Continuăm să vă prezentăm expozițiile care au avut loc la final de an școlar 2022-2023 în diferite orașe din țară. După ce am fost la Brașov, Timișoara și București, a venit rândul să vizităm lucrările claselor din estul țării. Pe 12 iunie 2023 am mers în Galați la invitația elevilor clasei a II-a E de la Școala Gimnazială Nr. 28, care au urmat programul educațional „De-a arhitectura mini”, îndrumați de prof. înv. primar Valentina Tanasciuc și arh. Carmina Gheorghiță. Pe parcursul celor trei ore ne-am delectat cu programul artistic oferit de cei mici, am avut oportunitatea să admirăm machetele realizate de ei pe parcursul anului școlar și le-am oferit „un cadou” de „la revedere”: un ultim atelier marca De-a Arhitectura, „Căsuțe călătoare”, îndrumat de arhitectul de la clasă, Carmina Gheorghiță, coordonator local De-a arhitectura Est, venită tocmai de la Iași pentru acest moment special. În cele ce urmează Carmina și Valentina ne-au povestit cum a fost primit cursul de cei mici și cum s-a simțit finalul de an școlar.
Atelier Căsuțe călătoare
Căsuțele călătoare s-au plimbat online
Pe 30-31 ianuarie 2021 am invitat copiii de 6-9 ani și părinții acestora să ne însoțească în călătorie alături de căsuța lor în cadrul atelierului „Căsuțe călătoare”. Copiii au descoperit și exersat conceptul de specific al locului, modalitățile prin care cadrul natural influențează mediul construit și „transformă” clădirile, au învățat despre rolul pe care îl au locuitorii și comunitatea în modelarea orașelor și a satelor/așezărilor, toate acestea într-un mod ludic și distractiv, potrivit vârstei lor.