De vorbă cu membrii UIA – Architectura şi Copiii: Krisztina Somogyi

Mai mult de jumătate din populaţia lumii trăieşte în acest moment în zone urbane. Organizaţia Naţiunilor Unite afirmă că 68% din populaţia lumii va locui în oraşe până în 2050. Nu este prea îndrăzneţ să spunem că, atât cât noi, ca profesionişti, modelăm mediul construit, acesta ne modelează în egală măsură. Starea noastră de bine, în calitate de locuitori ai oraşului, este profund conectată la cât de bine este planificat, proiectat, conturat mediul nostru. Aceasta ne pune pe umeri, ca arhitecţi şi urbanişti, o responsabilitate uriaşă. Dar nu suntem singuri în împărtăşirea acestei responsabilităţi. Împreună cu autorităţile şi legislatorii, avem datoria de a oferi un mediu construit durabil, adecvat nevoilor oamenilor care locuiesc în el astăzi, precum şi generaţiilor viitoare care îl vor moşteni. Ţinând cont de toate cele de mai sus, este destul de evident de ce cetăţenii, comunităţile, au o miză importantă în modul în care este proiectat mediul nostru construit, la fel ca şi profesioniştii.

Pentru a îmbunătăţi modul în care este planificat mediul nostru construit, la nivel mondial, există o mişcare în care profesioniştii sensibilizează cu privire la importanţa educaţiei de mediu construit. Dacă din ce în ce mai mulţi oameni devin conştienţi de importanţa calităţii mediul construit şi se implică în remodelarea şi îmbunătăţirea acestuia, rezultatul va fi o coexistenţă mai bună în comunităţile cele mai mici sau mai mari şi o calitate a vieţii mai bună.

Ca membru al Programului de lucru UIA (Uniunea Internaţională a Arhitecţilor) – Arhitectura şi copiii, ne asumăm această misiune de sensibilizare cu privire la educaţia de mediu construit (Built Environment Education – BEE). În 2020 am lansat o nouă serie de interviuri cu membrii Grupului de lucru, pentru a înţelege mai bine modul în care colegii noştri internaţionali implementează activităţile de educaţie de mediu construit, care este viziunea şi abordarea lor în setul lor specific de circumstanţe şi ce putem învăţa din acestea. Seria poate fi găsită aici și ne bucurăm să ne continuăm călătoria în țara vecină, Ungaria.

DAA: De ce ar fi diferite grupuri de persoane (elevi, profesori, părinți, arhitecți etc.) interesate să studieze clădirea școlii și mediul școlar? Ce informații ar putea obține? Vă rugăm să ne povestiți despre investigațiile și concluziile dumneavoastră pe această temă în legătură cu studiile dumneavoastră de doctorat.

KS: Mediul nostru construit este semnificativ: nu numai că ne stimulează simțurile și ne dirijează comportamentul, dar transmite mesaje complexe despre cine suntem în societate, participând astfel la formarea identității noastre. Cercetările dovedesc că aceste mesaje sunt decodificate de elevi (de către toată lumea) în grade diferite. Pentru a da câteva exemple: o școală modernă, frumoasă, curată și bine organizată poate sugera că educația este importantă. Un nou principiu de organizare a spațiului școlii sau un nou design al sălii de clasă transmite mesajul că educația se schimbă, că există spațiu pentru idei noi și că nevoile noilor generații sunt luate în considerare. Calitatea curților școlare și timpul petrecut în aer liber în timpul școlii spune ceva despre un stil de viață sănătos.

Una dintre cercetările mele a fost realizată într-o școală secundară catolică situată într-o clădire de patrimoniu din centrul Budapestei. Elevii au făcut fotografii ale școlii pentru a-i arăta calitățile. Aceștia au avut un interes profund pentru mediul înconjurător imediat, l-au interpretat foarte „bogat” și au fost dornici să vorbească nu numai despre probleme sau posibilități reale, ci și despre semnificații simbolice. A fost un studiu de caz frumos pentru a vedea cum o clădire de patrimoniu renovată în mod profesionist transmite importanța tradiției și sugerează continuitatea culturii. Pe de altă parte, coridoarele largi și goale și ambianța luxoasă din aceeași școală au avut și ele unele conotații negative. Istoria a fost, de asemenea, o realitate grea pentru elevi. Aceștia simțeau că nu pot lăsa urme în școală. Nu era posibilă nicio urmă fizică, deci nicio imagine, niciun mesaj plasat pe coridoare, prin urmare, la un nivel mai abstract, ei simțeau că nu au niciun impact intelectual… Ca și cum lucrurile mari s-ar fi întâmplat doar înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. În timpul atelierelor noastre de mediu construit și al procesului de cercetare, elevii au fost foarte activi și bucuroși să devină agenți ai propriului lor mediu. Erau mândri că i-am întrebat despre școala lor. Experiența le-a dat curaj în comunicarea cu profesorii lor, dar le-a transmis și un mesaj general despre posibilitatea și necesitatea de a acorda atenție mediului înconjurător. Profesorii au fost, la rândul lor, bucuroși să înțeleagă atitudinea elevilor și au reacționat foarte pozitiv la solicitările lor. Identitatea locului, atașamentul față de loc, memoria locului și sentimentul de apartenență sunt poate cei mai importanți termeni introduși de psihologia mediului care atrag atenția asupra impactului profund al experiențelor școlare asupra vieții oamenilor.

DAA: De ce credeți că este important să se introducă în programa școlară un curs de educație de arhitectură și mediu construit (Built Environment Education – BEE) pentru copii și tineri? De ce ar trebui ca tinerii să fie interesați de modul în care funcționează un oraș?

KS: Toată lumea merge la școală pentru a învăța cunoștințele de bază necesare pentru a avea o viață de succes. Mediul construit este habitatul natural al majorității oamenilor – trebuie să îl înțelegem. De aceea, toată lumea are nevoie de BEE, nu doar acei norocoși ai căror părinți sunt dispuși și capabili să plătească pentru BEE ca activitate extrașcolară.

Mai general vorbind, cred că trebuie să rediscutăm ce probleme – nu neapărat materii – sunt relevante astăzi, deoarece sistemul disciplinar din secolul al XIX-lea este depășit. Există conexiuni în viața noastră care sunt esențiale: avem nevoie de o legătură sănătoasă și introspectivă cu noi înșine, cu familiile noastre, cu alți oameni, dar și cu mediul înconjurător. Cum putem pregăti următoarea generație pentru o viață de succes care să se extindă până în secolul al XXII-lea? Există peste 8 miliarde de oameni pe Pământ, materiile prime lipsesc, aerul și apa curată nu sunt disponibile pentru mulți – trebuie să pregătim următoarele generații pentru a fi mai conștiente, mai responsabile, mai proporționale și mai cooperante în comportamentul lor. BEE, dacă este bine implementată, poate oferi o experiență complexă nu numai despre lumea fizică, ci și despre cea socială. Școala este o locație adecvată pentru a ne îmbunătăți conexiunile. Așadar, pentru mine, educația de mediu construit ar fi o necesitate, dar numai dacă este o experiență profesională, plăcută, fizică și, de obicei, de cooperare, dacă este un proiect complex, nu o altă lecție intelectuală pe care să o ascultăm.

Sper că am spus clar că, pentru mine, școala este atât o locație, cât și un instrument pentru educația BEE. Așa cum am susținut anterior, școala este o reflectare a societății, un loc bogat în diferite mesaje și cu efecte pe tot parcursul vieții. Teoria sistemelor ecologice a lui Bronfenbrenners despre dezvoltarea psihologică a copiilor modelează viața ca pe un sistem complex cu mai multe straturi sau dimensiuni. De la Microsistemul casei și al școlii, trecând prin Mesosistemul rețelei de locații utilizate în mod primar, până la Exo- și Macrosistem, locurile, lucrurile, oamenii, valorile, ideile, regulile interacționează. Acestea există într-o relație tranzacțională complexă. Interesul unui copil se extinde atât fizic, cât și mental de-a lungul anilor. Psihologia mediului descrie importanța acestui interes în expansiune, nevoia de explorare ca fiind un proces important și sănătos. Antropologul Margaret Mead numește un copil mic „copil de genunchi”, în timp ce un copil mai mare „copil de curtea școlii” pentru a numi fazele comportamentului explorator în expansiune. Un adolescent sănătos explorează orașul și apoi lumea cu curiozitate. Așadar, interesul pentru mediu începe cu spațiul imediat din jurul persoanei și se extinde de la casă și școală spre oraș.

DAA: De ce credeți că este benefic (sau nu) ca arhitecții să lucreze cu copiii și cum se pot integra în mediul școlar pentru a preda mai bine un curs BEE la clasă?

KS: Educația de arhitectură și mediu construit profesională înseamnă să experimentăm mediul construit și lumea din jurul nostru în mai multe dimensiuni, de aceea avem nevoie de profesioniști care au o cunoaștere profundă și creativă a spațiului. Arhitecții sunt astfel de persoane, în timp ce profesorii de artă din școli sunt mai des pictori, graficieni și artiști vizuali care nu au experiență în proiectarea 3D. Se menționează adesea că inteligența vizuală și spațială este esențială în prezent, însă există o dominantă a imaginilor și nu numai la școală. Informația nu numai că a devenit mai vizuală, ci și digitală. Consumăm lumea prin medierea imaginilor digitale și astăzi, din ce în ce mai mult, cu imagini generate de inteligența artificială. Experiențele 3D, realitatea corpului care se mișcă în spațiu și activitatea fizică a fost împinsă înapoi. Copiii sunt mai puțin capabili cu sarcini de manipulare 3D decât erau înainte. Așadar, se pare că este foarte important pentru copii să se reconecteze cu realitatea fizică. Nu pledez doar pentru prezența unui arhitect – sau a unui expert spațial – în BEE, ci și pentru activități bazate pe proiecte care au legătură cu lumea reală. Aceste activități pot extinde cadrul clasei, dar nu și sistemul educațional. Desigur, BEE are nevoie și de abilități pedagogice, astfel încât, sau arhitecții sunt considerați a fi profesori, sau profesorii sunt experți 3D sau, ca o a treia opțiune, BEE este executat ca o muncă în echipă. Întrucât sunt pentru pentru activitățile orientate spre proiecte, cred că amestecarea experților școlari și a profesioniștilor veniți din afara școlii este o soluție bună: transmite, de asemenea, mesajul că învățarea este legată de probleme din viața reală.

DAA: Vă rugăm să ne spuneți pe scurt, din experiența proprie, cum ați reușit să vă implementați proiectele în legătură cu acest subiect (BEE), care sunt elementele care asigură impactul dorit pe care vi l-ați stabilit de la început? Care ar fi sfatul dumneavoastră pentru persoanele sau organizațiile care parcurg același drum?

KS: Activitatea de pregătire a fost o parte importantă a proiectului: comunicarea cu profesorii în avans este esențială. Este important să îi facem să înțeleagă obiectivele, procesul și rezultatele BEE. Din experiența mea, faptul că am obținut mai întâi încrederea profesorilor a permis echipei noastre să comunice cu succes cu elevii. De asemenea, ne-a ajutat să rămânem flexibili în timpul procesului. Faza de încheiere a fost și ea importantă: în timp ce elevii și profesorii participanți erau cu toții foarte fericiți și înțelegeau relevanța experienței lor, a fost important să le spunem celorlalți profesori despre rezultate. O scurtă prezentare și o broșură i-au ajutat să aprecieze realizările elevilor, dar și să își schimbe atitudinea față de arhitectură și față de propria clădire a școlii.

DAA: Cum credeți că percep cetățenii profesia de arhitect și rolul arhitectului în societate? Cum credeți că văd tinerii și copiii un arhitect? De ce ați ales să deveniți critic de arhitectură?

KS: Arhitectura este o proiecție a culturii, nu este doar fizică, ci și metafizică. Cu cât învățăm mai mult despre ea, cu atât înțelegem mai bine lumea construită. Învățarea limbajului arhitecturii mă fascinează – cred că eu pledez pentru BEE și pentru că cred că arhitectura, la fel ca muzica, poate fi o mare sursă de plăcere pentru mulți. Cu toate acestea, plăcerea și armonia nu sunt adesea realizate nici în comunicarea dintre utilizatori și arhitecți, nici în orașele, satele și peisajele noastre.

Tatăl meu a fost inginer constructor și m-a dus pe șantiere încă din copilărie. La vârsta de 5 ani am vizitat și admirat scheletele de beton brut ale unor săli de sport uriașe, dar îmi amintesc și că am stat în case mici de la țară făcute din chirpici și paie. Mi-am dat seama de timpuriu că frumusețea mediului înconjurător are un rol major în viața mea, dar am fost întotdeauna la fel de interesată de aspectele umane ale arhitecturii. Așa că am învățat estetică, psihologie, lingvistică, teoria artei și a designului și am devenit expert în comunicare vizuală și psiholog de mediu. În calitate de critic de arhitectură sunt interesată de întregul proces de realizare și utilizare. Obiectul meu de cercetare este receptarea arhitecturii și a arhitecților și, în acest cadru, comunicarea dintre arhitecți și non-arhitecți. BEE este pentru mine o modalitate eficientă de comunicare într-o perioadă foarte importantă a vieții. Sunt multe de făcut. Arhitectura este o profesie cu două fețe astăzi în Ungaria: oamenii îi văd potențialul și capacitățile de a crea un mediu important și inspirat. Există putere și magie în ea.

Pe de altă parte, există furie și antipatie, deoarece oamenii îi consideră adesea pe arhitecți responsabili pentru condițiile proaste de trai, pentru cartierele uniforme, pentru fenomenul de urbanizare excesivă și pentru retragerea naturii. Asta înseamnă, de asemenea, că în societatea noastră există puține cunoștințe despre complexitatea proceselor sau despre rolul arhitectului. Pentru mulți oameni, arhitectul este încă o persoană egocentrică, cu putere, și nu un expert care este deschis la dialoguri despre deciziile spațiale. Ar fi important să se comunice mai mult despre arhitecții care participă la activitățile BEE, nu numai pentru a le onora contribuția, ci și pentru imaginea profesiei. Proiectele participative ale BEE ar putea fi mediatorul între oameni și arhitecți. Într-un mod mai general, am putea repoziționa arhitectura nu doar în mintea arhitecților, ci și în semnificația ei în cultură prin prezentarea BEE.

The article can be read in English, here.