
IT: Cu iubire și implicare.