La marcarea bornei de zece ani de De-a Arhitectura, de programe de educație de mediu construit, am revizitat seria de interviuri „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc”, lansată în septembrie 2016, și am luat pulsul voluntarilor care ne-au fost alături încă de la început. Revizitați interviurile inițiale și cunoașteți voluntarii De-a arhitectura și parcurgeți seria nouă ca să vedeți unde sunt acum aceștia.
Ioana Moraru (Aron)
Atelier „Arhipălării faimoase” la OARB
În parteneriat cu Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România care ne-a fost gazdă pe 28 ianuarie 2023, De-a Arhitectura a organizat atelierul „Arhipălării faimoase” dedicat copiilor de 6-9 ani. Atelierul a fost îndrumat de arh. Ioana Moraru (Aron) alături de voluntarele arh. Roxana Penișoara-Pîrvu și arh. Diana Stancu (Jinaru). Pornind de la un paragraf din „Alice în Țara Minunilor” ne-am imaginat că am putea crește atât de mult încât să putem privi lumea în ansamblu, apoi am invitat copiii într-o călătorie virtuală, prin lume, în care aceștia au avut posibilitatea să descopere clădiri faimoase ce le-au fost sursă de inspirație pentru „parada arhipălăriilor faimoase”.