Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Daniela Teodorescu

Fără voluntari nu ar exista obiectivele îndeplinite, nu ar exista miile de copii inspiraţi, nu ar exista premiile, nu ar exista spațiul în care să putem visa și să clădim un viitor mai bun pentru noi toți, nu ar exista efervescența care mână De-a Arhitectura. Activitatea asociaţiei există mulţumită sutelor de voluntari care ni s-au alăturat, vreme de un atelier, vreme de un an şcolar sau mai mulţi, cu dedicare şi maximă seriozitate. Noi, echipa De-a Arhitectura, voluntari şi noi de multe ori, le mulţumim!

Seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc”, lansată în septembrie 2016, și-a propus să vă prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.

Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.

De-a Arhitectura (DAA): Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?

Daniela Teodorescu (DT): Sinceră sa fiu, am ajuns întâmplător arhitect. Mi-a plăcut întotdeauna arta, dar mă îndreptam spre ceva mai artistic, nu atât de tehnic. În liceu m-am pregătit pentru design de obiect, am dat admiterea la Universitatea de Arte, secția Design, dar nu am intrat. Era o concurență acerbă, 10 persoane pe un loc, iar eu veneam de la un liceu teoretic, secția limbi străine. Total întâmplător am aflat de Colegiul de Arhitectură cu o durată de 3 ani, din cadrul Universității de Arhitectură „Ion Mincu”. Am intrat în următorul an la secția Arhitectură de Interior și Mobilier, iar după ce am terminat colegiul am continuat studiile și am absolvit și facultatea de 6 ani, secția Arhitectură.

Pe parcursul anilor am realizat că viața m-a adus exact în locul unde trebuia să fiu. De asemenea, mi-am adus aminte că în fragedă copilărie visam la cum aș vrea să arate căsuța mea (din copac :)), inspirată fiind de celebrele veverițe Chip și Dale.

DAA: Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?

DT: Mama a fost cea care mi-a insuflat dragostea pentru tot ce este frumos, de calitate și unic. Dragostea pentru artă în orice formă. În copilărie mergeam la teatru, la muzee și la galerii de artă unde admiram tablouri, vase sau bijuterii unicat. Ne uitam împreună la televizor la campionate de dans sportiv sau patinaj artistic și nu ratam niciodată Concertul de Anul Nou de la Viena. Am și urmat cursuri de pian, pictură, muzică și dans. Nu am avut prilejul să călătoresc cu familia mea în afara țării, dar în vacanțele pe care le petreceam în țară apreciam întotdeauna frumusețea naturii: un peisaj de munte, un apus la mare, câmpurile de maci sau căpițele de fân aranjate frumos pe câmp, pe care le admiram din tren. Tot de la mama am moștenit și dragostea față de tot ce este corect, începând de la vorbirea în limba română (pe vremea aceea mama fiind corector la Editura Economică) până la respectul față de mediul în care trăim. Mi-aduc aminte cum, pe vremea lui Ceaușescu, când nu prea existau coșuri de gunoi pe stradă, păstra în geantă câte o hârtiuță mică de tot pentru a o arunca acasă la coșul de gunoi, să nu cumva să cadă pe stradă.

DAA: Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?

DT: În facultate am descoperit modernismul și minimalismul și m-am îndrăgostit de ele. Sunt adeptă a Școlii Bauhaus, în special a arhitectului Ludwig Mies Van der Rohe. Mi-aș dori să creez doar în acest stil, dar beneficiarii sunt diferiți, cu gusturi diferite, iar eu respect orice stil atât timp cât este făcut cu gust.

Tot în facultate am descoperit și conceptul de sustenabilitate, care mă preocupă foarte mult și încerc să-l aplic cât de mult pot în proiectare. De aceea în 2016 am obținut o certificare de Passive House Designer.

DAA: Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?

DT: A fost o perioadă în viața mea când mi-am dorit foarte mult să mă implic social și să fac voluntariat. Am simțit nevoia să dau ceva din resursele mele comunității, în special copiilor. De aceea, atunci când am descoperit Asociația De-a Arhitectura la o conferință de arhitectură, am fost foarte bucuroasă că în viața mea a apărut o oportunitate mai bună decât orice mi-am închipuit: să lucrez cu copiii în domeniul în care îmi place cel mai mult.

Colaborarea cu De-a Arhitectura a început în 2015 cu „De-a arhitectura în orașul meu” care a și rămas programul meu de suflet. Mă încântă mai multe programe, dar îl prefer pe acesta deoarece consider că are impact asupra copiilor în mai multe domenii ale vieții. Nu îmi aduc aminte la ce mă așteptam atunci, dar bucuria și mândria din ochii copiilor care au asimilat informațiile și reușesc să creeze ceva real din ceva imaginar este peste orice așteptări.

DAA: Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?

DT: Cel mai mult îmi plac colegele mele din asociație și le admir foarte mult pe membrele fondatoare. Consider că sunt niște oameni minunați care schimbă cu adevărat viețile unor copii, societatea și mediul construit. Mi-aș dori să am mai mult timp liber pentru a mă implica și în alte programe ale asociației.

DAA: Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?

DT: Cel mai dificil mi se pare modul de a prezenta copiilor informația, astfel încât să le menții atenția și interesul constant. Să le dai încrederea că pot crea, că au puterea de a schimba lumea. Îmi doresc ca toți copiii să vadă în ei această capacitate și să nu se limiteze singuri.

DAA: Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?

DT: M-au impresionat câțiva profesori în facultate, cei care prezentau cu pasiune materia lor. Mi-aduc aminte că asistam cu plăcere la cursurile Anei Maria Zahariade și ale lui Augustin Ioan. Îmi doresc să inspir copiii așa cum m-au inspirat ei pe mine și într-o anumită măsură cred că reușesc să fac acest lucru. Au fost multe momente de care sunt mândră. Cel mai mult mă impresionează machetele de la sfârșitul anului în care se vede toată munca depusă de copii, satisfacția și bucuria din ochii lor și, nu mai puțin, mândria colegilor profesori și a părinților.

Anul acesta am primit de la elevii clasei unde am ținut cursul „My School Can Be Cool” un cadou frumos, în forma unui semn de carte, cu un mesaj deosebit care mi-a umplut sufletul de bucurie și mi-a dat încrederea că fac ceea ce trebuie.

DAA: Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?

DT: În momentul de față și întotdeauna m-a preocupat grija față de mediul natural și mediul construit. Apreciez o clădire veche și încerc să-i redau valoarea sau să-i aduc valoare. Cred că aproape orice construcție poate fi reabilitată și transformată astfel încât să corespundă nevoilor actuale și cerințelor estetice. În proiectele mele încerc să creez esteticul din util, totul să fie practic, dar și frumos. Nu-mi place risipa și vreau ca totul să fie făcut cu atenție la detalii.        

În arhitectură pasiunea mea o reprezintă locuințele și tot ce este legat de ele. Îmi place conexiunea cu beneficiarul direct al lucrării, pentru ca rezultatul final să fie valoros. Nu-mi doresc să proiectez niște spații în care nu se regăsește nimeni, doar pentru ca un investitor să scoată profit. Când proiectezi case și lucrezi cu cei cărora le este destinat proiectul, arhitectura devine ceva foarte personal care se leagă de orice domeniu al vieții. Pentru mine o clădire este un spațiu construit în care cineva își dorește cu adevărat să locuiască, să lucreze sau să-și petreacă timpul liber, indiferent de mărimea acesteia.

Când încep o lucrare, fie că este o construcție nouă, o reconversie sau o amenajare, încerc să ascult cu atenție beneficiarul pentru a îi cunoaște necesitățile și preferințele. Pe urmă îmi imaginez spațiul pe care și-l dorește și îl trec prin filtrul educației și experienței mele. Iar pentru proiectele următoare mă alimentez cu recunoștința și mesajele de mulțumire ale beneficiarilor.

DAA: Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.

DT: Nu știu dacă am atins comunitatea, dar cu siguranță am adus bucurie unor oameni care se simt bine în locuințele proiectate sau în spațiile amenajate de mine.

Am mai multe lucrări care îmi plac, deși recunosc că niciodată nu am fost sută la sută mulțumită, dar asta cred că este o problemă generală a noastră, a arhitecților.

Un spațiu pe care cu siguranță l-au apreciat mai mulți oameni este o clinică de înfrumusețare pe care am amenajat-o în orașul Otopeni. Apoi, ar mai fi câteva locuințe și amenajări de interior ai căror beneficiari au fost încântați de rezultat.

DAA: Care este motto-ul tău personal?

DT: Rezonez cu multe motto-uri, dar cel care îmi vine în minte cel mai des este: „Follow your bliss and the Univers will open doors where there were only walls” [n.r. din engleză: „Urmează-ți fericirea și Universul îți va deschide uși acolo unde erau doar ziduri.”].