De-a Arhitectura TALKS: Valoarea arhitecturii în educație

28 mai, 2025
j

Comunicat de presă

j

Text: Asociația De-a Arhitectura

Fotografii: Asociația De-a Arhitectura

h

Timp de citire: 3 minute

Pe 8 iunie 2025, în Sala Frescelor a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, Asociația De-a Arhitectura invită publicul larg la a patra ediție a conferinței internaționale „De-a Arhitectura TALKS” – un spațiu viu de dialog între profesioniștii mediului construit și profesorii din ciclul preuniversitar.

Tema din acest an, „Valoarea arhitecturii în educație”, ne provoacă să regândim modul în care mediul construit poate deveni o resursă pedagogică esențială în formarea noilor generații – una sustenabilă, incluzivă și profund ancorată în realitatea orașelor în care trăim.

Modelul De-a Arhitectura, bazat pe tandemul profesor-arhitect la clasă, este un exemplu de colaborare transdisciplinară autentică și rămâne unic la nivel internațional – o practică ce reflectă tocmai valoarea arhitecturii în educație, tema acestei ediții.

De ce „Valoarea arhitecturii în educație”?

Ediția din 2025 a „De-a Arhitectura TALKS” propune un cadru de dialog și co-creare despre cum putem construi împreună o educație relevantă pentru secolul XXI. Mai mult decât o conferință, TALKS 2025 este o platformă internațională de schimb de bune practici între două domenii complementare – educația și mediul construit.

Discuțiile își propun o conectare a educației pentru dezvoltare durabilă (Sustainable Development Education – SDE) cu educația de mediu construit (Built Environment Education – BEE). Spațiul în care trăim, învățăm și ne dezvoltăm – de la clasă la cartier – poate deveni un laborator viu de învățare interdisciplinară, ecologică și democratică.

Organizat de Asociația De-a Arhitectura în parteneriat cu Programul de lucru „Arhitectura și copiii” al Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA) și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, evenimentul reunește într-un format deschis și interactiv profesori, arhitecți, urbaniști, cercetători și reprezentanți ai instituțiilor culturale și educaționale din România și din lume.

Ce veți găsi la TALKS 2025:

Paneluri internaționale:

  • Două paneluri cu invitați din Australia, Bulgaria, Costa Rica, Egipt, Franța, Polonia, Suedia, Ungaria și, bineînțeles, România.
  • Aceștia vor explora forme flexibile și structurate de colaborare între școli, universități și organizații profesionale.

Ateliere tematice:

  • 5 ateliere desfășurate în paralel, pe teme precum:
    • educație ecologică;
    • rețelele de formare pentru profesori;
    • incluziune prin educație;
    • formarea formatorilor;
    • valorile UNESCO în învățare.

Gala Voluntarilor De-a Arhitectura:

  • Un moment festiv dedicat comunității De-a Arhitectura.
  • Recunoașterea contribuțiilor valoroase din ultimii ani în promovarea educației de mediu construit pentru copii și tineri.

De ce să participați?

Pentru a înțelege cum arhitectura și spațiul pot deveni resurse educaționale valoroase. Pentru a descoperi noi formate de colaborare între profesori și profesioniștii mediului construit. Pentru a contribui la o educație mai sustenabilă, mai incluzivă și mai creativă.

Participare și înscriere:

  • Publicul larg: 99 lei/bilet – înscriere până pe 6 iunie 2025 pe platforma De-a arhitectura, aici.
  • Studenți și elevi: acces gratuit, pe baza carnetului de student/elev – locuri limitate
  • Membrii Rețelei De-a Arhitectura: acces gratuit

Evenimentul se va desfășura în limba engleză, cu traducere disponibilă pentru prezentările din paneluri. Pentru ateliere se recomandă cunoștințe medii de limba engleză.

Program complet și înscriere

Retrospectivă „De-a Arhitectura TALKS”: De la o conversație timidă la o platformă internațională

În 2014, „De-a Arhitectura TALKS” s-a născut dintr-o nevoie firească: aceea de a crea un spațiu de dialog între cei care lucrează cu copiii și cei care modelează spațiul în care aceștia cresc. A fost o primă ediție, poate timidă în formă, dar clară în intenție – să aducă laolaltă idei, perspective și practici din România și din Europa.

Au urmat edițiile din 2015 și 2017, care au reunit profesioniști și exemple de bună practică din întreaga lume, precum și oameni care investesc constant pasiune și timp în educația de mediu construit. În 2017, conferința a găzduit pentru prima oară Gala Voluntarilor De-a Arhitectura, subliniind rolul esențial al voluntariatului în această misiune educațională.