La început de aprilie 2024, De-a Arhitectura și-a adăugat un nou atelier în portofoliul de activități din Clubul de weekend: atelierul „Vânătorii de litere în Centrul Vechi”, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 9 ani. Creat de dr. arh. Annemarie Strihan și inspirat de cartea „The Big Letter Hunt: London”, atelierul i-a invitat pe cei mici la o expediție urbană în care au descoperit, împreună cu îndrumătorii Annemarie Strihan și voluntarele arh. Aurelia Axente-Stan și stud. arh. Eliana Dan, litere ascunse în arhitectura clădirilor.