Programului educațional extracurricular „My School Can Be Cool” 2021-2022 s-a încheiat oficial, anunță Asociația De-a Arhitectura. Din 8 școli și licee înscrise în program anul trecut, 7 au participat la sesiunea de finanțare a proiectelor, la care două premii au fost oferite de Raiffeisen Bank prin programul de granturi Raiffeisen Comunități, 3 dintre acestea au finalizat etapa de implementare în luna septembrie, iar un al patrulea are nevoie de ajutor în obținerea de fonduri suplimentare care să permită implementarea soluției.
Comunicat de presă
De-a Arhitectura invită profesorii să își înscrie clasa la unul dintre opţionalele integrate de educație de mediu construit din anul şcolar 2023-2024
Până pe 15 martie 2023, profesorii claselor din ciclul primar, gimnazial şi liceal, învăţământ de stat, din mediul urban sau rural, care doresc să desfăşoare în anul școlar 2023-2024 programele educaționale dezvoltate de Asociaţia De-a Arhitectura ce explorează mediul construit, au posibilitatea să se înscrie pentru a primi asistenţă în derularea unuia dintre opţionalele integrate: „De-a arhitectura mini”, „De-a arhitectura în orașul meu” și a programului educațional extracurricular „My School Can Be Cool”.
Colecția Globală HundrED 2023: De-a Arhitectura selectată pentru al doilea an printre cele mai promițătoare inovații în educație din întreaga lume
De-a Arhitectura a participat, între 26 și 28 octombrie, la Summitul Global HundrED de la Helsinki și, pentru al doilea an consecutiv, a fost selectată printre cele mai promițătoare inovații în educație din colecția globală de anul acesta.
De-a Arhitectura la clasă: Educația de mediu construit continuă în școlile din România
De-a Arhitectura a încheiat procesul de formare al îndrumătorilor ce vor preda cursuri de arhitectură și mediu construit în școlile din România în acest an școlar. Profesorii înscriși în program alături de arhitecții voluntari vor ghida elevii din clasele I-IV într-o călătorie fascinantă de descoperire a lumii construite care ne înconjoară.
„Tribuna Parc”, proiectul „My School Can Be Cool” din satul Cornești co-creat de elevi, devine realitate
În cadrul programului educațional „My School Can Be Cool”, Asociaţia De-a Arhitectura, împreună cu Asociația Zi de Bine Moldova și biroul de arhitectură A+noima din Iași, ajută elevii de gimnaziu din satul Cornești, comuna Miroslava (jud. Iași), să transforme curtea Școlii Gimnaziale „Dimitrie Anghel” într-un spațiu de relaxare și zonă de petrecere a festivităților și evenimentelor școlare.
Înscrierile la sesiunea de finanțare a proiectelor „My School Can Be Cool” 2021-2022 se încheie pe 15 mai
Programul educațional „My School Can Be Cool” a revenit la o oarecare normalitate după dificultățile ultimilor doi ani pandemici. Asociația De-a Arhitectura a lansat în februarie anunţul de deschidere a sesiunii de finanţare a proiectelor din acest an școlar, reluând astfel tradiția programului de finanțare prin concurs cu ajutorul sponsorilor. Până pe 15 mai 2022 cele 8 clase din program se pot înscrie cu un proiect la sesiunea de finanțare care, în urma unei jurizări, va alege două proiecte câștigătoare a căror implementare va fi sponsorizată de Raiffeisen Comunități.
Premieră pentru De-a Arhitectura: „My School Can Be Cool” este primul program desfășurat în parteneriat cu o primărie locală
Primăria Municipiului Reșița este prima din România care semnează un contract de parteneriat cu Asociația De-a Arhitectura pentru derularea programului educațional „My School Can Be Cool” de-a lungul a doi ani școlari, 2021-2022 și 2022-2023. Susținerea primăriei permite creșterea relevanței și durabilității intervențiilor de personalizare a spațiilor școlii. Parteneriatul marchează o nouă etapă în programul „My School Can Be Cool”.
De-a Arhitectura lansează platforma web „portal.de-a-arhitectura” și deschide înscrierile pentru anul școlar 2022-2023
În perioada 15 decembrie 2021 – 15 martie 2022, Asociaţia De-a Arhitectura invită profesorii din ciclul primar, gimnazial şi liceal să își înscrie clasa, prin intermediul platformei web nou lansate, „portal.de-a-arhitectura”, la unul dintre cursurile de educație de arhitectură și mediu construit din anul școlar 2022-2023.
My School Can Be Cool – design participativ de 6 ani în școlile din România
Programul „My School Can Be Cool” încurajează calitatea arhitecturală în spațiul educațional în cadrul unui proces de design și diagnostic participativ și facilitează intervenții adaptate nevoilor actuale. Inițiat în 2015 sub forma unui proiect pilot, programul a crescut în ultimii 6 ani ajungând la un număr de 800 de elevi din peste 41 de școli, implicând peste 55 de voluntari arhitecți îndrumători și peste 45 de profesori. În anul școlar 2021-2022 programul este implementat în 11 școli din România.
Fundația Globalworth și Igloo lansează competiția internațională 2031 NOW_our cities in 10 years
Fundația Globalworth și Asociația Igloo – Habitat și Arhitectură lansează competiția internațională „2031 NOW_our cities in 10 years” dedicată studenților în arhitectură, urbanism și design din Polonia și România. Imaginarea unei viziuni, exprimate într-un proiect, până în data de 20 ianuarie 2022 va răsplăti participanții cu premii în valoare de 11.000 de euro, posibilitatea de a-și prezenta propunerile la High Tech Learning Center din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, precum și cu publicarea lucrărilor într-un catalog dedicat.






