Cu toții susținem educația copiilor noștri în școlile de stat prin impozitele pe care le plătim lună de lună, an de an. Educația în arhitectură, tot în școlile de stat, tot pentru copiii noștri, poate fi însă susținută doar prin redirecțioarea a 2% din impozitul pe venit. Este un mecanism prin care, anual, putem alege ca parte din munca noastră de adulți să se întoarcă tot către copii, dar de această dată foarte concret. Alegem astfel să ne educăm copiii în domeniul arhitecturii și mediului construit, alegem să trăim cu speranța că se vor schimba în bine orașele în care trăim cu toții.
Codul Fiscal pune la dispoziţia contribuabililor mecanismul de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit datorat pentru anul în curs către o organizaţie non-profit. Asta înseamnă că, odată parcurşi paşii mecanismului, statul va redirecţiona 2% din impozitul deja plătit către Asociaţia De-a Arhitectura.
În acest an contribuţiile din 2% vor susține Expoziția de sfârșit de an școlar a copiilor, momentul în care ei își prezintă munca de creatori ai orașului ideal. Este o muncă constantă, de un an școlar, și sunt nerăbdători ca orașul să le audă propunerile. Prin sumele colectate cu ajutorul mecanismului de redirecționarea a 2% impozit pe venit, îi ajutăm cu materiale de bricolat pentru machete, îi răsplătim cu diplome și un tort în forma mascotei De-a arhitectura.
Ioana Aron, arhitect voluntar De-a arhitectura, s-a hotărât să redirecţioneze în acest an 2% către expoziţia copiilor. Iată motivaţia ei: „Devenind voluntar la Cursul «De-a arhitectura mini» şi «De-a arhitectura în oraşul meu», am realizat cât de creativi şi receptivi sunt copiii. Le place foarte mult acest curs şi sunt cât se poate de implicaţi. Împreună descoperim cum este privită arhitectura prin ochi de copil. Tocmai din această dorinţă a lor de a continua cursul vreau să redirecţionez 2% din impozitul pe venit. Sunt sigură că elevii mei cel puţin vor fi încântaţi de această expoziţie. Aşa că hai măcar să ofer şi eu ceva, dacă pot.”
Şi Adina Rizea, mama Ioanei Rizea (coordonator De-a arhitectura în Bucureşti şi împrejurimi şi arhitect voluntar De-a arhitectura), s-a hotărât să redirecţioneze în acest an 2% către expoziţia copiilor. Iată motivaţia Adinei Rizea: „Îmi plac cursurile şi atelierele propuse de Asociaţia De-a Arhitectura. De ce să nu o ajutăm pentru ca aceste cursuri să ajungă la cât mai mulţi copii? De aceea am redirecţionat 2% din impozitul pe venit. Sper ca toţi elevii să participe la expoziţia de sfârşit de an!”