Unul dintre lucrurile care ne plac este să stabilim obiceiuri bune, să avem „tradiţiile” de-a arhitectura. Suntem mândri că de-a arhitectura povestită e deja la a doua ediţie în săptămâna „Şcoala Altfel” din aprilie 2014, iar pentru curs iată, zilele acestea se definitivează înscrierile pentru al doilea an la nivel naţional şi al treilea an în Bucureşti.
Cu bucurie vă anunţăm că avem de adăugat astăzi la lista de mai sus: de-a arhitectura participă pentru a doua oară la SemiMaratonul Sibiu! Proiectul nostru a fost înscris şi deja avem primul alergător! Amandouă aceste puncte au fost bifate de arh. Iulia Nistor, membru al asociaţiei de-a arhitectura, care aleargă deja în al doilea an pentru noi.
De data aceasta, ţinta noastră este să strângem 6950 de lei pentru a finanţa o parte din costurile pe care cursul de-a arhitectura în oraşul meu le va avea în clasele din Sibiu în anul şcolar 2014-2015. Astfel, dacă reuşim, 330 de caiete ale elevului vor ajunge gratis la copii şi, în plus, se vor bucura de materiale de bricolaj pe parcursul anului şcolar.
Ne puteţi ajuta în trei feluri:
1. ALERGAŢI pentru noi în luna mai. Un cross (5km) sau semi-maraton în centrul Sibiului sunt o experienţă frumoasă. Vă puteţi înscrie aici.
2. DONAŢI pentru proiectul nostru aici – pentru persoane fizice şi aici pentru companii.
3. RĂSPÂNDIŢI vestea printre prieteni – cine ştie, poate găsim susţinere sau chiar un sponsor!
Organizatorii SemiMaratonului sunt Fundaţia Comunitară Sibiu şi Asociaţia PeDale din Sibiu. Iar isprava de-a arhitectura la SemiMaratonului de anul trecut o puteţi citi aici. Şi aici.