Am încheiat prima ediţie a concursului „De-a arhitectura în camera mea”, concurs organizat de Asociaţia De-a Arhitectura alături de partenerii de la Siniat România şi DURAZIV. După desemnarea câştigătorului locului I pe 28 iulie, am organizat în septembrie două ateliere la Braşov şi la Bucureşti pentru participanţii înscrişi în concurs, dar care nu au finalizat înscrierea printr-un filmuleţ.
Cele două ateliere îndrumate de arhitecţii De-a arhitectura, arh. Oana Pavăl (acompaniată de arh. Ioana Rizea) la Bucureşti şi arh. Cristina Vechiu la Braşov, i-au ajutat pe concurenţi să îşi clarifice ideile şi să aleagă o soluţie pentru cum şi-ar dori să îşi redecoreze camera.
Rezultatul, câte un clip de prezentare a machetei camerei şi a propunerii copiilor, a dus la desemnarea locurilor II şi III, în urma votului juriului format din: Bogdan Tulbure (Siniat România), Claudia Bingöl (autor al Ghidului „De-a arhitectura în camera mea”), Corina Croitoru (Asociaţia De-a Arhitectura), Manuela Martin (Duraziv).
Iată clasamentul final:
- Locul I: Teodora Anna Colan din Târgovişte
- Locul II: Flavia Birla din Bucureşti
- Locul III: Victoria Savu din Bucureşti
Toţi cei trei premianţi în concurs primesc premii constând în materiale de construcţii: plăci de gips-carton fono-absorbante şi rezistente la uzură (de la Siniat) şi vopsea ecologică fără miros pentru pereţi şi mobilier (de la Duraziv), alături de sfaturi din partea Asociaţiei De-a Arhitectura pentru a-şi realiza proiectul camerei lor.
Mulţumim tuturor participanţilor!
„De-a arhitectura în camera mea” continuă cu ediţia II prin susţinerea Holcim România care se alătură astfel partenerilor ce susţin proiectele De-a arhitectura.
Text: arh. Monica Popescu