Text: o serie coordonată de arh. Monica Popescu
Editor: arh. Monica Popescu
Fotografii: arhiva personală arh. Laura Cotoban, din cadrul proiectelor De-a arhitectura
Timp de citire: 5 minute
Fără voluntari nu ar exista obiectivele îndeplinite, nu ar exista miile de copii inspiraţi, nu ar exista premiile, nu ar exista spațiul în care să putem visa și să clădim un viitor mai bun pentru noi toți, nu ar exista efervescența care mână De-a Arhitectura. Activitatea asociaţiei există mulţumită sutelor de voluntari care ni s-au alăturat, vreme de un atelier, vreme de un an şcolar sau mai mulţi, cu dedicare şi maximă seriozitate. Noi, echipa De-a Arhitectura, voluntari şi noi de multe ori, le mulţumim!
Seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc”, lansată în septembrie 2016, și-a propus să vă prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.
Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.
Laura Cotoban s-a alăturat familiei De-a Arhitectura în București în anul 2017, ca voluntar în programele educaționale dedicate școlarilor. A găsit aici o combinație perfectă între pasiunea sa pentru arhitectură și dragostea pentru copii. Din 2021 Laura este membru asociat, iar noi suntem profund recunoscători pentru cei 7 ani în care a adus energie, umor și pozitivitate în jurul său. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.
De-a Arhitectura (DAA): Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?
Laura Cotoban (LC): Eu am copilărit acasă la bunica mea, Doamna Cati :), în Medgidia, jud. Constanța, și în curtea noastră aveam un corp de clădire pentru locuință și un altul pentru magazii. Camera din mijloc a corpului de magazii era camera jucăriilor, spațiu în care adunam toate minunile curții și în care erau păstrate în saci toate jucăriile copilăriei mele… Nu era mare lucru adunat acolo, dar era CAMERA JUCĂRIILOR. În fiecare seară, înainte să adorm, îmi imaginam cum scot acoperișul de peste magazii și cu o scară magică pornită din camera jucăriilor ajung deasupra și cobor cu un tobogan peste vie, direct acolo unde este leagănul, deci, ca să răspund la întrebare, arhitectura m-a găsit ea pe mine de foarte devreme.
DAA: Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?
LC: Bunica mea, cea care m-a crescut, a fost bibliotecar, părinții mei ingineri constructori, iar ceilalți bunici erau țărani autentici, mari iubitori ai pământului lor. Fiecare dintre ei a plantat câte o sămânță care m-a modelat în direcția aceasta pe măsură ce am crescut. Ceea ce am iubit la toți bunicii mei era o stare de smerenie față de mediul în care trăiau, o loialitate față de pământ, context și posibilități de a fructifica fiecare resursă. Cred că asta am încorporat cel mai bine în meseria mea, capacitatea de a extrage posibilitățile infinite într-un context dat care la prima vedere nu pare să promită prea mult.
DAA: Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?
LC: Libertatea mea de copil de a visa cu ochii deschiși, aceasta a fost și este cea mai mare influență în munca mea.
DAA: Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?
LC: Am început să lucrez cu DAA în anul 2017, când căutam un mediu similar mie, un loc în care să iubesc și arhitectura și copiii și activitățile practice legate de acestea. Când am aflat că există o asociație în care se întâmplă așa lucruri frumoase m-am înscris imediat și nu am mai plecat de atunci.
DAA: Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
LC: Cred că de departe mi-a plăcut și îmi place energia de „suntem aici împreună pentru ceva mai mare decât noi, suntem aici să ne ajutăm și să încercăm să dăm ceva mai departe din munca și experiența noastră”.
DAA: Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
LC: Colaborarea cu copiii te pune în postura de a găsi mereu noi și noi resurse de a ajunge cu adevărat la ei. Ceea ce părea în unele momente o comunicare dificilă cu un profesor, sau o interacțiune nefructuoasă cu unii copii, se dovedea a fi de fapt un prilej personal de creștere, de autoradiografiere și găsire de metode noi de a relaționa, de a oferi cu alta îmbrăcăminte materialul didactic promis.
DAA: Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
LC: Da, am fost marcată de profesoara de Limba Română din liceu. Venea la oră cu atâta iubire pentru cărțile ei, cu atâta poftă de a ne face curioși de un roman sau o povestioară, încât ajunsesem cu toții să ne facem abonamente la Biblioteca Județeană să căutăm cărțile din care ea ne dădea așa înțelept să gustăm doar un fragment. Asta vreau să duc și eu la clasele mele. Bucuria mea și pofta mea de meserie și de a experimenta împreună cu ei.
DAA: Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
LC: Așa cum am tot scris pe parcursul interviului, eu am un contact viu cu fetița din mine și cu spiritul ei creativ și jucăuș Din energia aceasta s-a născut un proiect personal foarte drag mie, un proiect dedicat copiilor, numit Arhitectul Copiilor. Aici sunt din nou un copil care se joacă, de data asta folosind și resursele adultului în continuă educare – amenajez spații pentru copii, locuri de joacă, camere de locuit, spații formative care prin existența lor îmbogățesc experiența copilului și relația lui cu spațiul construit.
Mai apoi, proiectele mele de arhitectură sunt destul de diversificate, de la locuințe la reconversii și hoteluri, dar mărturisesc că dorința mea este să readuc la viață spații care par pierdute, nefolositoare și să o fac cu efort minim și resurse similare.
DAA: Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
LC: Proiectul „Ludens – Joacă cu Sens” este unul dintre proiectele care a avut un impact foarte frumos asupra comunității. Este vorba despre o blibliotecă pentru copii, situată în Constanța, unde spațiul urmează nevoile copilului la tot pasul, iar cărțile sunt vedetele. De la spații relaxante pentru citit, la ascunzători pentru joacă și alte câte și mai câte porțiuni interactive ale interiorului, toate fac din Ludens un loc foarte îndrăgit și de copii și de părinți în Constanța.
DAA: Care este motto-ul tău personal?
LC: Be the change! [n.r. traducere din engleză: „Fii schimbarea!”]