„My school can be cool” la BETA 2020 – partea I

„My school can be cool” a luat parte la concursul de proiecte BETA Competition 2020 la secțiunea „Inițiative/experimente/viziuni în arhitectură”

Bienala timișoreană de arhitectură – BETA 2020 se află la cea de-a treia ediție și are o arie de influență euro-regională prin invitarea de proiecte și membri ai juriului din România, Ungaria și Serbia. Organizat în perioada 25 septembrie – 25 octombrie 2020 de Filiala Teritorială Timiș a Ordinului Arhitecților din România, evenimentul a avut ca temă responsabilitatea „față de mediul construit și față de tot ceea ce nu am construit încă” și care a fost adresată din diverse unghiuri, prin intermediul a nu mai puțin de:

  • 4 expoziții;
  • un concurs de proiecte – BETA Competition 2020;
  • 11 tururi ghidate – ale expoziției și în oraș (dintre care amintim „Zoom in #responsabilitate”, susținut de colegii noștri De-a arhitectura din Timișoara);
  • o intervenție în spațiul public – „Privește orașul”, în Piața Mocioni;
  • 7 ateliere (AMAIS – atelier de empatie pentru nevăzători, ateliere pentru copii, atelier de văiugă – Terrapia, ateliere de olărit și fierărie, „Cele 9 vieți ale unei clădiri” – atelierul creat și susținut de Asociația De-a Arhitectura, etc.)
  • 13 conferințe și prezentări – „Heritage responsibility”, „Leo van Broeck – politici publice de arhitectură”, „Arhitec’tool”, „Conferințele juriului”, „Cetățenii, Universitatea și Orașul”, „Viitorul practicii de arhitectură, astăzi – Atelier ACAN”, „ABRUPTARHITECTURA”;
  • 6 vizionări de film – UrbanEye: „Natura Urbană”, „The Human Epoch”, „Do more with less”, „Regio Earth”, „Demain”, „In comparison”;
  • o lansare de carte – „Locuința românească. Un fișier”, de Cristina Constantin și Cosmin Pavel.

Cele 4 expoziții, amplasate în diverse spații din oraș, aduc în atenție perspective diferite asupra arhitecturii:

  • Expoziția „Enough IS Enough”, găzduită de Muzeul Tramvaielor „Corneliu Mikloși“, despre care v-am relatat într-un alt articol;
  • Expoziția-Concurs BETA 2020/Beta Competition 2020, din Piața Libertății;
  • Expoziția „Elemente Uitate. Despre arhitectura lui Nicolae Porumbescu“, la Palatul Poștelor;
  • Expoziția „New Tradition. At a table with architecture and art from South Tyrol”, la Bastionul Theresia, Galeria Corp D.

Elevii Liceului Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara au participat și ei la concursul de proiecte, la secțiunea „Inițiative/experimente/viziuni în arhitectură”, cu proiectul „My school can be cool” finanțat de ansamblul rezidențial City Of Mara prin Fundația Alber în cadrul concursului anual de Proiecte educaționale strategice. În toamna anului 2019, sub îndrumarea arh. Dragoș Mircea și a dirigintei și profesoarei de fizică și matematică Veronica Bakoș, și cu susținerea coordonatorului local arh. drd. Brîndușa Havași, elevii au început activitățile din cadrul programului educațional „De-a arhitectura în școala mea” cu scopul îmbunătățirii școlii în care studiază.

Astfel că, mare ne-a fost bucuria când ne-am regăsit panoul între proiectele selectate în expoziția-concurs din Piața Libertății, care a avut vernisajul pe 1 octombrie. Ne-am întâlnit în fața panoului, deși ploua mărunt.

Expoziția-Concurs BETA 2020 este unul dintre evenimentele centrale ale bienalei timișorene și reunește proiecte din România, Ungaria, Serbia, grupate în 7 categorii:

  • Spațiu construit – locuințe, spații comerciale, servicii, clădiri instituționale, de cultură și patrimoniu;
  • Spațiu interior – amenajări de interior, iluminat, scenografie (spații ale spectacolului);
  • Spațiu public – piețe, străzi, zone pietonale, parcuri, spații publice temporare, planificare teritorială, dezvoltare urbană/rurală; revitalizări sau restructurări urbane, amenajări peisagere, artă în spațiul public;
  • Lucrări de licență – proiecte de finalizare a studiilor de licență în instituții de învățământ superior de arhitectură și urbanism din anii universitari 2018-2019 și 2019-2020;
  • Inițiative/experimente/viziuni în arhitectură – proiecte arhitecturale speculative care reinterpretează rolul arhitecturii, proiecții pentru viitorul profesiei, viziuni, strategii, teorii, concursuri;
  • Eseu – eseuri în jurul temei responsabilității față de mediul construit și față de ceea ce nu am construit încă;
  • Fotografie – în jurul temei responsabilității.

Curioși, am cercetat și celalalte proiecte proiecte expuse în piață. Am dori să avem și noi în școală un sistem de expunere a lucrărilor elevilor, așa cum vedem aici.

În seara de 25 octombrie s-au anunțat rezultatele concursului. La categoria 5, proiectul nostru, „My school can be cool”, a stat alături de inițiative foarte frumoase și foarte diverse, dificil de selectat de către membrii juriului, precum:

  • URANUS ACUM – autori Dorothee Hasnaș, Ștefan Ghenciulescu, Ilinca Păun Constantinescu și colaboratorii – un proiect despre istoria vie, reconstruirea unei lumi dispărute, inițiative colaborative pentru salvarea și punerea în valoare a urmelor vechiului cartier – proiect premiat;

  • substandardPLUS – autori Atelier AdHoc Arhitectura | Comunitate, George Marinescu, Maria Daria Oancea – un exercițiu de redefinire a limitei care se folosește de resursele umane și materialele disponbile pentru a îmbunătății condițiile de locuire ale persoanelor care folosesc zilnic adăpostul de noapte din Pantelimon – proiect premiat;

  • Casa ca proces – autori Loredana Gaiță & Miodrag Stoianov, transformarea unei gospodării tradiționale românești într-un loc de relaxare și recuperare în natură cu deviza „toată lumea ar trebui să aibă de câștigat” – prin implicarea membrilor comunității și dorința de a lucra pe cât posibil cu localnici din zonă și de a promova o economie circulară (76% din valoarea manoperei a rămas în comunitatea locală) – mențiune;

  • Intervenție de urgență pentru punerea în siguranță și conservarea Băilor Neptun – Etapa I – HerculaneProject – autor Asociația Locus – Primul pas al proiectului de reactivare a Ansamblului Arhitectural Băile Neptun este intervenția de urgență ce are ca scop stoparea degradării și înlăturarea etichetei de pericol public – mențiune;

  • Workshop Muma – autori Oana Mondoc, arh. Miodrag Stoianov – un exemplu în privința formei, funcțiunii de „cameră în livadă” și a materialelor utilizate care sunt procurate din zonă și care revitalizează practici tradiționale, în vechiul sistem de „clacă”, în livada lui Daniel, din Armeniș, județul Caraș-Severin, zonă în care sălășuiesc acum cca. 60 de zimbri în sălbăticie și care au un efect substanțial în vederea diversificării florei și faunei locale – proiect nominalizat;

  • Twin – autori arh. Byliana Asenova, arh. Sasa Ciabbatti, arh. Marius Miclăuș – Pavilion pentru tabăra școlară de vară, cu intenția de a preda arhitectura într-o abordare diferită de cea oferită de obicei, o experiență educațională care pune accent pe interacțiunea și schimbul de informații între studenți, în timp ce învață tehnicile și tehnologia materialelor prin experimentarea directă a acestora – proiect nominalizat;

  • Orașe românești în declin – autor Ilinca Păun Constantinescu – Shrinking Cities ilustrează o stare de fapt a unei largi categorii de orașe care își pierd locuitorii, atributele ce le definesc și, în mare parte, sensul. În egală măsură, Shrinking City vorbește, deci, despre un început, o metamorfoză a non-creșterii într-un sens pozitiv, implicând redescoperirea resurselor existente, cooperare, schimb de informații, flexibilitate și, după cum o afirmă cercetătorii, metode de planificare alternative, în afara accepțiunilor obișnuite și uneori chiar în afara construitului – proiect nominalizat;

  • CAN EDU – autori András Cseh DLA, Ádám Tátrai, Dávid Németh, József Élő, Szilárd Köninger, Ungaria – odată cu pandemia au transformat programele într-un mediu de educație la domiciliu, cu învățare ușoară, prin exerciții de construcție care se pot conecta cu ușurință la multe subiecte, dar sunt suficient de complexe ca pachete de învățare. De acum înainte pot fi jucate și învățate acasă, în școli sau tabere de vară. Au fost create trei procese complexe de învățare pentru care oferă un ajutor suficient tuturor participanților: carte de lucru și video pentru copii și un set de instrumente detaliate pentru profesori și părinți, totul în conformitate cu cerințele de dezvoltare a competențelor din programele naționale de învățământ: „Cât de mare este un copac?”, „Turnuri și poduri”, „Casa în cutia de pantofi” – proiect nominalizat;

  • Grădinile fermecate de pe Ada Kaleh – autor arh. Silvia Mihaela Diaconu – Proiectul este, pe de o parte, o colecție de reprezentări rezultate din procesarea arhivei și, pe de altă parte, o serie de intervenții în spațiul real, amplasate strategic. Odată cu distrugerea insulei, comunitatea a fost dispersată, iar obiectele sale de preț au nimerit în noi locuri-gazdă. Proiectul propune intervenții punctuale în fiecare din aceste amplasamente, folosind transplantul și interpretarea ca metode de lucru. Cunoștințele câștigate din înțelegerea profundă a insulei sunt aplicate în spațiile-gazdă. Acestea devin teritorii experimentale unde se propune o reînvățare a principiilor vernaculare (sustenabile) de amenajare a teritoriului, utilizare eficientă a solului și gestionare a apelor care erau studiate empiric și puse în practică de comunitatea de pe Ada Kaleh de-a lungul secolelor.

Pentru a vedea toate proiectele selectate la categoria inițiative mergeți aici. Pe 24 octombrie au fost anunțate proiectele premiate la toate cele 7 categorii, printr-un eveniment online. Lista lor o găsiți aici.

Pe 10 octombrie am revenit cu elevii Liceului Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara la BETA, de data asta ca participanți în cadrul turului ghidat al expoziției „Enough IS Enough”. Cum a decurs periplul prin pădurea din Muzeul Tramvaielor „Corneliu Mikloși”, sub ghidajul arh. Andreea Pătroi și arh. Maria Sgîrcea, am povestit pe larg în partea a doua a articolului „My school can be cool” la BETA 2020. Această activitate a avut loc în cadrul proiectului „My school can be cool” din programul „De-a arhitectura în școala mea”.

Felicitări echipei BETA și deja așteptăm cu nerăbdare următoarea ediție!

*Partea a doua a articolul „My school can be cool” la BETA 2020 poate fi citită aici.

Text: arh. drd. Brîndușa Havași
Editori: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografii: arh. drd. Brîndușa Havași, BETA