Un nou an școlar a început, cu emoții pentru elevi, profesori și arhitecți voluntari. Pentru unii copii, revederea cu arhitectul din clasă e deja o bucurie, pentru alții e o experiență nouă. Din sala de clasă, de acasă și din perspectiva unui arhitect, am adunat câteva gânduri despre începuturi și cum îi însoțim pe copii pe drumul lor de învățare.
„Nu știu dacă a anticipat cariera, alegerea de a da la arhitectură a venit foarte târziu și mai degrabă ca răspuns la o sugestie din exterior: vrei să dai la arhitectură, crezi că ți s-ar potrivi? Mhm, de ce nu. Nu cred că am fost preocupată de carieră, în mod real, ci, cu mult noroc, am prelungit joaca din copilărie și în maturitate, cizelând-o cu ajutor de la familie și profesori. Poate e fortuit sau poate a fost foarte bine planificat de familie, dar continui și acum să desenez, să inventez povești, case, să observ lucruri, locuri și oameni, să colectez imagini deși nu mai decupez nicio revistă. Acum fac eu imaginile sau le iau din arhivă.” – Maria Duda, arhitect, cadru didactic universitar, om de radio
