Asociaţia De-a Arhitectura anunţă deschiderea expoziţiei de final de an, la Timişoara, pentru clasele care au participat în programul „De-a arhitectura în oraşul meu”, în anul şcolar 2017-2018.
În data de 22 mai 2018, de la ora 13:00, Asociația De-a Arhitectura îi invită pe toţi cei interesaţi, alături de colegi, părinţi, bunici, arhitecţi, cadre didactice, la deschiderea expoziției de final de an în care vor fi prezentate machetele orașelor imaginate de elevii înscriși în programele De-a arhitectura în anul școlar 2017-2018, în judeţele Timiș și Arad.
„Orașele construite la scara unui omuleț LEGO© reprezintă o parte din rezultatele procesului educațional desfășurat pe perioada unui an școlar (sau chiar a doi), prin parcurgerea cursului „De-a arhitectura în orașul meu”, adresat claselor a III-a și a IV-a. „De-a arhitectura în oraşul meu” este un program care pune la lucru creativitatea elevilor, îi face mai atenți la ce se întâmplă în orașul sau satul lor și îi ajută să descopere lumea fascinantă a arhitecturii cu ajutorul unei echipe ce îi ghidează, formată din cadru didactic și arhitect îndrumător voluntar. Programul se desfășoară la nivel național și este gratuit.”, spune arh. Ana Ionescu, coordonator De-a Arhitectura Vest.
Expoziția va avea loc la Centrul Multifuncțional Bastion din Timișoara şi va putea fi vizitată până în 31 mai 2018 conform următorului program: marţea şi joia între orele 8:00 şi 20:00, miercurea şi vinerea între orele 8:00 şi 18:00 şi sâmbăta între orele 10:00 şi 20:00.
În judeţele Timiş şi Arad aproximativ 260 de şcolari din ciclul primar au participat în anul şcolar ce se va încheia în curând, la cursul „De-a arhitectura în oraşul meu”, dedicat educaţiei de mediu construit. Elevii din cele 10 clase din Timişoara, Lugoj și Arad, au studiat o oră pe săptămână timp de un an şcolar sub îndrumarea tandemului cadru didactic-arhitect voluntar, în total 12 cadre didactice şi 13 arhitecţi.
Pentru mai multe detalii despre „De-a arhitectura în orașul meu” dar și despre alte programe și activități oferite de către asociație, vă rugăm să consultați pagina oficială a asociaţiei.
Mulţumim în primul rând celor care au facut posibil încă un an plin De-a arhitectura: arhitecţilor voluntari, cadrelor didactice şi echipei De-a Arhitectura Vest.
Ca în fiecare an, partenerii strategici ai asociației – Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) şi Uniunea Arhitecţilor din România (UAR) susţin derularea continuă a programelor De-a arhitectura. De asemenea, ne bucurăm de sprijinul Consiliului Județean Timiș care, pentru al doilea an consecutiv, găzduiește expoziția de final de an De-a arhitectura de la Timișoara, în spațiul Centrului Multifuncțional Bastion.