Text: prof. înv. primar Felicia Popovici
Editor: arh. Monica Popescu
Fotografie: UNESCO
Timp de citire: 4 minute
Din 2021 „Doza De-a arhitectura”, newsletter-ul nostru lunar, găzduiește rubrica „Arhemoticon”, o secțiune de opinie cu invitați. Ne bucurăm să vedem cum crește de la an la an și ne face plăcere să citim ce au de spus „oaspeții” noștri lunari.
Pe 5 octombrie 2024 am sărbătorit Ziua Mondială a Profesorilor/a Educației (World Teachers’ Day), un moment de recunoaștere a impactului profund pe care profesorii și educatorii îl au în modelarea viitorului și construirea societăților. Tema din acest an, „Aprecierea vocilor profesorilor: către un nou contract social pentru educație” (“Valuing teacher voices: towards a new social contract for education”), subliniază nevoia crucială de a asculta vocile profesorilor – experții din inima educației.
La De-a Arhitectura suntem mândri să colaborăm cu profesori și arhitecți pentru a aduce educația de mediu construit în școli. Profesorii noștri împreună cu profesioniștii mediului construit joacă un rol esențial în încurajarea elevilor să gândească critic despre spațiile în care trăiesc, le stimulează curiozitatea, creativitatea și o înțelegere profundă a modului în care spațiul din jurul nostru modelează comunitățile.
Iar pentru că tema zilei ne-a îndemnat să ascultăm vocile profesorilor și ce au ei de spus, am invitat-o la Arhemoticon pe colega noastră din Timișoara, prof. înv. primar Felicia Popovici, să ne spună câteva cuvinte despre ce înseamnă această zi sau mai bine spus ce înseamnă educația pentru ea.
Felicia este absolventă a Liceului Pedagogic din Timișoara în 1994, și a Facultății de Matematică din cadrul Universității de Vest din Timișoara în 1999, este profesor pentru învățământ primar la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara și cadru didactic asociat la Facultatea de Științe ale Educației – UVT, membru în Asociația De-a Arhitectura din 2014, îndrumător și formator pentru cursurile „De-a arhitectura mini” și „De-a arhitectura în orașul meu”. Iată ce ne-a transmis.
Gândurile unui profesor de ziua educației? Moment de reflecție, bucurie, recunoștință. 30 de ani de catedră împliniți anul acesta, tocmai ce l-am pornit pe al 31-lea. 7 generații, aproximativ 180 de copii, toți „ai mei”, întâlniri speciale… și mă gândesc la întâlnirea cu De-a Arhitectura din 2013-2014.
De ce-mi place, mie ca profesor, De-a Arhitectura? De 12 ani construim o comunitate, o „cancelarie” unde discutăm despre lecții, proiecte, experiențe de la clasă, despre activitățile cu copiii, unde poveștile aduc zâmbete, curiozități, pedagogie, prietenie. Nu pot să nu mă gândesc la arhitecții cu care am făcut echipă la clasă: la Oana „Mică”, la Garo, la Cristina. Ce arhitecte faine! Cât drag de copii și de meserie au! Ce bucurie pentru un profesor să fie alături de astfel de oameni!
Mă gândesc la atelierele de pregătire cu îndrumătorii, din fiecare toamnă. Să tot fie vreo zece ani deja, de când cu Brîndu formăm și îndrumăm noile echipe profesor-arhitect. Mă gândesc la toate întâlnirile noastre din timpul verii (De-a Arhitectura face asta!) pentru pregătirea atelierelor de toamnă. Am cunoscut în felul ăsta profesori, dar ce profesori! Din Cluj, Sibiu, București, Brașov. Am cunoscut în felul ăsta arhitecți, dar ce arhitecți! Cât profesionalism, câtă viziune, câtă pasiune, câtă corectitudine în tot ceea ce fac. Ce onoare pentru mine să vorbim despre „ale noastre, de profesori” și nu numai, să vorbim despre educația pentru mediul construit. Mă gândesc la Gianina, Cristina, Florentina, Carmina, Elena, Ioana, la Mina, la Iulia, la Aurelia, Miruna, Vera, Claudia, Monica. Un profesor crește foarte mult în astfel de comunități.
De ce-mi place De-a Arhitectura? Pentru că vine cu multă pedagogie. Pentru că e despre educația experiențială, e despre ciclul învățării a lui David Kolb, e despre învățarea prin proiect, despre interdisciplinaritate, despre gândire critică și creativă. E multă știință a educației în De-a Arhitectura. Și toată știința asta, în care profesorii se pregătesc, e dusă la copii. Ce fac copiii? Se joacă și învață! Dar profesorii știu că joaca e cu sens. Copiii învață că omul e scara lucrurilor, că mare-mic, aproape-departe e ca atunci când ne ținem de mâini, că umbrele au „viață”, „se mișcă” atunci când sunt desenate pe asfalt. Ce bucurie trăiește un profesor când elevul strigă: „Ahhh! Știu acum! Gata!”. Atunci profesorul se dă deoparte, iar învățarea cu siguranță va continua.
Cu De-a Arhitectura copiii învață și în afara sălii de clasă, în expedițiile urbane, în oraș, pe stradă. Învață să privească în jur, să afle, să fie curioși, să descopere, să facă. Descoperă că locurile au amintiri, au istorie vorbind cu bunicii, cu vecinii, luând interviuri oamenilor pe stradă. Învață despre texturi și materiale jucând „baba oarba”. Învață să fie prieteni, să colaboreze în echipă, să construiască orașul lor, așa cum îl visează. Învață despre sustenabilitate împărțind o pâine. Învață despre reguli și nevoia de reguli în comunitate, jucându-se „de-a ședința de consiliu”, intrând în pielea arhitectului-șef, sau a dezvoltatorului imobiliar, sau a directorului de școală, sau a unui vecin.
Copiii le învață pe toate pentru că profesorii lor ( aici în echipă cu arhitecții) au gândit și pregătit lecțiile, au studiat în școală și după terminarea școlii cum se produce învățarea, pentru că meseria asta ține de vocație, dar e și mult studiu.
„Ahhh! Gata! Știu! Am înțeles!” și bucuria din ochii copiilor când spun asta mă fac să merg mai departe!
Mulțumesc!
Felicia, noi îți mulțumim! Tuturor profesorilor care ne-au fost alături în cei 13 ani de când aducem arhitectura în școli: vă mulțumim pentru încredere și dedicare!