Continuăm să vă prezentăm expozițiile care au avut loc la final de an școlar 2022-2023 în diferite orașe din țară. După ce am fost la Brașov, Timișoara și București, a venit rândul să vizităm lucrările claselor din estul țării. Pe 12 iunie 2023 am mers în Galați la invitația elevilor clasei a II-a E de la Școala Gimnazială Nr. 28, care au urmat programul educațional „De-a arhitectura mini”, îndrumați de prof. înv. primar Valentina Tanasciuc și arh. Carmina Gheorghiță. Pe parcursul celor trei ore ne-am delectat cu programul artistic oferit de cei mici, am avut oportunitatea să admirăm machetele realizate de ei pe parcursul anului școlar și le-am oferit „un cadou” de „la revedere”: un ultim atelier marca De-a Arhitectura, „Căsuțe călătoare”, îndrumat de arhitectul de la clasă, Carmina Gheorghiță, coordonator local De-a arhitectura Est, venită tocmai de la Iași pentru acest moment special. În cele ce urmează Carmina și Valentina ne-au povestit cum a fost primit cursul de cei mici și cum s-a simțit finalul de an școlar.